prin ea însăşi, din care se pot trage destule foloase (cum a fost cazul lui Oscar Wilde). Cum suntem siliţi să trăim în societate şi depindem de părerile semenilor, nu avem însa nimic de câştigat dacă nu acordăm interes renumelui nostru: în cazul în care neglijăm acest aspect, le permitem altora să decidă şi să se ocupe de el. Fii, deci, stăpân pe destinul tău, dar şi pe reputaţia ta.

  LEGEA.

  IEŞI ÎN EVIDENŢĂ CU ORICE PREŢ.

  ARGUMENT.

  Oamenii judecă totul numai după aparenţeceea ce nu se vede nici nu există. Nu te lăsa niciodată dizolvat în anonimatul unei gloate, pentru că rişti să te trezeşti îngropat în uitare. Ieşi în evidenţă. Fă-te remarcat cu orice preţ. Atrage asupra ta, ca un magnet, atenţia tuturor, creându-ţi o imagine mai mare, mai luminos colorată şi mai aureolată de mister decât imaginea amorfă şi timidă a masei.

  PARTEA I: CREEAZĂ-ŢI O IMAGINE SENZAŢIONALĂ ŞI SCANDALOASĂ.

  Atrage atenţia asupra ta construindu-ţi o imagine imposibil de uitat, chiar controversată. Nu evita aspectele scandaloase. Fă absolut totul ca să pari că ai o personalitate mai puternică decât aceea cu care te-ai născut şi să-i întreci în strălucire pe oamenii din jurul tău. Orice reclamă este o reclamă bună, orice fel de notorietate înseamnă putere. Mai bine calomniat şi contestat decât ignorat.

  RESPECTAREA LEGII.

  P. T. Bamum, faimosul showman american din secolul al XIX-lea, şi-a început cariera ca secretar al proprietarului unui circ, Aaron Turner. În 1836, circul a poposit la Annapolis, în statul Maryland, pentru o serie de spectacole. În dimineaţa primei zile de turneu, Bamum a ieşit să se plimbe prin oraş. Purta un costum negru, nou. Unul după altul, oamenii s-au luat pe urmele lui. Cineva din mulţime a strigat că individul în negru era reverendul Ephraim K. Avery, infamul suspect de crimă pe care justiţia îl declarase nevinovat, dar majoritatea americanilor îl considera un ucigaş. Din ce în ce mai furioasă, gloata a sfâşiat hainele lui Bamum şi era deja pe cale să-l linşeze. Cu chiu cu vai, a reuşit să-şi convingă agresorii să vină cu el la circ, ca să-i verifice identitatea.

  O dată ajunşi acolo, bătrânul Turner a mărturisit că îi făcuse o farsă: el însuşi răspândise zvonul că Bamum era Avery. Gloata s-a împrăştiat, dar tânărului, care fusese la un pas de moarte, nu-i venea deloc să râdă. A vrut să ştie de ce patronul ţinuse să-i joace o asemenea festă. „Dragă domnule Bamum”, a răspuns Turner, „a fost spre binele nostru, al tuturor. Să ştii şi să ţii minte că dacă vrei să-ţi asiguri succesul, nu ai nevoie decât de notorietate.” Într-adevăr, oraşul nu mai vorbea despre altceva – gluma trecea din gură în gură, iar seara, la spectacol (şi apoi, în toate celelalte seri) circul a fost plin până la refuz. Bamum a învăţat o lecţie pe care nu avea să o mai uite niciodată.

  Prima sa mare afacere pe cont propriu a fost cea cu Muzeul American din New York, o vastă colecţie de curiozităţi. Într-o zi, pe stradă, de Bamum s-a apropiat un cerşetor. În loc să-i dea bani, s-a hotărât să-i dea de lucru. L-a dus cu el la muzeu şi i-a pus în braţe cinci cărămizi. I-a spus să facă, agale, ocolul străzilor din jur, aşezând cărămizile, din loc în loc, pe trotuar, astfel încât să-i rămână mereu câte una. La întoarcere, omul trebuia să înlocuiască aceste cărămizi, pe rând, cu aceea din mână. In tot acest timp, trebuia să-şi păstreze un aer serios şi să nu răspundă la nici un fel de întrebări ale trecătorilor. Reajuns la muzeu, trebuia să intre, să treacă prin clădire şi să iasă pe uşa din spate, după care să-şi reia aşezatul cărămizilor.

  VIESPEA ŞI PRINŢUL.

  O viespe. Ac Ascuţit pe numele ei, căuta de multă vreme ocazia de a-şi câştiga faima printr-o faptă măreaţă. Astfel, într-o bună zi, ea a pătruns în palatul regelui şi l-a înţepat pe prinţişorul adormit în patul său. Acesta s-a trezit, speriat, şi a început să plângă în gura mare. Regele şi curtenii s-au repezit să vadă ce se întâmplase. Prinţişorul ţipa, însă viespea îl înţepa iar şi iar. Curtenii au încercat s-o prindă, dar s-au ales cu înţepături. Viespea nu l-a cruţat pe niciunul dintre ei. Au venit acolo slujitorii palatului, iar vestea s-a răspândit pe dată. În faţa intrării, s-au adunat o mulţime de oameni. Toţi îşi lăsaseră deoparte treburile. Oraşul întreg era cuprins de nelinişte. Istovită de atâta efort, viespea s-a oprit şi şi-a spus: „Fără faimă, numele este ca focul fără flacără. Nu există nimic mai minunat decât să atragi atenţia asupra ta, indiferent ce preţ trebuie să plăteşti pentru aceasta”. Apoi şi-a dat sfârşitul.

  FABULĂ INDIANĂ.

  Când cerşetorul a străbătut prima dată traseul indicat, sute de oameni i-au urmărit, nedumeriţi, strania îndeletnicire. A patra oară, privitorii au început să se adune ca să comenteze între ei ciudăţenia. Apoi, ori de câte ori omul intra în muzeu, aceşti spectatori se îngrămădeau după el şi cumpărau bilete la intrare, pentru a-l putea urmări în clădire. Mulţi se simţeau atraşi de exponate şi rămâneau să viziteze colecţiile. Până la sfârşitul primei zile, năstruşnicul personaj adusese peste o mie de vizitatori. Înainte de a „împlini” o săptămână de „serviciu”, însă, poliţiştii i-au ordonat să termine cu plimbatul cărămizilor, fiindcă trecătorii adunaţi ca la bâlci perturbau circulaţia. Jocul a trebuit să înceteze, dar mii de newyorkezi intraseră în muzeul lui Bamum şi nu puţini dintre ei au devenit vizitatori fideli.

  Celebritatea mea sporeşte chiar şi atunci când sunt înjurat.

  PIETRO ARETINO, 1492 – 1556

  Altă dată, Bamum a instalat o orchestră într-un balcon care dădea spre stradă, sub o pancartă uriaşă, pe care scria, pompos: „Muzică gratis, pentru popor.” Întregul New York îşi spunea: „Câtă generozitate” şi lumea se îmbulzea să asculte concertele gratuite. Numai că Bamum avea, ca de obicei, socotelile lui: se dăduse peste cap să găsească pe cei mai netalentaţi instrumentişti