a parodierii demonstraţiilor de hipnotism organizate de Peale. A atacat reputaţia acestuia cu arma ridiculizării. Din nou, succes pe toată linia. Dacă dispui de o bază solidă de respectabilitate, ridiculizarea adversarului te ajută să-ţi atingi două scopuri în mod simultan: îl pui într-o situaţie jenantă, silindu-l să intre în defensivă şi atragi un plus de atenţie asupra propriei tale persoane, sporindu-ţi astfel reputaţia. Într-o asemenea împrejurare, calomnia şi insulta sunt arme prea dure. Arată urât şi există riscul să-ţi dăuneze în loc de a-ţi ajuta. Înţepăturile nu prea severe şi gluma denotă faptul că eşti suficient de conştient de valoarea pe care o ai ca să îţi permiţi să emiţi ironii la adresă rivalilor. Această aparenţă de om căruia îi place să facă haz îţi va da un aer inofensiv, fără să-i apere pe ei de săgeţile care le compromit reputaţia.

  — Este mai uşor să te împaci cu o conştiinţă încărcată decât cu o reputaţie pătată.

  Friedrich Nietzsche, 1844 -1900

  CHEILE PUTERII.

  Nu reuşim să-i cunoaştem în profunzime pe cei din jur; nici măcar pe prietenii noştri cei mai apropiaţi. Caracterul lor ascunde întotdeauna unghere tainice, în care nu putem pătrunde. Imposibilitatea de a ne descifra până la capăt semenii riscă să ne provoace destulă tulburare dacă stăm să ne gândim prea mult la ea. Este limpede că nu avem cum să-i înţelegem şi să-i judecăm în cunoştinţă de cauză. Ca urmare, preferăm să ignorăm această stare de lucruri şi să ne luăm după aparenţe – haine, gesturi, cuvinte, fapte. Pe planul vieţii sociale, aparenţele rămân singurul reper al „analizei”. Indiferent ce altceva ţi se spune, adevărul este acesta şi numai acesta. Orice pas greşit, orice schimbare bruscă sau neinspirata în această privinţă se poate dovedi catastrofală.

  Iată de ce este de o importanţă capitală să-ţi construieşti singur şi să-ţi păstrezi o reputaţie impecabilă.

  Această reputaţie te va apăra ca un scut în jocul atât de periculos al aparenţelor, împiedicând privirile indiscrete să ajungă până la tine cel adevărat şi distrăgând atenţia adversarilor. Astfel, îţi menţii controlul asupra imaginii tale – adică asupra felului cum te judecă lumea – ceea ce constituie o poziţie extrem de puternică. Forţa imaginii seamănă cu un act de magie: dintr-o singură mişcare a baghetei fermecate, ea te face de două ori mai influent sau îi alungă pe toţi din preajma ta. Doar de reputaţia omului depinde dacă aceleaşi fapte ale sale vor fi considerate minunate sau oribile.

  În China antică, la curtea suveranului din regatul Wei, trăia şi Mi Tzu-hsia, om reputat pentru desăvârşita sa politeţe şi amabilitate. Ajunsese favoritul regelui. Una dintre legile vechi prevedea că „oricui va merge pe ascuns cu trăsura regelui i se vor reteza picioarele”, dar atunci când mama lui a căzut bolnavă, Mi Tzu-hsia a folosit trăsura regală ca să se ducă s-o vadă, pretinzând că primise permisiunea suveranului sau. La aflarea veştii despre cele întâmplate, acesta a spus: „O, ce fiu devotat este Mi Tzu-hsia! De dragul mamei sale a uitat că se făcea vinovat de o crimă ce l-ar fi pus în primejdia de a-şi pierde picioarele!”

  Într-o altă împrejurare, regele şi favoritul său se plimbau printr-o livadă. Mi Tzu-hsia a început să mănânce o piersică pe care nu putea s-o termine. I-a oferit cealaltă jumătate regelui. Acesta a remarcat: „Iubirea ta pentru mine este atât de mare, încât ai lăsat deoparte propria ta plăcere de a mânca fructul, ca să-mi dai mie o bucată din el!”

  După un timp, însă, ceilalţi curteni, foarte invidioşi, au răspândit zvonul că, de fapt, Mi Tzu-hsia era perfid şi arogant şi au izbutit să-i distrugă reputaţia. Regele însuşi îi interpreta purtarea într-o cu totul altă lumină. „Individul acesta s-a urcat o dată în trăsura mea şi a pretins că eu îi dădusem voie”; le-a spus el supuşilor, mânios şi a adăugat: „Altă dată, mi-a oferit o piersică pe jumătate mâncată”. Pentru aceleaşi fapte care, mai înainte, când era în graţii, îi atrăseseră laudele regelui, Mi Tzu-hsia avea acum de suferit reproşuri.

  Din capul locului, trebuie să te străduieşti să-ţi creezi o reputaţie solidă pentru o anumită calitate – generozitatea, onestitatea sau abilitatea. Această calitate te va scoate din rândul oamenilor obişnuiţi, iar lumea va începe să vorbească de tine. Pasul următor este să-ţi faci cât mai cunoscută această reputaţie – cu subtilitate, însă: nu porni la ridicarea pereţilor înainte de a termina turnarea fundaţiei. Procedează atent şi vei vedea cum imaginea ta câştigă teren şi se răspândeşte tot mai mult, asemenea unui incendiu.

  O reputaţie serioasă îţi dă prestanţă şi te face sa fii considerat mai puternic decât eşti în realitate, fără să ai nevoie de o prea mare cheltuială de energie. În plus, îţi conferă o aureolă care inspira respect şi chiar teamă. Pe frontul din nordul Africii, în timpul celui de-al doilea război mondial, un remarcabil strateg german, feldmareşalul Erwin Rommel (la data respectivă, general) ajunsese celebru prin abilitatea manevrelor sale înşelătoare, astfel încât şi-a atras porecla de „Vulpe a deşertului” şi numai la auzul numelui său, duşmanii intrau în panică. Chiar şi după ce armata comandată de el şi-a pierdut din forţă, iar tancurile britanice depăşiseră numeric efectivele de blindate germane în proporţie de cinci la unu, oraşe întregi luau măsuri de evacuare generală la ştirea că Rommel se afla prin apropiere.

  Se spune că reputaţia ţi-o ia înainte oriunde mergi. Dacă ea inspiră respect, o mare parte din ceea ce ai de făcut se face de la sine, fără să fie necesar să intervii, fără să fi silit să rosteşti o vorbă.

  Prin urmare, succesul prezent depinde de succesele trecute. O mare parte din victoriile „navetei diplomatice” a lui Henry Kissinger s-a bazat pe reputata sa capacitate de a netezi asperităţile punctelor de vedere divergente. Nimănui nu i-ar fi convenit să fie considerat atât de nerezonabil încât să nu se lase convins de acest negociator înnăscut. Orice tratative de pace păreau a căpăta şansa de a deveni un fapt împlinit îndată