— Isosică?! exclamă Zdroncan. Cred că la ora asta stă la discuţie cu Fântână pe la Pălămida au plecat amândoi de dimineaţă, cred că s-au întâlnit în tren, dacă nu cumva bărbosul l-o fi aruncat jos din tren, aflăm noi!

  — Adevărat, zise Niculae, de ce n-a venit Fântână la şedinţă aseară?

  — Nici Isosică n-a crezut că o să se prindă, dar a încercat şi i-a reuşit perfect, zise Zdroncan. L-a trimes pe Enache al Cârstichii să-i spună lipoveanului că şedinţa are loc la ora nouă seara, şi nu la cinci cum a fost.

  — Şi Fântână a crezut?

  — N-a fost numai asta, zise Zdroncan ştergându-şi peniţa pe cap şi punând-o apoi pe suport, a venit tocmai atunci şi nepotul lui şi i-a spus că poate să-l prindă la moară pe Ştefan al lui Năstase. Fântână era montat rău de muierea lui că s-a făcut Marioara de râs din pricina ăluia şi când a auzit aşa a venit la moară, l-a lăsat pe Ştefan să plece cu căruţa şi când a luat-o ăla la dreapta s-a urcat peste el cu nepotu-său, că ăsta venise cu căruţa cu coviltir de frica ploii, l-au dat peste cap şi l-au dus spre Cotigeoaia. „Bine, mă, zice bărbosul, de ce te-ai apucat tu să umpli satul că te întâlneşti în pădure cu fata mea, ce fel de flăcău eşti tu?” „Nea Adame, zise Ştefan, eu n-am suflat o vorbă, poate Marioara să fi spus ceva.” „Cum Marioara, zice ăsta, ai mai pomenit tu ca o fată să bată singură toba şi să se facă de râs că se întâlneşte în pădure cu un flăcău?” „Nu ştiu cine a spus, zice Ştefan, că dacă află tata mă dă afară din casă.” „Va să zică nu vrei să juri, zice ăsta, ţi-e frică să minţi! Ei lasă că-ţi arăt eu ţie.” „Nea Adame, uite jur că n-am suflat nimănui o vorbă, crede-mă, ce dracu, am făcut şi eu armata, nu mai sunt un prost… „ „Bine, zise Fântână, atunci de ce când ai băgat de seamă că s-a aflat n-ai zis că nu e adevărat? Şi după una şi alta te-ai mai apucat să şi minţi, că n-a fost vorba de însurătoare.” „Nea Adame, n-a fost vorba de absolut nimic, nici măcar să zici că am schimbat aşa o vorbă, nici n-am văzut-o în ziua aia care zice lumea că a rămas cu mine în pădure. Cheam-o aici şi ai să vezi că nu mint.” „Atunci lumea de ce vorbeşte?” „Dracu s-o ia de lume, zău că nu ştiu de ce, uite poţi să mă şi baţi, că nu ştiu nimic.” „Bine, zise bărbosul. Dar dacă cu începere de mâine, n-o să spui la oricine te-ntreabă exact cum mi-ai spus mie aici, atunci să ştii că pun eu iar mâna pe tine şi pastele şi clopotniţa mă-tii care te-a mai făcut.” Seara la nouă vine Fântână la şcoală la şedinţă şi dă de Ilie al lui Leoaşcă cu uşa închisă care nu vrea să-i dea drumu înăuntru. Ordin expre de la Comitetul Central. Ei, să fi auzit înjurături de dimineaţă când a venit bărbosul pe aici şi a aflat cine a dat de fapt ordinul ăsta şi mai ales la ce oră a început şedinţa, încheie Zdroncan. Unii zic că eu înjur. Eu nu înjur decât cum zicea alde tata: … oasele în… sau: fir-ai al dracu’, sau lua-te-ar dracii! Ei, să-l fi auzit voi pe Fântână de dimineaţă, mai zise Zdroncan cu dinţii lui zâmbaţi, sticlind de încântare.

  — Dar dumneata de unde ştii, domnule Pisică, zise Ilie Micu cu respect, spunându-i pe numele adevărat lui Zdroncan, nume cu care semna el foarte încogârliţat şi cu o coadă lungă de jumătate de pagină actele legale ce emanau de la sfatul popular.

  Zdroncan, deşi evident flatat de respectul lui Ilie Micu, nu catadicsi totuşi să-i răspundă şi continuă explicând de ce Isosică se grăbise prin urmare să prindă de dimineaţă trenul de şase spre Pălămida. E drept că era adevărat că avea el şi ceva de aranjat pe la direcţia morăritului… Şi de felul cum pronunţă secretarul sfatului această ultimă frază se văzu numaidecât că nici nu ştia ceva precis în legătură cu plecarea celor doi la Pălămida şi unde avea fiecare din ei treabă.

  Niculae spuse că în cazul ăsta să poftească Zdroncan cu preşedintele la o şedinţă pe care s-o ţină câteşitrei în legătură cu comisia; mâine dimineaţă trebuia pornit prin sat şi lichidată această lipsă din timpul campaniei. Până se ridică Zdroncan şi încuie hârtiile, Niculae îi spuse lui Vasile în biroul acestuia:

  — Ai vorbit foarte bine aseară în şedinţă. Dacă te apucai să-mi spui mie aşa cum ai vrut, când am venit la începutul campaniei, n-ai mai fi obţinut acelaşi rezultat.

  — Chiar de-atunci v-am dat dreptate, răspunse Vasile.

  Zdroncan tocmai veni şi el şi şedinţa restrânsă intră în subiect. Formară două comisii. Căzură apoi de acord că trebuia chemat imediat împuternicitul comitetului de stat pentru colectarea produselor agricole şi să i se dea sarcina să adune mâine dimineaţă la sfat pe membrii celor două comisii: una avea s-o conducă Maxim al lui Pătăleaţă, electricianul comunei, şi să meargă cu ei şi Mantaroşie, şi alta avea s-o conducă chiar noul preşedinte, să împartă adică satul în două şi să se termine acţiunea în câteva zile.

  Împuternicitul acela veni. Ajutat de curierii şi paznicii comunali, el plecă să-i anunţe pe cei numiţi. Împuternicitul acesta nu era de fapt altcineva decât Cristache al lui Cioacă şi era vecin chiar cu unul numit în comisie şi începu chiar cu el; era chiar Enache al Cârstichii.

  — Băgaţi de seamă, spuse împuternicitul, Cristache al lui Cioacă, adresându-se lui Enache al Cârstichii. Dacă vreunul din ei pretinde că n-are, că nu-ş’ ce, că pe partea ailaltă, faceţi percheziţie şi confiscaţi. Aveţi împuternicirea