Dacă ar fi vrut  să ajungă la mine, de ce nu mi-a dat-o atunci? Se simţea ca şi  când ar fi dat un examen- avea în faţa ochilor o întrebare la  care ar fi trebuit să răspundă, dar mintea îi era leneşă şi  necooperantă. Oare fusese ceva ce trecuse cu vederea în timpul discuţiilor lungi cu Dumbledore de anul trecut? Oare Dumbledore se aşteptase că avea să înţeleagă?

— Cât despre cartea asta, spuse Hermione, Poveştile bardului Beedle... Nu am mai auzit niciodată de ele!

— Nu ai mai auzit niciodată de Poveştile bardului Beedlel  făcu Ron uimit, nevenindu-i să creadă. Glumeşti, nu?

— Nu, nu glumesc! spuse Hermione surprinsă. Deci tu ai  auzit de ele?

— Sigur că da!

Harry ridică privirea, distrat. Nu se mai întâmplase până atunci ca Ron să fi citit o carte pe care să nu o fi citit şi Hermione. Ron părea totuşi surprins de mirarea lor.

— Fiţi serioşi! Toate basmele vechi pentru copii se zice că  sunt scrise de Beedle, nu? Fântâna norocului chior... Vrăjitorul  şi ceaunul săltăreţ... Iepuraşul Pufi şi buturuga fermecată..

— Poftim? spuse Hermione, chicotind. Cum se numea  ultima?

— Termină! spuse Ron, uitându-se uimit la Harry şi la ea.

Trebuie să fi auzit de Pufi...

— Ron, ştii foarte bine că Harry şi cu mine am fost crescuţi  de încuiaţi! spuse Hermione. Nouă nu ni s-au spus poveştile astea când eram mici, noi ştim de Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici şi de Cenuşâreasa...

— Cenuşăreasa... ce-i asta, o boală? întrebă Ron.

— Deci astea sunt poveşti pentru copii? întrebă Hermione,  studiind din nou runele.

— Da, spuse Ron nesigur. Adică..: asta este ceea ce se aude,  ştii, că toate poveştile vechi le-a scris Beedle. Nu ştiu cum erau în versiune originală.

— Dar oare de ce a vrut Dumbledore să le citesc? Se auzi un  scârţâit de la un etaj inferior.

— Probabil că e Charlie. Acum, că mama a adormit, se furişează ca să-şi facă părul să crească din nou, spuse Ron  neliniştit.

— Ar trebui, oricum, să ne culcăm, şopti Hermione. Nu se pune problema ca mâine să dormim până mai târziu.

— Nu, încuviinţă Ron. O înfiorătoare crimă triplă comisă de mama mirelui ar putea strica un pic nunta. Sting eu lumina. Aprinse din nou Deluminatorul, în timp ce Hermione ieşi din  cameră.

 

 

Capitolul VIII

Nunta

 

În ziua următoare, la ora trei după-amiaza, Harry, Ron,  Fred şi George stăteau în faţa unui cort mare şi alb, amplasat în  livadă, aşteptând să sosească invitaţii la nuntă. Harry băuse o doză zdravănă de PoliPoţiune şi acum era dublura unui băiat  încuiat roşcat din satul acela, Ottery St. Catehpole, de la care Fred furase câteva fire de păr, folosind o Vrajă de Chemare. Planul era să îl prezinte pe Harry drept „vărul Barny" şi să spere că avea să fie camuflat de numărul mare de rude din neamul  Weasley. Toţi patru ţineau strâns nişte planuri de aşezare a  invitaţilor, ca să îi poată conduce la locurile lor. Un grup de chelneri îmbrăcaţi cu robe albe sosise cu o oră în urmă,  împreună cu o formaţie înveşmântată cu nişte jachete aurii, şi  toţi aceşti vrăjitori stăteau acum la mică distanţă de ei, sub un  copac. Harry văzu fumul albăstrui de pipă, care se ridica din  locul acela. În spatele lui Harry, dincolo de intrarea în cort, se vedeau rânduri întregi de scaune aurii delicate, aşezate de-o  parte şi de altaa unui covor lung roşu. Stâlpii de susţinere erau împodobiţi cu flori albe şi aurii. Fred şi George prinseseră un  mănunchi imens de baloane aurii chiar deasupra locului unde Bill şi Fleur aveau sădevină în scurt timp soţ şi soţie. În  grădină, fluturii şi albinele zburau leneşe deasupra ierbii şi a gardurilor vii. Harry nu se simţea deloc la locul lui. Băiatul  încuiat a cărui înfăţişare o adoptase era ceva mai gras decât el,  iar roba festivă îi era fixă şi se încingea în ea la lumina  puternică a  dupăamiezii de vară.

— Când o să mă însor, spuse Fred, trăgând de gulerul robei  sale, nu o să-mi bat capul cu chestii din astea. Veţi putea veni  îmbrăcaţicu ce vreţi voi şi o să arunc un Blestem de legare corporală totală asupra mamei, până se termină totul.

— A fost destul de rezonabilă de dimineaţă, dată fiind situaţia, spuse George. A plâns un pic, pentru că nu e şi Percy,  dar cine-l vrea aici? Fir-aş al naibii, pregătiţi-vă... uite-i că vin. Siluete îmbrăcate în culori vii apăreau din senin una câte una  la marginea îndepărtată a curţii. Câteva minute mai târziu, se formase un alai care începu să se apropie şerpuind de grădină,  venind înspre cort.

Pe pălăriile vrăjitoarelor erau prinse flori exotice şi păsări fermecate fluturau din aripi pe boruri, în timp ce pe multe dintre cravatele vrăjitorilor scânteiau pietre preţioase. Zumzetul  conversaţiilor entuziasmate devenea din ce în ce mai puternic,  acoperindu-l pe cel al albinelor, în timp ce mulţimea se apropia  de cort.

— Minunat, cred că văd câteva verişoare Veela, spuse George, întinzându-şi gâtul, ca să zărească mai bine. Vor avea  nevoie să fie ajutate să înţeleagă obiceiurile noastre englezeşti, o  să am eu grijă de ele...

— Stai uşurel, spuse Fred şi ţâşni pe lângă un grup de vrăjitoare de vârsta a doua din fruntea şirului, adresându-se unor frumoase fete franţuzoaice: vă rog, pemettez moi să vă  asisster. Acestea chicotiră şi acceptară să fie conduse înăuntru. Georgerămase să se ocupe de vrăjitoarele de vârsta a doua şi  Ron îl conduse pe Perkins, un coleg mai în vârstă al domnului  Weasley de la minister, în timp ce lui Harry îi reveni un cuplu  de bătrânei destul de surzi.

— Salut, spuse o voce familiară, când ieşi din nou din cort şi  îi văzu pe Tonks şi pe Lupin în fruntea şirului.

Tonks se făcuse blondă special pentru ziua aceea.

— Arthur ne-a spus că tu eşti cel cu părul creţ. Îmi pare rău pentru aseară, adăugă ea în şoaptă, în timp ce Harry îi conduse de-a lungul culoarului. Ministerul este foarte anti-oameni-lup în  clipa de faţă şi ne-am gândit că era cel mai bine pentru tine să  plecăm.

— E în ordine, înţeleg, spuse Harry,