Să lăsăm în urmă disputele, să uităm pentru o vreme duşmăniile… În numele guvernului, declar fără ocolişuri, în mod deschis, că suntem gata să ne închinăm eforturile unei acţiuni constructive, pragmatice, dusă în cooperare cu parlamentul.

Totul s-a dovedit inutil. Spre finele lunii decembrie 1916, ţarul l-a demis pe Trepov, despre care într-un mesaj personal împărăteasa spunea că e un mincinos şi merită să fie spânzurat.

În vreme ce liberalii şi radicalii doreau o schimbare constituţională completă, monarhiştii erau de părere că ar fi fost suficient să fie înlăturată ţarina. Or pentru asta, credeau ei, nu trebuia decât să fie eliminat Rasputin, de care ţarina pretindea că depinde echilibrul ei emoţional. Trepov încercase să îl mituiască pe Rasputin pentru a-l convinge să părăsească Petrograd-ul, însă vicleanul favorit i-a adus la cunoştinţă acest lucru Alexandrei, rezultatul fiind că influenţa lui la Curte a atins cote fără precedent. Nu mai rămânea altă soluţie decât asasinarea lui. Prinţul Felix Iusupov, educat la Oxford, fiul celei mai bogate femei din Rusia (ea însăşi duşmană declarată a împărătesei), a pus la cale complotul, în care mai erau implicaţi Marele Duce Dimitri, vărul ţarului, şi Vladimir Purişkevici, unul dintre deputaţii cei mai reacţionari din Dumă. Iusupov acţiona pornind de la principiul că

echilibrul spiritual [al împărătesei] se sprijină în întregime pe Rasputin: odată cu dispariţia lui, acest echilibru se va prăbuşi. Şi, din clipa în care împăratul va fi eliberat de sub influenţa soţiei sale şi a lui Rasputin, totul se va schimba: [Nicolae] va deveni un bun monarh constituţional.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie, Iusupov l-a atras pe Rasputin în luxosul lui palat, unde el şi Purişkevici l-au împuşcat. Cadavrul, îngreunat cu lanţuri, a fost aruncat într-un canal, unde avea să fie descoperit câteva zile mai târziu.

Asasinatul a avut asupra perechii imperiale un efect contrar celui scontat: în loc să-i înstrăineze pe cei doi, i-a apropiat şi mai mult. Nicolae şi Alexandra se simţeau acum izolaţi şi înconjuraţi de trădători. Ţarul a fost dezgustat să afle că propriul lui văr era implicat în crimă: „Mă simt ruşinat în faţa întregii Rusii”, scria el, „de faptul că mâinile unora din rudele mele sunt mânjite cu sângele acestui ţăran.” Când un grup de mari duci şi ducese l-au implorat să nu îl pedepsească pe Dimitri, Nicolae le-a răspuns: „Nimeni nu are dreptul să recurgă la crimă.”

Nicolae s-a întors de pe front şi şi-a petrecut următoarele două luni împreună cu soţia şi copiii la Ţarskoe Selo, întrerupând practic orice contacte cu lumea din afară. Un vizitator frecvent din acea vreme al reşedinţei imperiale compara atmosfera de acolo cu aceea a unei case aflate în doliu. Protopopov prezenta ţarului rapoarte liniştitoare, afirmând că în ţară domneşte calmul şi că dispune de forţe mai mult decât suficiente pentru a face faţă oricăror tulburări. Când vreunul dintre vizitatorii ocazionali de la Ţarskoe Selo îl avertiza că un dezastru este iminent, Nicolae asculta politicos, dar distrat, studiindu-şi unghiile sau răsucind o ţigară. „Împărăteasa şi cu mine ştim că totul e în mâinile Domnului”, repeta el. „Facă-se voia Lui.” Rasputin prezisese în mai multe rânduri că, dacă lui i s-ar fi întâmplat ceva rău, Rusia avea să fie „scăldată în sânge şi trecută prin foc”.

Seninătatea nu l-a părăsit pe ţar decât într-o singură ocazie. La 7 ianuarie 1917, a primit vizita lui Mihail Rodzianko, preşedintele Dumei. A ascultat netulburat obişnuitele avertismente, însă când oaspetele i-a cerut să nu pună poporul în situaţia de „a alege între Voi şi binele ţării”, Nicolae „şi-a apăsat tâmplele cu mâinile” şi a spus: „Este oare cu putinţă ca timp de douăzeci şi doi de ani să fi încercat să fac ce e mai bine şi totuşi aceşti douăzeci şi doi de ani să nu fi fost decât o lungă greşeală?”

Eşuând în încercarea lor de a modifica situaţia politică prin eliminarea lui Rasputin, conservatorii au ajuns la concluzia că pentru a salva monarhia trebuiau să îl înlăture pe monarh. Au fost iniţiate mai multe comploturi, prin care Nicolae urma să fie răpit şi forţat să abdice în favoarea fiului său în vârstă de doisprezece ani, pus sub regenţa Marelui Duce Nikolai Nikolaevici. Într-unul dintre ele era implicat generalul Mihail Alekseev, comandantul şef de facto al forţelor armate ruse. Conspiraţiile nu au depăşit niciodată stadiul unor simple discuţii.

Chiar şi în aceste condiţii, Protopopov continua să respire încredere prin toţi porii – lucru care i-a făcut pe mulţi dintre contemporani să pună la îndoială sănătatea lui mintală. În clipele lui de răgaz, îi plăcea să stea de vorbă cu spiritul lui Rasputin.

După două ierni blânde, cea dintre 1916 şi 1917 a fost una neobişnuit de rece; temperaturile erau atât de scăzute, încât tărăncile renunţaseră să-şi mai ducă mărfurile la oraş. Viscolul scotea din funcţiune locomotivele şi aduna munţi de zăpadă pe linii. Vremea a avut un efect devastator asupra aprovizionării oraşelor din nord, mai ales a îndepărtatului Petrograd.{12} Brutăriile au fost nevoite să înceteze lucrul, din lipsă de făină şi combustibil. Tot lipsa combustibilului a obligat unele fabrici să-şi închidă porţile şi să concedieze zeci de mii de lucrători.

Ţarul, pe care Protopopov îl asigurase că situaţia se afla sub control, a plecat pe front la 22 februarie: avea să se întoarcă două săptămâni mai târziu, când nu mai era decât un simplu cetăţean pe nume Nicolae Romanov.

Pe neaşteptate, vremea s-a îmbunătăţit, temperaturile medii urcând de la -14,5 grade Celsius la +8 grade şi menţinându-se la acest nivel până la sfârşitul lunii. Oamenii, care rămăseseră săptămâni în şir închişi în casele lor prost încălzite, ieşeau acum să se bucure de soare. Documentare filmate în timpul Revoluţiei din Februarie înfăţişează o mulţime veselă sub cerul strălucitor.

La o zi după plecarea ţarului, în Petrograd au izbucnit tulburări. Totul a început cu o demonstraţie ocazionată de