— Poftiţi. E catalogul din „La Pléiade“, colecţie fără egal, ce reuneşte marii scriitori ai omenirii din Antichitate până în zilele noastre. Referinţa cărţilor de referinţă. E inventarul a ceea ce un biped cultivat trebuie să devoreze.

— E cronologic? a întrebat cu un rictus de suspiciune.

Şi a deschis broşura, iar pe faţa emaciată a înflorit încântarea.

— E alfabetic! Ce splendoare! Am să încep cu Alain, Andersen, Anouilh, Apollinaire.

A roşit.

— Într-o bună zi… Într-o bună zi…

M-a privit emoţionat.

— Mulţumesc, Félix. Ai redat rostul vieţii mele. Imediat ce termin dicţionarul, mă apuc de colecţia „La Pléiade“ în această ordine.

A adăugat, politicos:

— Ai citit unele cărţi de aici?

— Zola.

A scuturat dureros din cap; trecând la un calcul rapid, avea îndoieli că va reuşi şi el înainte de a muri, dar, a murmurat câteva clipe mai târziu, cu privirea înceţoşată:

— Până la urmă, cine ştie?

Mami m-a bătut pe umăr.

— Mergem, Félix.

Mai întâi am mâncat o baghetă caldă cu jambon – specialitatea preferată a braziliencelor –, având grijă să lăsăm câteva firimituri pe jos pentru a ne hrăni străbunii, apoi ne-am îndreptat spre uşă. După ce l-a anunţat pe Saint-Esprit că, după călătoria cu mine, îi dădea întâlnire aici, şi-a strigat, din prag, asociata:

— Simone, la cât închizi?

— La opt.

— La opt? De ce atât de devreme?

Doamna Simone s-a posomorât, chipul i s-a întunecat, iar buzele i-au pronunţat cu detaşare:

— Se-ntoarce Bamba de la Dakar.

Declaraţia a produs tăcere. Până şi braziliencele au încetat să mai sporovăiască. Era imposibil să continui discuţia, pericolul fiind acela al declanşării unei explozii atomice. Război rece. Statu-quo. Nu trebuia niciodată să o întrebi pe doamna Simone despre Bamba şi nici pe Bamba despre doamna Simone.

Tot ce ştiam era că, după ce ne umblase prin apartament, în seara fatidică, Bamba se ascunsese la doamna Simone. De atunci, trăiau împreună. Cuvintele întindeau o capcană: a trăi împreună… Habar nu aveam care era natura relaţiei lor. Erau doar prieteni? Iubiţi? Descoperise oare Bamba sexul originar al doamnei Simone? Mister desăvârşit.

Fiecare dintre ei rămânea fermecător, deschis, adorabil cu noi, dar era interzis să te apropii de cuplul lor, sub ameninţarea îngheţării relaţiilor diplomatice. Unchiul Bamba, înţolit ca un milord, îşi înmulţise voiajele Paris–Dakar sub pretextul „bizness-biznessului“ lui şi, ieşind din bistrou, am observat că doamna Simone îşi schimbase nuanţa rujului pentru a-l întâmpina.

Ne-am dus până în vârful colinei Montmartre. Aveam Parisul la picioare. Ca în fiecare seară, practicam „exerciţiul Africii“ recomandat de Papa Loum.

La întoarcere, mi-am dat seama câtă dreptate avea: Parisul fusese devorat de neant. Copacii luaseră culoarea asfaltului, asfaltul luase culoarea pietrelor, pietrele luaseră culoarea plictisului. Pământul era prea curat, prea îngrijit, prea aseptizat, prea dezinfectat, ajunsese steril şi se sufoca sub pavele şi asfalt. În găurile de pe trotuare, humusul nu mai avea loc să respire, nici măcar vreo dungă de muşchi, găseai doar murdărie. Vântul nu mai bătea, fiind oprit de pereţi; în Senegal se umfla, şuiera, vuia; aici, fusese băgat la închisoare. Cum să supravieţuieşti în această atmosferă aseptizată, lipsită de caniculă, de păsări sălbatice, de animale însetate, de insecte încăpăţânate, de spaime produse de spiritele nopţii? Fără să venerezi şi fără să te terorizeze soarele? Fără să aştepţi ploaia? Fără să intri în panică în faţa fiarelor? Fără a te teme de cei din satul vecin? Unde e ghepardul? Unde e dogoarea? Pe unde se pitesc demonii? De unde ţâşnesc duhurile?

Am înţeles că Mami risca o recădere în acest oraş care a asasinat natura şi care a ucis inclusiv morţii, fiindcă la Paris chiar şi morţii sunt morţi. Papa Loum şi Arhimede, câinele lui mistic, aveau dreptate: trebuie o metodă prin care iraţionalul să îşi facă loc în raţional.

Mai întâi, imediat ce plecam din cafenea, ne udam pe picioare. O idee a lui Mami, trebuie să mărturisesc, care, într-o duminică, s-a arătat jignită de faptul că mergeam fără a lăsa urme pe trotuar:

— E insuportabil, Félix! Oraşului i se rupe de noi. Nu păstrează nici o urmă a trecerii noastre. Ceea ce dovedeşte fie respingerea, fie dispreţul. Adică nimic, de parcă nici n-am fi pe-aici.

Aşa că am luat o sticlă – tigva-de-picioare – cu care ne udam pe degete şi pe tălpi când era timp frumos, pe tălpile pantofilor dacă era frig. Ce plăcere, întorcându-ne, să ne vedem amprentele uşoare zigzagând, apropiindu-se, întretăindu-se, înainte de a se risipi şi de a-şi continua dansul în aer.

O incitam pe Mami să dea nume noi lucrurilor, pentru a le dezvălui sufletul. Astfel pe copaci i-a rebotezat cerşetori, fiindcă îşi întindeau ramurile către boltă pentru a cere apă şi îşi înfigeau rădăcinile în pământ pentru a cerşi hrană.

— Nu au cerşetorii ăştia o viaţă uşoară. E mai rău decât pentru plantele în ghiveci, fiindcă asfaltul sufocă solul, iar poluarea filtrează lumina soarelui.

Seara următoare, a cuprins-o mâhnirea plimbându-ne pe Champs-Élysées:

— Vai, vai, vai, Félix, iubitule, uite ce le-au făcut platanilor funcţionarii de la Primărie! I-au tăiat, i-au amputat, i-au torturat numai ca să păstreze simetria bulevardului şi să-i ţină în poziţie de drepţi. Ăştia nu mai sunt cerşetori, sunt schingiuiţi.

De acum, vântul se cheamă Îndrăgostitul universal, mână invizibilă care mângâie, preamăreşte, ia-n căsătorie şi ale cărui efecte se văd asupra frunzelor, a părului, a veşmintelor. Cât despre şobolani, îi numeşte ghicitori, fiindcă aceşti înţelepţi lucizi prevăd evenimentele, ploaia, foametea, cutremurele.

— Normal! Cunosc mai bine pământul decât noi, pământul care, chiar dacă se sufocă la suprafaţă, respiră prin canale şi se răcoreşte în pivniţe.

Mami mă obliga să adulmec Parisul, Parisul aromat, Parisul ca atare, Parisul jilav, Parisul miresmelor, dulceag, să miros fără filtru atât damful bulevardelor, cât şi cel fermentat, al tunelurilor pe unde se afundă metroul. Mirosuri urâte nu există. Rău ar fi să nu mai existe mirosuri. Imensitatea colcăie, ameninţătoare ori exaltantă, în spatele fiecărui detaliu, se