Periodic, Vrăjitorul îi dădea lui Mami totemul şi-i ordona să i se închine. O dată le-am surprins conversaţia:

— Acceptă-ţi totemul, străduieşte-te să-l accepţi. E leul. De la el ai moştenit mândria, pasiunea, gustul pentru carne, dar tot de la el trebuie să îţi asumi şi simţul răspunderii. Fiindcă este considerat „regele“ unui teritoriu, leul îl apără împotriva altor prădători şi îşi protejează familia. Se conformează îndatoririlor sale. Tu ţi-ai uitat regatul, obligaţiile şi străbunii.

Mami a scâncit, ruşinată. Papa Loum a adăugat:

— Mai rău, şi acum îţi neglijezi familia. Mai întâi cel mic…

— Vai, scumpul meu Félix, a murmurat Mami, gata să izbucnească în plâns.

— Apoi soţul tău.

Mami s-a încordat ca un arc, iar plânsul i s-a oprit brusc. Prea puţin impresionat de subita schimbare, Papa Loum a insistat:

— N-ai decât să te umfli-n pene, să te bosumfli, să faci pe indiferenta.

— Sunt liberă.

— Ca să fii liberă, trebuie să ştii de ce te porţi aşa cum te porţi. Or habar n-ai.

— Poftim?

— Refuzi să stai lângă un bărbat. De ce?

— Pentru libertatea mea.

— Libertatea nu este un scop, ci un mijloc, mijlocul de a fi tu însuţi. Deci de ce nu vrei să trăieşti alături de el?

— Păi eu…

— Cândva, ai scăpat de masacru mulţumită independenţei tale. Dacă nu te-ai fi ascuns în baobab ca să citeşti, ai fi fost executată împreună cu familia ta. Şi, de atunci, te-ai convins că rămânând singură, nelegându-te de nimeni, dominând totul şi pe toată lumea, vei trece peste pericole.

— Poate, a răspuns Mami înfiorându-se.

— Poate, nu cu siguranţă. Fatou, ai ales un tată bun pentru fiul tău. Bravo! Numai că îţi subestimezi alegerea: acest bărbat poate fi şi un soţ bun, şi un tată bun.

— A, da?! a exclamat ea dând înapoi, dispusă să încheie conversaţia.

Vrăjitorul a zâmbit.

— Cât nu ai ştiut de tine, a avut grijă de Félix la fel de bine ca tine. De fiul şi de iubita lui. Fără călătoria pe care a organizat-o, nu ai mai fi fost pe lumea asta, ci ai fi rătăcit pe cine ştie unde. Iar Félix, de neconsolat, te-ar fi jelit.

Mami şi-a plecat fruntea, învinsă. Părul des, nepieptănat, parc-ar fi fost o coamă.

— Orgolioasă, leu adevărat! a strigat Papa Loum amuzat.

Şi i-a pus din nou fetişul în mână.

— Ca să obţii putere, foloseşte-ţi totemul. Plantele, animalele, oamenii îşi împart energia vitală. Recunoscând, prin totem, această energie, restabileşti circulaţia ei şi prinzi putere.

În ultima seară, de faţă cu Saint-Esprit şi cu mine, i-a înmânat lui Mami o cutie.

— În acest recipient se află cenuşa părinţilor tăi. Împrăştie-o în fluviu, spunând cuvintele sacre.

Mami a luat cu precauţie obiectul, l-a strâns la piept şi a coborât singură până la malul apei, unde a rămas nemişcată. Pe fundalul undelor împurpurate de crepuscul, silueta ei a părut dintr-odată aceea a unei fetiţe. Avea cincisprezece ani. Tocmai şi-i pierduse pe ai ei. Ceea ce orfana nu putuse face la timpul cuvenit, când Bamba o apărase de violenţă, făcea acum.

I-am auzit glasul pur, fără artificii, fragil, întors de undele liniştite. Îngâna un cântec de leagăn, o muzică adormitoare, care să traverseze tenebrele. Din stufăriş ori din altă parte, eram sigur că tatăl, mama, fraţii şi surorile ei o auzeau la fel ca mine. La început timid, cântecul a câştigat în siguranţă, plin de căldură, de afecţiune, de încredere. La ultimele măsuri, orfana tremurândă a lăsat loc adultului care ajunsese mama alor săi.

O bună bucată de vreme, a ţinut cutia strânsă la piept, nehotărâtă să se despartă de ceea ce mai rămăsese din părinţii ei, apoi a ridicat capacul, iar pulberea cenuşie a plecat în voia adierii de vânt.

M-am aplecat spre Vrăjitor.

— Chiar e cenuşa lor?

— Nu ştiu, Félix. Poate că da… Poate că nu… Important e ritualul. Esenţial e ca mama ta să îşi asume transformarea alor ei în morţi. Şi să-i redea naturii. Care să le permită să îşi continue drumul. Să le confere prezenţa absenţilor. Şi să ia cu ea o amintire blândă, paşnică, în cel mai adânc colţişor al inimii ei. De acum, străbunii voştri vor locui împreună cu voi, la Paris. Şi, din timp în timp, veţi împrăştia nisip pe podeaua bucătăriei, pentru a le oferi un loc de odihnă. Ritualurile folosesc la a da carne sufletului.

— Totuşi, măcar să-i fi dat cenuşa adevărată!

Vrăjitorul s-a revoltat:

— Termină cu prostiile, Félix! Lucrurile nu au însuşiri decât dacă tu li le oferi. De exemplu, bucăţica de abanos pe care ţi-am dat-o şi te-a ajutat să dormi…

— Poooftim?! Adică m-ai păcălit cu metoda lui Coué8?

8. Metodă de autosugestie promovată de psihologul francez Émile Coué de la Châtaigneraie (1857–1926). (N. tr.)

— A cui?

— A lui Coué! Metoda lui Coué. Autosugestia.

— Nu. Credinţa ta trezeşte şi eliberează calităţile lucrurilor. Prin ea, ai acces la un alt nivel al universului. Pătrunzi mai adânc. Urci către izvorul invizibil.

Şi-a aruncat traista pe jos. Diferite obiecte, din lemn, din fildeş, din corn, din piele, s-au împrăştiat prin mărăcini. A înjurat:

— M-am săturat de şmecheriile astea! Dedeochiurile, scuturscuturăurile, iadezleagănnodările. Doar nişte proptele pentru concentrarea pacienţilor, nişte trambuline pentru ca ei să pătrundă în altă dimensiune. Tare m-aş mai lipsi de ele. Cu cât foloseşti mai multe obiecte, cu atât îţi pui mai puţin la treabă sufletul. Şi numai sufletul poate trata sufletul.

Mi-a arătat soarele, care mergea la culcare.

— Priveşte dincolo de limita vizibilului. Priveşte invizibilul. Caută spiritul care face ca totul să apară în spatele celor ce apar. Şi hrăneşte-te cu puterea lumii care îl susţine. Izvorul invizibil se găseşte oriunde, mereu, indiferent unde te-ai afla, şi poţi să-l captezi. Cel care se uită bine până la urmă vede.

Şi-a aşezat degetele, ca nişte picioare de păianjen, pe umărul meu.

— Vă veţi întoarce la Paris,