vârstă, tocmai jocurile de culise i-au ruinat cariera ştiinţifică. Nelegându-şi numele, în mod oficial, de niciuna dintre descoperiri sau invenţii, nu îşi putea găsi sponsori pentru finanţarea cercetărilor sale, deşi mintea îi era plina de idei. În timp ce medita la mari creaţii tehnice, pe care să le scoată la lumină în viitor, alţii i le furau pe cele deja finalizate şi, o dată cu ele, gloria cuvenită inventatorului lor adevărat.

  Tesla dorea să facă totul singur – de fapt, şi-a irosit energia şi a ajuns să trăiască în sărăcie. Edison era exact contrariul. De fapt, nu a fost niciodată un veritabil om de ştiinţa sau inventator. Cândva chiar afirmase că nu avea nevoie să fie matematician putea oricând să-şi angajeze unul.

  Aceasta a şi fost metoda sa preferată. Ca om de afaceri şi ca publicist, sesiza repede direcţia spre care se îndreptau lucrurile şi ocaziile ce i se ofereau şi îşi alegea pe cei mai buni cercetători din domeniul cu cea mai mare perspectivă. Dacă era nevoie, nu se dădea în lături să fure şi de la concurenţă. Cu toate acestea, numele său este mult mai celebru decât al lui Tesla şi se asociază în mintea oamenilor cu mai multe invenţii.

  Aici lecţia este dublă: în primul rând, că paternitatea (şi, deci, gloria câştigată de pe urma) unei invenţii este la fel de importantă, dacă nu cumva şi mai importantă decât invenţia, însăşi. Trebuie, să te asiguri că nu ţi-o fură nimeni, că nu trage nimeni foloase de pe urma muncii tale. Iată de ce trebuie să fii mereu cât se poate de vigilent şi lipsit de milă – păstrează secretul asupra cercetărilor şi lucrărilor tale aflate în curs, până când ai siguranţa că deasupra capului nu se învârtesc păsări de pradă. În al doilea rând, învaţă să profiţi tu de munca altora ca să-ţi atingi scopurile. Timpul este preţios, iar viaţa scurtă. Dacă încerci să faci totul de unul singur, te vei extenua, îţi vei irosi energia şi nu vei izbuti să-ţi realizezi proiectele. Este mult mai bine să-ţi menajezi forţele, apoi să apuci în gheare de uliu ceea ce au muncit alţii şi să găseşti o modalitate de a-ţi însuşi rezultatele acestei munci.

  În comerţ şi în industrie, toată lumea fură. Am furat, nu glumă, şi eu. Numai că am ştiut cum să fur.

  Thomas Edison, 1847-1931

  Este limpede, dacă vânătorul se pune la adăpost în trăsură, foloseşte picioarele celor şase cai şi aşază hăţurile în mâna lui Wang Liang, se cheamă că nu va osteni şi îi va fi uşor să ajungă din urmă chiar cele mai iuţi dintre animale.

  Dar hai să spunem că ar fi refuzat să profite de trăsură, ar fi renunţat la folositoarele patrupede şi la îndemânarea de vizitiu a lui Wang Liang şi ar fi pornit după vânat pe jos; atunci, chiar dacă ar fi avut picioare la fel de sprintene ca ale lui Lou Chi, tot nu ar fi putut pune mâna pe pradă. De fapt, dacă ar beneficia de avantajul unor cai buni şi al unor trăsuri solide, până şi şerbii sau slujitoarele s-ar dovedi pricepuţi la vânătoare.

  HAN-FEI-TZU, FILOSOF CHINEZ DIN SECOLUL AL III-LEA Î. HR.

  CHEILE PUTERII.

  Universul puterii seamănă, ca dinamică, cu jungla: există unii care trăiesc din vânătoare şi alţii, mulţi la număr (hiene, vulturi), care trăiesc din vânatul doborât de primii. Înzestraţi cu mai puţină imaginaţie, nu se dovedesc capabili să facă ceea ce se cere făcut pentru edificarea puterii. Îşi dau seama destul de repede însă că, dacă au suficientă răbdare să aştepte, se va găsi întotdeauna un alt animal care să muncească în locul lor.

  Să nu fim naivichiar în acest moment, când tu salahoreşti la cine ştie ce proiect, deasupra capului ţi se învârt, în cercuri, vulturi care caută să-şi asigure supravieţuirea şi chiar gloria deposedându-te de roadele creativităţii tale. Nici nu are rost să te plângi sau să te laşi înecat de amărăciune, ca Tesla. Cel mai bun lucru este să te aperi şi să intri şi tu în tagma prădătorilor. După ce ţi-ai pus bazele unui statut puternic, transformă-te în vultur şi vei economisi o groază de timp şi de energie.

  Dintre aceşti doi „poli” ai jocului, unul poate fi ilustrat de exemplul exploratorului Vasco Nunez de Balboa, care era obsedat de ideea de a descoperi El Dorado, legendara cetate a bogăţiilor.

  GĂINA OARBĂ.

  O găină care îşi pierduse văzul, dar se obişnuise să scurme pământul în căutarea hranei, deşi oarbă, continua, stăruitoare, să-şi vadă de scurmat. Ce folos avea biata proastă din toată munca? O altă găină, aceasta cu ochi ageri, şi care prefera să-şi cruţe ghearele delicate, nu se mai dezlipea de lângă ea şi fără să-şi dea nici o osteneală cu scurmatul, se bucura de roadele muncii celeilalte. Căci îndată ce oarba scotea la iveală câte un bob de orz, surata ei îl şi înghiţea.

  FABULE, GOTTHOLD LESSING, 1720 – 1781

  Pe la începutul secolului al XVI-Iea, după nenumărate greutăţi şi peripeţii pline de primejdii, scăpând ca prin urechile acului din încleştarea morţii, a găsit dovezile existenţei unui mare şi bogat imperiul în sudul Mexicului, pe teritoriul de astăzi al Republicii Peru. Cucerind imperiul incaşilor şi jefuindu-l de comorile sale, Balboa ar fi devenit un al doilea Cortés. Din păcate pentru el, îndată după ce a făcut descoperirea respectivă, s-a răspândit şi zvonul despre ea, printre sute de alţi aventurieri avizi de cucerire şi de avere.

  Exploratorul nu şi-a dat seama că jumătate din „secretul succesului” o reprezintă tocmai secretul şi, desigur, supravegherea vigilentă a celor din jur, părtaşi la taina descoperirii. La numai câţiva ani de la localizarea fostului imperiu incaş, un soldat din propria sa armată, pe numele său Francisco Pizarro, a contribuit la condamnarea lui la moarte prin decapitare, pentru trădare, Pizarro s-a dus apoi să culeagă roadele atâtor ani investiţi de Balboa în căutări stăruitoare.

  La celălalt „pol” se află pictorul Peter Paul Rubens,