şi asta mă îngrijorează. Nu trebuie ca Fatou să mai aibă vreo cădere. M-am gândit la asta şi-ţi voi încredinţa o misiune.

A îngenuncheat lângă mine şi mi-a dezvăluit secretul.

Epilog

— Câţi ani are doamna Simone?

— Nu chiar atât de mulţi, mi-a răspuns Mami, glumeaţă.

De la înălţimea celor nu-chiar-atât-de-mulţi ani, doamna Simone îşi învăluia cu o privire binevoitoare fostele colege, cărora Mami le turna şampanie. Acum, când nu-şi mai făceau concurenţă, doamna Simone se bucura de compania braziliencelor care umblau în sus şi-n jos prin Bois de Boulogne, considerându-le prietene pe Yolanda, Flavia, Carla, Isadora, Beatriz. Imediat ce travestitele dădeau buzna în bistrou, îl şi transformau într-o colivie amazoniană plină de păsări pestriţe, peruşi, picioroange, tot soiul de papagali care declanşau o exuberantă cacofonie de râsete, ţipete, glume, exclamaţii.

În timpul expediţiei noastre în Senegal, doamna Simone recucerise, după care sporise, clientela localului. Spre surpriza generală, se dovedea amabilă, ospitalieră, surâzătoare, ea, care mai-nainte nu oferise societăţii decât o mutră de buldog neurastenic.

Drept care Mami o angajase. Când le vedeai alergând de la un client la altul, una turnând în paharul pe care cealaltă îl adusese, una încheind fraza pe care cealaltă o începuse, ţi-ai fi zis că erau asociate de ani şi ani.

M-am strecurat până la Mami şi i-am şoptit la ureche:

— Nu mergem la o mică plimbare prin Africa?

— Imediat, Félix, dar mai întâi să-mi termin treaba.

— Juri?

— A trecut vreo seară să nu te duc în Africa?

Am aprobat fără a mai scoate vreo vorbă; nu trebuia să ghicească ce îi promisesem Vrăjitorului. Chiar dacă Mami dădea pe-afară de viaţă, chiar dacă tot ce făcea ţinea de acest preaplin, ştiam cât de precar îi rămăsese echilibrul.

Saint-Esprit, imaculat, îmbrăcat într-un costum crem, a intrat în cafenea. Surescitate, travestitele au început să fluiere.

— Que gato!

— Minha Santa Maria de Jesus, me dê força!

— Potoliţi-vă, fetelor, a mârâit doamna Simone. E proprietatea lui Fatou.

Mami a protestat de parcă i-ar fi tras cineva o palmă.

— Nici vorbă! Nu-i al meu.

Zâmbetul lui Saint-Esprit a îngheţat şi ochii i s-au stins.

— Atunci nu ni-l împrumuţi şi nouă, oi linda? a strigat Isadora.

Mami a sărit în sus de parcă s-ar fi pregătit s-o ia la palme pe braziliancă. S-a stăpânit însă, şi-a băgat capul între umeri şi-a lăsat să-i scape printre dinţi:

— Face ce vrea.

— Ei bine, întreabă-l atunci ce vrea! a intervenit doamna Simone, care manipula fără probleme caracterul sălbatic al lui Mami.

Saint-Esprit a înaintat şi, timid, i-a întins lui Mami buchetul de trandafiri pe care-l ţinea la spate. Ea a roşit toată, a lăsat fruntea în pământ şi, modestă, fremătând, emoţionată, l-a primit.

Părinţii mei îşi făceau curte. La doisprezece ani de la naşterea mea, flirtau cu pudoare, jenaţi, cu patimă de adolescenţi, învârtindu-se unul în jurul celuilalt fără a se aventura prea departe, aşteptând fiecare să îndrăznească şi celălalt să mai facă un pas. Ceea ce mi-a provocat o senzaţie insolită: mă îndoiam că părinţii mei se vor dovedi suficient de dezgheţaţi pentru a reuşi să mai facă dragoste vreodată…

Într-o seară, Saint-Esprit i-a propus să meargă la cinema. Mami s-a uitat la el fără încredere, de parcă ar fi invitat-o la bordel.

— Ce să vedem?

I-a enumerat multe filme interesante, pregătit să o lase pe ea să aleagă.

— Bine, mergem la filmul de la 10 seara. Înainte, mă plimb prin Africa împreună cu Félix.

După cum îi suna răspunsul, nici că-i păsa despre ce film era vorba, nu mai mult decât lui, din moment ce nu alesese un titlu anume; îşi dorea atât, să stea lângă el, să se îmbete cu parfumul lui, să îi atingă braţul şi coapsa.

În timp ce Mami ne pregătea atentă o gustare, domnul Sophronidès comenta actualitatea politică, lucru la care nimeni nu era atent, ca de obicei, cu excepţia Isadorei, cea de un metru nouăzeci, blondă platinată, cu sânii ca nişte obuze, partizană perpetuă a tezelor de extremă dreaptă, care gusta polemica purtată cu filozoful nostru.

În fundul localului, Popa şi Dama de atu, cu palmele lipite, cu coatele sprijinite de masă, făceau skanderbeg cu domnişoara Tran. Sub încurajările care te zgâriau pe urechi ale Domnului, canişul ei, eurasiatica vitează, concentrată, cu nările dilatate, reuşea, în ciuda braţelor ei ca nişte sfori, să le pună jos pe cele ale namilelor de lesbiene, groase, totuşi, cât pulpele. Era incredibilă domnişoara Tran! În ziua precedentă, deja câştigase competiţia de sake, fiind cea care rezistase cel mai mult timp alcoolului, după care se prăbuşise peste Popa şi Dama de atu, intrate în comă după două sticle. Zilnic, cele trei îşi lansau o altă provocare. Eu nu mă băgam… Nu-mi plac jocurile de fete.

M-am apropiat de Robert Larousse, ghemuit pe scaunul lui. Deşi era slăbănog, afişa o burtică rotundă ca un balon.

— Păreţi trist, domnule Larousse.

Şi-a trecut degetele subţiri prin părul atârnând.

— Félix, am făcut un păcat. Un lucru de neiertat. M-am uitat pe ultima pagină a dicţionarului.

— Dumneavoastră?

— Da.

Şi a continuat mai încet.

— Ştii care este ultimul cuvânt?

— Nu.

— Zzzz.

— Poftim?

— „Zzzz: onomatopee care reproduce un zgomot continuu ce vibrează uşor (bâzâit de insectă, sunetul unei lovituri de bici, sforăit ori şuierat de persoană care doarme).“

— Sigur te ia somnul după o carte ca asta! a exclamat doamna Simone, care-i aducea paharul de Beaujolais.

Larousse a tresărit şi a rămas cu gura căscată. Ceea ce i-a permis doamnei Simone să zică, în timp ce ştergea masa cu o cârpă:

— Acum, dacă ştii sfârşitul, e naşpa.

Odată plecată doamna Simone, Robert Larousse şi-a şters tâmplele cu o batistă imensă.

— Ce dezamăgire! Toată munca asta, pentru ce?... Simt ceva premonitoriu.

— Ce?

— Că mă voi plictisi… Cum o să-mi umplu anii ce vin?

Inspirat, am scos din ghiozdan un pliant pe care mi-l oferise librarul din strada Jourdain, pe când îmi