viziera coifului. Era făcută să arate ca un câine negru dezvelindu-şi colţii, îngrozitoare la vedere, însă Tyrion crezuse întotdeauna că pentru faţa hidos de strâmbată a lui Clegane, coiful reprezenta o mare îmbunătăţire.

– Prinţul nu va uita asta, micule lord, îl preveni Dulăul. Coiful îi transformă râsul într-un hohot găunos.

– Mă rog nici să nu uite, ripostă Tyrion Lannister. Dacă uită, fii un dulău bun şi aminteşte-i. Se uită de jur împrejurul curţii. Ai habar unde l-aş putea găsi pe frate-le meu?

– La praznic cu regina.

– Ah, făcu Tyrion.

Dădu scurt din cap spre Sandor Clegane şi o luă din loc pe cât de repede puteau să-l ducă picioarele lui amorţite. Îi era milă de primul cavaler care l-ar încerca pe Dulău în luptă astăzi. Omul era furios.

În sala pentru dejun din Casa de Oaspeţi, festinul avea loc într-o atmosferă rece, fără nici o veselie. Jaime stătea la masă cu Cersei şi copiii, vorbind cu voci joase, şoptite.

– Robert e tot în pat? întrebă Tyrion pe când se aşeza, fără a fi fost invitat, la masă. Sora sa se uită la el cu aceeaşi expresie de dezgust reţinut pe care-l avea pentru el de când se născuse.

– Regele nu a dormit deloc, îi spuse. E împreună cu Lord Eddard. Îl compătimeşte din tot sufletul.

– Are un suflet mare Robert al nostru, făcu Jaime cu un zâmbet leneş.

Erau foarte puţine lucruri pe care Jaime să le fi putut lua în serios. Tyrion ştia asta despre fratele său şi i-o ier-ta. În toţi acei ani teribili ai copilăriei sale, numai Jaime fusese cel care-i arătase o cât de mică dovadă de afecţiune şi respect, iar pentru asta, Tyrion era dispus să-i ierte aproape orice.

Se apropie un servitor.

– Pâine, îi spuse Tyrion, şi doi dintre acei peşti mici şi o cană de bere neagră, bună, ca să meargă bine pe gât. Oh, şi ceva şuncă. Prăjiţi-o până ce se înnegreşte.

Omul făcu o plecăciune şi se duse. Tyrion se întoarse spre fraţii lui. Gemeni, bărbat şi femeie. Arătau foarte asemănători în dimineaţa asta. Amândoi aleseseră să se îmbrace în verde-închis, care se potrivea cu ochii lor. Buclele lor blonde cădeau cu eleganţă, iar ornamente din aur luceau pe la încheieturi şi pe degete şi pe gât.

Tyrion se întrebă cum ar fi să aibă un frate geamăn, dar decise că era mai bine să nu ştie. Era destul de greu să se confrunte cu propria sa imagine în oglindă, în fiecare zi. Un altul ca el era o posibilitate mult prea sinistră pentru a putea fi contemplată. Prinţul Tommen rupse tăcerea:

– Ai vreo veste despre Bran, unchiule?

– Am trecut azi-noapte pe lângă camera bolnavilor, anunţă Tyrion. Nici o schimbare. Maester credea că ăsta-i un semn dătător de speranţe.

– Nu vreau ca Brandon să moară, zise Tommen sperios.

Era un băiat bun, nu chiar ca fratele său, dar nici Jaime şi Tyrion nu erau ca două boabe într-o păstaie.

– Lordul Eddard avea un frate pe care-l chema tot Brandon, făcu Jaime îngândurat. Unul dintre ostaticii ucişi de Targaryen. Se pare că este un nume cu ghinion.

– Oh, nu chiar atât de fără noroc, zise Tyrion. Servitorul îi aduse farfuria. Rupse o bucată de pâine neagră. Cersei îl studia preocupată.

– Ce vrei să spui?

Tyrion îi oferi un zâmbet strâmb.

– Că s-ar putea ca dorinţa lui Tommen să se împlinească. Maester crede că băiatul s-ar putea să trăiască. Luă o înghiţitură de bere.

Myrcella scoase un suspin fericit, iar Tommen zâmbi nervos, dar Tyrion nu la cei doi copii se uita. Privirea pe care o schimbaseră Jaime cu Cersei nu durase mai mult de o clipă, însă lui nu-i scăpase. Apoi sora sa îşi coborî ochii spre masă.

– Nu există nici o milă. Zeii nordici sunt cruzi că lasă un copil să sufere asemenea dureri.

– Ce a spus maester? întrebă Jaime.

Şunca trosni când muşcă din ea. Tyrion mestecă gânditor, pentru o clipă, apoi spuse:

– Crede că dacă băiatul ar fi fost hărăzit morţii, ar fi murit până acum. De patru zile nu s-a produs nici o schimbare.

– Se va face Bran bine, unchiule? întrebă mica Myrcella.

Avea întreaga frumuseţe a mamei sale, dar nimic din firea ei.

– Are spatele rupt, micuţo, îi spuse Tyrion. Căderea i-a zdrobit şi picioarele. Îl ţin în viaţă cu miere şi apă, altfel ar muri de foame. Poate, dacă se trezeşte, va putea să mănânce hrană adevărată, însă nu va mai merge niciodată.

– Dacă se trezeşte, repetă Cersei. Este posibil?

– Numai zeii singuri ştiu, îi spuse Tyrion. Maester doar speră. Aş putea jura că lupul său este cel care-l menţine în viaţă. Creatura aceea este lângă fereastra lui ziua şi noaptea, urlând. De fiecare dată când îl gonesc, se întoarce. Maester a spus că au închis fereastra o dată, să reducă zgomotul, iar Bran a părut că cedează. Când au deschis-o din nou, inima sa părea că bate mai tare.

Regina se înfiora.

– E ceva nenatural cu aceste jivine, spuse ea. Sunt periculoase. Nu voi permite ca vreuna dintre ele să vină în sud cu noi.

– Vei avea mult de furcă încercând să-i opreşti, surioară, spuse Jaime. Se duc peste tot cu fetele alea.

Tyrion atacă peştele.

– Deci plecaţi în curând?

– Nu destul de curând, răspunse Cersei. Apoi se încruntă, întrebi dacă noi plecăm? Dar tu? Zei, să nu-mi spui că rămâi aici!

Tyrion dădu din umeri.

– Benjen Stark se întoarce la Rondul de Noapte cu bastardul fratelui său. M-am gândit să merg cu ei ca să văd acest Zid despre care am auzit atât de multe.

– Sper că nu te gândeşti să te îmbraci în negru, scumpe frăţioare.

Tyrion râse.

– Poftim? Celibat, eu? Târfele n-ar mai avea decât să cerşească, de la Dorne la Casterly Rock. Nu, vreau doar să stau pe coama Zidului şi să mă uşurez de la marginea lumii.

Cersei se ridică dintr-odată.

– Copiii nu trebuie să asculte aceste mizerii. Tommen, Myrcella, veniţi.

Ieşi zgomotoasă din camera pentru dejun, trăgând după ea trena şi pe toţi copiii. Jaime Lannister îl privi pe fratele său cu acei ochi verzi, îngheţaţi, ai lui.

– Stark nu se va învoi niciodată să plece