era personal însărcinat, dar nici din partea tovarăşului Dobrescu n-a fost just că s-a luat după el! Cine era Dobrescu ăsta? Cum, nu ştii? Aşa îl cheamă pe Bilă, ăsta e numele lui. Trebuia, tovarăşi, în legătură cu atitudinea neîmpăciuitoristă a lui Nae Marinescu, chemat de la început plutonierul Moise Ion şi mai cu vorbă bună, mai aplicându-i dictatura proletariatului… Şi aici se râsese în sală, ca de un lucru îndeobşte cunoscut prin veselia lui, cum era dictatura aceasta când intervenea, şi cel care vorbise nici măcar nu mai avusese nevoie să spună ce rezultate s-ar fi obţinut în felul ăsta de la Nae Marinescu, aproape că i-ar fi plăcut şi lui!… Trimisul CC. nu scosese în acest timp decât puţine cuvinte, întrebase de pildă care era tovarăşul Dobrescu şi Bilă spusese că el era, sau îl întrebase pe Geacă dacă fusese de faţă când Nae Cismaru, altul adică decât Nae Marinescu, strigase să se ducă cu el la sfatul popular şi să-i dea jos pe preşedinte şi pe secretarul organizaţiei. „Am fost la faţa locului individual”, răspunsese Geacă foarte hotărât şi cu aerul că în privinţa asta se puteau baza în întregime pe el şi că dacă era să fie ceva să fie chemat el şi nu altul, că el ştia bine.

  Se făcuse seară şi cineva aduse să aprindă un petromax. Comuna era electrificată încă din 47, dar fiul fostului morar, Tache al lui Aristide, care avusese grijă de motor, fugise şi el din sat o dată cu tat-său şi cel de-acum, unul al lui Gheorghe al lui Pătăleaţă, nu se ştie ce tot îi făcea el motorului acela că ba mergea, ba se oprea. Acuma când erau de faţă şi oameni străini, tocmai că lumina nu se aprindea. Se luă o pauză şi toţi se ridicară să-şi mişte oasele, ieşiră pe coridor, iar prezidiul se retrase în cancelarie.

 Chapter 5

 

  Primul-secretar al regiunii de partid şi trimisul CC. îi cam luaseră fără veste cu venirea lor nu numai pe Isosică şi Plotoagă, ci şi pe primul secretar al raionului de partid, Ghimpeţeanu, şi pe Niculae. Fuseseră precedaţi doar de nişte telefoane, dar nu puseseră ei bine receptorul în furcă şi maşina de tip militar a regiunii îşi şi făcuse apariţia, întâi în faţa sediului comitetului de partid din Pălămida şi apoi după câteva ceasuri direct la Siliştea-Gumeşti. Isosică dormea când Zdroncan alergă chiar el să-l anunţe. Ciulea intră şi ea în odaie.

  — Trebuie să mobilizezi urgent toţi membrii de partid, ai dat de dracu… oasele în… zise Zdroncan.

  — Ce să fac, mă?! se holbă Isosică întinzându-se şi căscând cu gura până la urechi, cine zici că s-a anunţat?

  Dar, ori parcă ştia, ori că se aşteptase de la o zi la alta la o astfel de şedinţă, că nu se grăbi câtuşi de puţin să se îmbrace şi să plece.

  Zdroncan repetă, cu înjurături cu tot, ce spusese mai înainte şi dădu să iasă zicând că nu putea să lase sfatul fără nimeni, că şi Plotoagă lipsea, a trimis după el să-l cheme şi a trimis şi după Niculae al lui Moromete.

  — Atunci stai aici şi aşteaptă-mă, că nu fuge sfatul de la locul lui până mă îmbrac eu… N-ai cerut şi tu nişte amănunte?

  — Ce amănunte?

  — Tu n-ai întrebat?

  — Pe cine să întreb?

  — Cu cine ai vorbit la telefon?

  — Cu tovarăşul Cârcâdaţ, de la sfatul raional.

  — Cârcâdaţ, mâine maţ, pleacă poşta la Balaci, zise Isosică. Stai liniştit, nu te mişca fără să mă întrebi pe mine. Eu personal o să mobilizez pe toată lumea! Îţi spun eu, se oferi Isosică, aşteaptă-mă la poartă până mă îmbrac.

  Dar o dată Zdroncan ieşit, privirea lui Isosică se încrucişa cu a muierii.

  — Ce-i facem, Ciulco? Punem în aplicare planul? E pericol! Crezi că o vrea să se împace cu mine? Uită el ce i-am făcut?

  — Are altele pe suflet, nu-i pasă lui la ora actuală de ce i-ai făcut tu anul trecut, zise Ciulea. Ai să vezi!

  — Bine, zise Isosică. Pericolul e mare. Nici n-am altă soluţie…

  După câteva minute Isosică ieşi agale din casă. Zdroncan îl aştepta, aprinseră ţigări şi aşa pufăind ca doi şefi se îndreptară cu un aer foarte paşnic spre sfat.

  — N-aud nimic, exclamă Zdroncan după un timp. O să-i mobilizezi tu pe toţi, că eşti dat dracu, şi de ce să nu fac eu nici o mişcare fără să te întreb?

  — Mobilizarea se face din momentul ce o să vedem de ce vine aici Ghimpeţeanu şi ceilalţi, zise Isosică scuipând gânditor asupra ţigării pe care o fuma, ca s-o facă să ardă cu mai mult fum. Şi adăugă şi mai gânditor, aproape cu duioşie: Aşa se face o mobilizare.

  — Şi dacă te întreabă de ce nu sunt oamenii mobilizaţi, ce-i spui? zise Zdroncan nedumerit.

  — Îi spui că acuşi se adună toată lumea şi că ai trimes să-i caute.

  — Şi?

  — Şi nimic. Stai şi afli despre ce e vorba şi după ce afli, pleci chiar tu după ei, arătând că fără tine nu e nici o nădejde.

  — Mă, al dracu’ te-a mai făcut pe tine mă-ta, exclamă Zdroncan cu admiraţie, capul tău a mai fost la un cur de muiere, dar vezi să nu ţi-o ia al lui Moromete înainte şi să mobilizeze el organizaţia fără să te mai întrebe pe tine. Şi fără să-ţi mai spun, şi eu zic că în cazul de faţă nici nu e nevoie de explicaţii, vin ei toţi să-l vadă pe Bilă jugănit, că îl aranjarăţi voi bine, tu şi cumnatu-meu Plotoagă, ‘vă oasele în…

  — Ar fi cazul să vorbeşti ceva mai tare ca să te audă toată lumea, şopti Isosică.

  Într-adevăr, se spunea pe ici-colo că Bilă fusese victima îndemnurilor lui Isosică şi Plotoagă să nu mai admită depunerea