Da, avusese dreptate, fusesem necruțător: nu trebuia să iau hotărîri de unul singur. Încît, după ce redevenii liber, continuarăm să trăim împreună, ca înainte, dar asta nu dură mult și curînd ne despărțirăm definitiv. Am spus ca înainte, dar nu se mai putu ca înainte, fiindcă nu mai eram aceiași. Vraja, cum se zice, se spulberase, deși noi încercarăm la început s-o reînviem. Ea însă, dorind să fie sinceră, cum înțelesese din învinuirile mele că nu fusese, zădărnici acea reînviere și mă făcu să descopăr că eu iubisem pe nesincera aceea, care mă fermeca, și nu pe sincera asta fără vocație: nu mai știa să fie fascinantă. Sursa misterului unui suflet e insondabilă. Sinceritatea poate ameți mult mai tare decît falsul mister al minciunii, dar exercițiul seducției ei nu se făcuse pe sinceritate și era prea tîrziu, adică era prea bătrînă acum ca să se schimbe. Iar să continui eu ca mai înainte nu se mai putea, nu mai aveam în fața mea o ingenuă ca atunci cînd o cunoscusem, ea nu mai putea simula perplexitatea, uimirea… Pe scurt, nu mai avea putere asupra mea… Întîlnirile noastre erau tot mai scurte, tot mai terne, tot mai rare.

Într-o zi îmi spuse cu un aer preocupat că a reușit să obțină un pașaport, să plece în Italia, unde au chemat-o niște rude. Rudele, adică, au reușit să obțină acel pașaport. „Te mai întorci?”, o întrebai. „Bineînțeles că mă întorc”, protestă ea. Bineînțeles că mințea. Nu se mai întoarse…

Mi-am recitit acest lung manuscris și, dincolo de ceea ce el conține, m-a uimit barbaria concretului, pe larg etalat, și cu plăcere vizibilă, și pe care nu l-am putut ocoli fiind încredințat că astfel m-aș fi chinuit îndelung, fără să obțin, spiritualmente, eliberarea totală a conștiinței mele de ceea ce am trăit. Am fost ispitit, o clipă, să-l arunc pe foc. Și totuși, mi-am spus, trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulți dintre semenii mei au gîndit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pămîntul nostru, să moară adică și să renască perpetuu. Și atîta timp cît aceste trepte urcate și coborîte de mine vor mai fi urcate și coborîte de nenumărați alții, această carte va mărturisi oricînd: …dacă dragoste nu e, nimic nu e!…

F I N E

O mică donație prin PayPal ar fi mult apreciată.

MĂ AJUTAȚI ASTFEL SĂ CONTINUI SĂ SCANEZ, SĂ REDACTEZ, SĂ RESTAUREZ COPERȚI SAU ILUSTRAȚII ORIGINALE, TOATĂ ACEASTĂ MUNCĂ METICULOASĂ DIN PURĂ DRAGOSTE DE CĂRȚI.

VĂ MULȚUMESC!

Cronologie

1922

August, 5 – Se naște în comuna Siliștea Gumești, județul Teleorman, Marin Preda, fiul lui Tudor Călărașu și al Joiței Preda, născut din a doua așezare a familiei părinților, luîndu-și numele mamei întrucît aceștia nu erau căsătoriți legal.

1930

Începe, cu întîrziere, școala primară în localitatea natală, avînd un dascăl, Teodorescu, pe care l-a prețuit și care i-a deschis calea lecturii și a credinței: „Dumnezeu a rămas în scaunul Lui, același pe care mi-l descria mama”.

1931–1937

Urmează șapte clase primare, din ce în ce mai interesat de învățătură.

• Din perioada claselor primare datează cele dintîi „scrisori”, adică compuneri cărora le va recunoaște un oarecare caracter literar.

1937

Elev la Școala Normală din Abrud.

1938–1940

Urmează cursurile Școlii Normale din Cristur-Odorhei. Din această epocă începe pasiunea lui pentru istorie și literatură, aici compunînd o creație în proză.

1940

Cedarea Ardealului, în urma Dictatului de la Viena. Este repartizat la Școala Normală din Strada Sf. Ecaterina din București. Aici, scriitorul, pe atunci în vîrstă de 18 ani, cum avea să se destăinuie mai tîrziu: „Am început să scriu un roman”.

1940 primăvara

Se produce debutul său cu o proză în revista studențească Albatros, condusă de Geo Dumitrescu.

• Primii mari scriitori pe care îi cunoaște sînt Nichifor Crainic și Victor Ion Popa.

1941 martie

Se produce adevăratul debut cu schița Pîrlitu, fiind încurajat de Miron Radu Paraschivescu.

• Urmează schițele Strigoaica, Salcîmul, Calul, Noaptea, La cîmp, toate apărute în ziarul Timpul, și care, împreună cu altele, trebuiau să formeze volumul Întîlnirea din pămînturi.

• Începe să lucreze atît în presă, cît și la Institutul de Statistică.

1943

Frecventează cenaclul lui Eugen Lovinescu și astfel pătrunde în lumea literară a vremii.

1945–1947

Perioadă de concentrare în care cunoaște viața cazonă, cu toate reminiscențele ei din război, experiență care îi va folosi mai apoi în operă.

Viața ca o pradă va marca magistral această perioadă cu peregrinările la importante publicații ale vremii, în calitate de corector și „colaborator”, cu prieteniile literare și viața personală zbuciumată, cu lecturile și ambițiile lui pînă la începerea romanului fundamental – Moromeții.

1947–1948

Prezintă la concursul de debut al Editurii Cultura Națională volumul Întîlnirea din pămînturi, însă este preferată Cella Delavrancea. Culegerea „exprima starea de spirit în care mă aflam atunci – incertitudinea”.

• Cartea apare în luna aprilie anul următor. Este bine primită de critica vremii.

• Scrie prima versiune a Moromeților pe care o consideră „un eșec”.

1949

Devine membru al Uniunii Scriitorilor.

• Apare în colecția Cartea Poporului nuvela O adunare liniștită.

1951–1952

Se documentează în special în Moldova, la Huși, și apare nuvela Desfășurarea.

1954

Regizorul Paul Călinescu realizează filmul cu același titlu.

• Începe relația cu poeta Aurora Cornu. Corespondența lor va forma un interesant roman epistolar apărut mai tîrziu.

1955

Apare