nu se plângea niciodată. Dacă un cronicar semna un articol deosebit de ostil, Barnum avea grijă să-l invite după aceea la o premieră şi să-i ofere cele mai bune locuri. Dar Barnum mai avea şi obiceiul de a trimite presei anonime prin care lansa atacuri la adresa propriilor lui spectacole, numai şi numai ca să-şi menţină numele în atenţia publicului. Din punctul său de vedere, această atenţie permanent întreţinută, fie ea pozitivă sau negativă, reprezenta condiţia de bază a succesului. Pentru cineva însetat de faimă, glorie şi, desigur, putere, cel mai rău lucru din lume este să fie ignorat.

  Dacă ia parte la vreun spectacol public, aşa cum ar fi turnirul, curteanul va trebui să aibă grijă ca harnaşamentul calului său să fie frumos şi ca el însuşi să poarte veşminte potrivite, elegant şi rafinat împodobite astfel ca să atragă privirile celor de faţă, aşa cum fierul nu poate să nu fie atras de magnet.

  Baldassare Castiglione, 1478 – 1529

  CHEILE PUTERII.

  Capacitatea de a ieşi în evidenţă, de a arde cu o flacăra mai strălucitoare decât aceea a oamenilor din jur, nu este una cu care te naşti, ci pe care o dobândeşti, învăţând: înveţi să te plasezi în centrul atenţiei, atrăgându-ţi-o „aşa cum fierul nu poate să nu fie atras de magnet”. Când faci primii paşi în carieră, trebuie să te străduieşti ca în mintea oamenilor, numele tău şi reputaţia ta să fie asociate cu o calitate sau o imagine specifică, în stare să te individualizeze, scoţându-te din anonimatul amorf al mulţimii. Această imagine individualizantă poate fi un stil vestimentar sau o anumită particularitate a personalităţii tale pe care oamenii se amuză s-o remarce şi s-o reţină. O dată ce ţi-ai creat o asemenea imagine, înseamnă că exişti şi, sus, pe cer, îşi face loc şi steaua ta.

  Multă lume se înşală crezând că este mai indicat ca această particularitate definitorie să nu stârnească controverse şi că a fi o persoană contestată este un lucru mai degrabă negativ. Nimic mai neadevărat. Dacă vrei să nu rămâi o simplă flăcăruie efemeră, dacă ţii să nu îţi vezi faima eclipsată de a altcuiva, deprinde-te să nu faci mofturi atunci când vine vorba despre captarea atenţiei generale orice fel de publicitate are, până la urmă, efecte favorabile. Se ştie că Bamum întâmpina cu bucurie atacurile şi nu simţea deloc nevoia de a se apăra împotriva lor, ba chiar îşi cultiva imaginea de şarlatan.

  Curtea lui Ludovic al XIV-lea era frecventată de numeroşi scriitori, pictori şi muzicieni talentaţi, de mari frumuseţi ale vremii ca şi de mulţi bărbaţi şi femei reputaţi pentru virtutea lor fără pată, dar despre niciunul dintre toţi aceştia nu se vorbea atât cât se vorbea despre originalul duce de Lauzun. Ducele era mic de statură, aproape un pitic şi de o insolenţă greu de închipuit – nu s-a sfiit să-şi ia ca amantă pe amanta regelui şi să insulte pe faţă nu numai întreaga curte, ci şi pe suveranul ţării. Cu toate acestea, regele era atât de fermecat de excentricităţile ducelui, încât nu suporta să nu îl aibă în preajma sa. De ce? Simplu: ciudăţenia purtării sale atrăgea atenţia tuturor. O dată captată atenţia, oamenii cădeau ca sub efectul unei fascinaţii şi simţeau nevoia prezenţei „fascinatorului”, dependenţi ca de un drog.

  Lumea se dă în vânt după „excepţii”, fenomene şi curiozităţi – după orice iese din tiparele mediocrităţii. Aşadar, nu te teme niciodată de calităţile (sau defectele) care te singularizează, concentrând asupra ta atenţia celorlalţi. Nu ocoli niciuna din situaţiile care te-ar face să treci drept un personaj controversat sau chiar scandalos. Este de o mie de ori mai bine să fii contestat şi calomniat decât ignorat. Această lege se aplică în toate profesiile – toţi profesioniştii trebuie să fie şi puţin cabotini.

  Şi renumitul fizician Thomas Edison ştia că pentru a colecta fonduri, era nevoie ca lumea să-şi păstreze interesul faţă de lucrările sale. Modul de a le prezenta publicului devenea aproape la fel de important ca şi invenţiile înseşi: punea la punct experimente uluitoare şi, prin intermediul lor, îşi demonstra teoriile şi descoperirile legate de electricitate sau ţinea prelegeri despre invenţiile viitorului care, la vremea aceea, păreau de domeniul fantasticului-roboti, maşinării capabile să „fotografieze” gândul – şi, în realitate, nu îl interesau deloc, dar, schiţându-le, se menţinea în atenţia generală. Edison ar fi făcut absolut orice ca să arate că îi era superior rivalului său, Nikola Tesla. De fapt, Tesla era mai dotat şi mai creativ decât zgomotosul Edison, însă nu devenise atât de cunoscut ca acesta. În anul 1915, s-a zvonit că premiul Nobel pentru fizică urma să le fie atribuit amândurora. Comitetul de decernare s-a hotărât în final pentru doi oameni de ştiinţă britanici. Abia mult mai târziu a ieşit la iveală că organizatorii luaseră într-adevăr contact cu Edison şi că acesta i-a refuzat – nu dorea să împartă onoarea premiului cu rivalul său. În perioada respectivă, renumele americanului era mai mare, drept care el a preferat să renunţe, ca să nu îi acorde lui Tesla ocazia de a-şi spori faima prin simpla alăturare a numelor lor, citate împreună.

  Dacă te afli într-o situaţie modestă şi nu ai şansa de a ieşi în evidenţă, o tactică bună o constituie aceea de a ataca persoana cea mai cunoscută şi mai puternică pe care îţi poţi permite s-o ataci. Când, pe la începutul secolului al XVI-lea ca tânăr slujitor anonim, Pietro Aretino a vrut să atragă atenţia asupra sa şi să arate ca era şi poet, şi-a luat inima în dinţi şi a publicat o serie de poeme satirice ridiculizând pe papă şi afecţiunea acestuia pentru animalul său favorit, un elefant. Peste noapte, din anonim, Aretino a devenit un personaj al cărui nume era pe buzele tuturor. Procedează la fel, atacă şi calomnizează pe un puternic al zilei şi vei constata că obţii acelaşi efect, dar nu uita să uzezi cu măsura de asemenea procedee, mai ales o dată ce îţi cucereşti notorietatea, fiindcă oamenii pot să