Şi totuşi, pe măsură ce se apropia războiul, Goebbels a trebuit să introducă tot mai multă propagandă în producţia cinematografică, mai ales după ce Hitler i-a reproşat că temele naziste sunt prea puţin reprezentate în filmele germane. În 1938, Goebbels a ordonat intrarea în producţie a câtorva pelicule virulent antisemite. Deja terenul era pregătit de presa în care caricaturile hidoase ale evreilor apăreau aproape zilnic. Săptămânalul Der Stürmer (Atacatorul), spre exemplu, ajunsese la un tiraj de şapte sute de mii de exemplare, cu toate că propaganda antisemită avea accente atât de scabroase, încât îi scârbise până şi pe unii lideri nazişti.

La realizarea peliculei Jidanul Süss, a trebuit ca Goebbels să-i ameninţe pe producători şi pe actori pentru a continua filmările. Pelicula prezenta cazul unui bancher evreu care îşi extorca fără scrupule concetăţenii, îi tortura şi le viola femeile, până ce revolta maselor a impus condamnarea lui la moarte. Efectul filmului a fost atât de puternic, încât grupuri de tineri, după ce ieşeau din sala de proiecţie, se năpusteau asupra evreilor de pe stradă si îi băteau cu sălbăticie.

Strategiile de influenţă ale NKVD (KGB) pentru ţările din lagărul sovietic

Despre tehnicile de manipulare utilizate intens de ideologii de la Kremlin s-ar putea scrie volume întregi. Pentru capitolul de faţă am ales numai un exemplu, anume directivele secrete ale NKVD (KGB), din 1947, pentru ţările din sfera de influenţă sovietică.

Documentul, reprodus după revista Literatură şi artă, Chişinău, 7 iunie 1990, citat şi de istoricul Gh. Buzatu în lucrarea sa Războiul mondial al spionilor, a fost descoperit în camera de lucru a lui Boleslav Bierut, fostul preşedinte al Poloniei comuniste (1944-l956). Pregătit la Moscova, cu caracter strict secret, în birourile înalte ale NKVD (KGB), acest document conţine directive exprese pentru toate filialele Comitetului de Stat pentru Securitate din statele-satelit ale URSS. În cele patruzeci şi cinci de puncte ale "Testamentului roşu" kremlinez sunt cuprinse acele acţiuni ce aveau să fie întreprinse de cea mai malefică şi întinsă reţea de spionaj din lume, din toate timpurile, cu consecinţe tragice pentru toate popoarele din sfera Puterii sovietice. Deşi documentul era destinat, cum se vede, filialei din Varşovia, aflat, nu se putea altfel, în seiful şefului partidului şi statului polonez, fireşte, agent şi executant impus de KGB, el a fost pus în practică în tot lagărul socialist. Şi nu numai. Directivele au fost transmise destinatarilor pe 2 iunie 1947, cu menţiunea "Strict secret", sub codul K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47. E posibil ca, dincolo de directivele de bază, aceleaşi pentru toate filialele NKVD (KGB) din fostele ţări comuniste, pentru fiecare dintre ele să existe câte o variantă. După "nevoile" Moscovei şi după "pericolele" care existau în fiecare dintre aceste ţări din orbita URSS. Dar, judecând efectele dezastruoase pe care le-a avut ocupaţia sovietică asupra acestor ţări, se poate acredita ideea că "directivele" au fost urmărite şi aplicate întocmai. Consecinţele se văd şi astăzi.

Înainte de a trece la comentarea pe scurt a fiecărei instrucţiuni conţinute în "Testamentul roşu", se cuvine să observăm că acţiunile de manipulare pe scară largă a populaţiei din ţările-satelit ale Uniunii Sovietice se combinau perfect cu cele de spionaj şi cu cele de terorizare a populaţiei (mergând până la pregătirea şi iniţierea unor masacre halucinante).

De asemenea trebuie precizat că scurtele comentarii ce însoţesc fiecare directivă reprezintă doar faţeta cea mai evidentă a adevăratelor intenţii ale celor care au imaginat respectiva strategie. O analiză extinsă ar scoate la iveală nenumărate alte raţiuni oculte. Lăsăm în seama cititorului tentativa de a le descifra. Şi acum, documentul...

Directivele de bază ale KGB pentru ţările din lagărul sovietic Moscova, 2.6.1947 (Strict secret) K-AA/CC 113. Indicaţie NK/003/47

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor racolaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă, prin organele serviciilor speciale.

Activitatea de spionaj trebuia să se desfăşoare în cel mai deplin secret, de obicei respectându-se "principiul dominoului", conform căruia fiecare verigă a serviciului de informaţii trebuia să cunoască numai cât îi era strict necesar în activitate. În acelaşi timp, contactele de lucru ale fiecărui agent se limitau numai la verigile imediat alăturate. Astfel descoperirea unui spion făcea mult mai dificilă căderea întregii reţele. Instrucţiunea, pe lângă referirile la păstrarea confidenţialităţii racolărilor de informatori, relevă rolul important jucat de ambasadele Uniunii Sovietice în formarea unor puternice reţele de spionaj pe teritoriul statelor unde funcţionau.

2. Se va urmări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul localnicelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

Pentru formarea unei armate eficiente, dezumanizarea inamicului este condiţia esenţială. Încetând să-şi mai privească viitoarele victime ca pe nişte fiinţe umane asemenea lui, soldatului îi va fi mult mai uşor să îndeplinească ordinele de atac, să ucidă. De aceea este interzisă orice legătură afectivă cu duşmanul. Astfel de legături între membrii celor două tabere rivale ar face imposibil succesul tehnicilor de dezumanizare a viitoarelor victime şi, mai mult, ar putea genera fenomene total nedorite (dezertări, nesupuneri la ordine etc). În acelaşi timp trebuie reamintit că cele mai puternice tehnici de manipulare se bazează pe izolarea individului (în cadrul unei cazărmi sau pe front, departe de viaţa normală), urmată de supunerea lui la un nou mod de comportament (dirijat prin regulamentele militare). Contactele interumane ar putea anihila foarte repede efectele izolării şi ar putea sta la baza unor puternice relaţii emoţionale ce ar zădărnici eforturile de obţinere a unei supuneri necondiţionate din partea soldatului faţă de ordinele superiorilor.

Toate acestea demonstrează fără putinţă de tăgadă că URSS considera toate statele-satelit nişte potenţiali inamici. Iar inamicii ar fi trebuit să fie îngenuncheaţi fără