că geace-ul ar fi salvarea noastră şi a altora care tot aşa ca noi găsesc că cooperativizarea agriculturii, bun înţeles prin liberul consimţământ, ne scapă de exploatarea chiaburească şi ne dă şi nouă posibilitatea să trăim liberi. Şi aici a venit tovarăşul preşedinte Plotoagă şi a sabotat în mod conştient, ştiind că noi vrem, atâţia câţi eram, treizeci sau patruzeci. De ce a sabotat el? Am să spun mai pe urmă. Să ne întoarcem la dimineaţa când noi am vrut s-o luăm de la cap cu comitetul de iniţiativă şi m-am pomenit în casă cu domnul Dan şi Ştefan. „Bună dimineaţa, vere, zice, am auzit că iar vreai să dai pământul la colhoz.” Intraseră în casă cu zăpada pe ei parcă intraseră în grajd şi nevastă-mea s-a făcut roşie: cum să intre ei aşa în casă ca la nişte ţigani? Şi le-a spus că a mai văzut şi ea oameni, dar aşa fără nici un simţ în ei, n-a mai văzut. „S-a boierit cocoana, a zis atunci Dan, e lene să dea cu mătura.” Şi atunci i-a spus şi nevastă-mea: „D-aia au fugit de la tine din casă trei fete, că le-a fost scârbă să dea cu mătura în urma ta. Iar altele nici nu se uită la tine”. Asta n-a răbdat-o el, că era adevărat şi toată lumea ştia că o ceruse cu un an înainte pe Didina lui Palici şi Didina pe urmă a plecat din sat, a intrat într-o fabrică şi se auzea că dădea la facultate fără frecvenţă. Nu vrusese să intre în neamul lor. „Da, zice el, am auzit şi eu că domnişoara Palici a intrat la facultatea de prostologie. Regret foarte mult că nu m-a luat, intram amândoi la facultate, luam diplome de prostologi. Oho! zice, ce-am să încalic eu o dată pe bălana şi ce pinteni o să-i dau când o să-i văd pe comunişti dărâmaţi. Vin ei americanii încoa’, şi dacă n-o să-i adun eu pe toţi prostologii lângă Cotigeoaia şi o să pun mitraliera în ei, or să muşte ţărâna cu sânge.” „Vezi să n-o muşti tu până atunci”, zice nevastă-mea, şi atunci o dată a sărit de pe pat, a înjurat-o pe nevastă-mea şi a plesnit-o cu dosul palmei peste ochi. M-am uitat şi eu la ea şi când am văzut-o galbenă la faţă i-am spus lui Dan: „Mă, zic, de ce dai tu în nevastă-mea? Ce ţi-a făcut ea ţie de dai în ea?” Şi am sărit la el, dar aveam mâinile goale şi el avea cuţitul în buzunar, l-a scos şi sta cu el în mână să mă taie. A sărit şi Ştefan tot la mine şi mă ţinea de mâini. Ăsta e domnul Dan, la fel ca şi tat-său, şi când am venit la sfat şi i-am spus tovarăşului Plotoagă, a dat din umeri, că n-are ce să-mi facă. Şi mă întorc acum şi spun de ce a dat el din umeri şi toată activitatea lui cum apare în legătură cu geace şi acum cu strângerea recoltei. Şi vorbitorul se întoarse iar cu ani în urmă şi povesti întâlnirea de după război care avusese loc acasă la Aristide şi cum discutaseră ei acolo ce oameni de încredere să „văpsească” pentru a nu scăpa satul din mâinile lor de exploatatori în anii care aveau să urmeze. Vorbitorul fusese de faţă când Năstase a spus să fie chemat Plotoagă la el să-i dea ordin să se facă comunist, să se înscrie în partid şi să ajungă primar.

  — Eu vreau să-i pun tovarăşului Plotoagă întrebarea, continuase Vasile, dacă tovarăşul Plotoagă a declarat când a intrat în partid, că a fost omul de încredere al chiaburilor, dacă din momentul ce se înscrie în partid a rupt-o cu ei. Dacă el a declarat asta, atunci tot ce învinuiri i-am adus pe direcţia asta, nu mai sunt valabile şi am încetat să i le mai aduc. Dar el nu poate să zică pentru că n-a declarat nimic, tovarăşi, ca şi Bilă, a minţit partidul, sperând că nimeni nu ştie cine e şi ce joc face el, îndeplinind funcţia de preşedinte al comitetului executiv.

  Şi cu aceasta, Vasile se aşeză. Tot ceea ce spusese el produse asupra organizaţiei şi asupra prezidiului un efect covârşitor, nu atât prin faptul că dezvăluirile sale zdrobeau pe cineva, cât mai ales prin afirmarea forţei lui, cât de bine vorbise şi cât de stăpân se arătase că era pe sine şi pe evenimentele prin care viaţa lui trecuse, neştiute de nimeni până atunci.

  Urmară ceilalţi la cuvânt şi începu după aceea o bătălie pierdută, care dură însă ceasuri întregi, până pe la miezul nopţii. Zadarnic au încercat unii din ei să-l apere pe Plotoagă, se povestea mai târziu, Vasile îi aştepta de la locul lui pe fiecare să ia cuvântul şi după ce terminau, se ridica în picioare şi cerea prezidiului să-i pună ăluia o întrebare. Ei, şi cu sistemul ăsta îi zăpăcea pe toţi, fiindcă nu se ştie de unde dracu le aflase el pe toate şi le ţinea minte. Pe Arghirescu spre exemplu l-a întrebat când a primit el noul plan de încasări şi ce măsuri s-au prevăzut în sarcina sfatului popular în vederea îndeplinirii lui şi dacă s-au executat măsurile respective. Nu se executaseră. De ce? Când s-a primit planul? La întâi ianuarie. Şi acum în câte suntem? În 25 august. Aproape opt luni. S-au luat declaraţii de la fiecare, că se obligă să plătească impozitele care le revin? Nu s-au luat. Cât avea de dat domnul Năstase? O sută optzeci de mii. A dat vreun leu? N-a dat. (Şi aici toată adunarea fluierase şi se făcuse zarvă mare, din momentul acela fusese gata cu Plotoagă, nimeni nu mai credea că o să mai vie a doua zi la sfat.) Iar Vasile strigase că nici n-o să dea domnul Năstase o sută optzeci de mii, nici el şi nici ceilalţi chiaburi ai comunei şi nici Arghirescu n-o să-i încaseze, câtă vreme tovarăşul Plotoagă era acolo ca preşedinte al comitetului executiv şi îl