Tanj, unde erau curajoşii vânători de Vampiri?

Louis îşi pusese rădăcinile pe care le alesese să se coacă lângă cărbuni. Copiii şi adulţii îl asaltaseră cu întrebări.

— Este Arcada, le explica el. În noaptea asta Locuitorul Reţelei se va uita pe toată suprafaţa ei până la marginea opusă. Vedeţi, este chiar marginea soarelui, şi acesta unul dintre pătratele de umbră ce ascund soarele noaptea. Toate acele urme albe sunt nori. Nu, nu pot fi văzuţi mişcându-se. Dacă s-ar mişca atât de repede, vânturile ar trebui să spulbere totul, până la scrithul din fundaţie. Acele puncte strălucitoare, curbe şi linii, dacă puteţi să le zăriţi, sunt mări şi fluvii.

— Ne arată şi stelele mult mai mari, spuse bătrânul Kidada. Ce este aceea care se mişcă? Şi, Louis, ce încearcă Locuitorul Reţelei să-ţi spună?

Stelele acelea strălucitoare, de pe marginile Arcadei, nu erau legate de ea. Cea mai strălucitoare se mişca în direcţie opusă, comparativ cu celelalte. Louis o privea atent. Îşi reducea viteza, pe măsură ce se apropia de Zidul de Margine. Ajunse pe el şi transformă o fâşie din zid într-o linie strălucitoare alb-albastră… apoi dispăru.

— Încearcă să-mi spună, că un alt invadator a venit pe Arcadă. Parald tăie carnea şi i-o trecu lui Kidada, apoi lui Sawur, apoi unui grup ce se formase brusc lângă ei. Wheek îi oferi lui Louis un peşte pe o frigare. Ţesătorii şi Marinarii îşi luară mâncarea şi se apropiară, printre colibe, de frontonul stâncii.

Am să-ţi arăt Lumea Inelară invadată; vino să vorbim! N-am să ţi-o arăt pe Valavirgillin, vie sau moartă; trebuie să întrebi.

Louis acceptă o felie de antilopă şi, în vreme ce înfuleca lacom, îl urmă pe Parald.

Ţesătorii stăteau la mese şi pe nisip şi priveau. Sawur îi făcu loc la o masă.

În fereastra reţelei, un pătrat de umbră acoperi soarele. Detaliile deveniră mai clare. Lumini strălucitoare izbucniră pe Zidul de Margine. În următoarele minute, punctul se deplasă spre interior, deasupra suprafeţei Lumii Inelare; se stinse, apoi se aprinse din nou şi, în cele din urmă, dispăru.

Erau lucruri plictisitoare, dar ei continuau să privească. Louis se întrebă dacă Ţesătorii vor deveni dependenţi de această distracţie pasivă.

Acum se vedeau norii mişcându-se. Uriaşe tipare de vânturi îşi dezvăluiau formele, la derularea pe repede înainte. O clepsidră decolorată şi subţire sugea curenţii la ambele capete: o tornadă văzută din lateral, o gaură făcută de un meteorit.

La derularea pe repede înainte, o protuberanţă de soare apăru de după marginea unui pătrat de umbră. O undă de şoc, de un verde strălucitor, se ridica spre vârful ei. Apoi, o stea verde strălucitoare atinse delicat Zidul de Margine, în punctul în care se odihnise mai devreme cealaltă stea. Steaua verde depăşi zidul şi fu estompată de norii cu care se intersectă.

După ce şi ultima felie de soare dispăru deasupra capetelor lor, Ţesătorii se îndreptară spre colibele lor, şuşotind cu însufleţire şi icnind din când în când. Louis privea uimit. Aceşti Ţesători erau cu adevărat diurni.

Înainte ca Ultimul să se decidă să vorbească în faţa tuturor, Louis reveni lângă foc. Scoase cu un vătrai două dintre rădăcini din jar.

Una se dovedi acidă. Cealaltă nu era deloc rea. Nu mânca prea des atât de bine.

Marinarii mai rămăseseră. Unul veni alături de el.

— Spectacolul ăsta este pentru tine, nu-i aşa?

Louis privi înapoi. În fereastra Ultimului, steaua verde dispăruse.

— Nu ştiu ce să-i spun, răspunse Louis. Wheek, a vorbit şi cu tine?

— Nu. Mă sperie.

Mesajul Ultimului părea destul de clar. Propulsor cu fuziune: astronavă invadatoare. Şi ARM, şi Patriarhia, şi Flota Lumilor ştiau de Lumea Inelară. Fiecare în parte avusese timp să organizeze expediţii. Invadatorul putea fi o navă de-a Constructorilor Oraşului care se întorcea pe Lumea Inelară sau cu totul altceva.

Apărarea Antimeteorică Automată nu ar fi reacţionat dacă un invadator s-ar fi deplasat încet. O entitate se apucase să nimicească astronave.

Ucigaşul avea şi el o problemă. Viteza luminii. Invadatorul aterizase la minute-lumină de al doilea Mare Ocean, dar atacul venise după mai multe ore. Trebuia ejectată o protuberanţă solară, efectul laser supratermal trebuia să se propage de-a lungul plasmei, iar toate acestea necesitau timp; în plus, rămânea decalajul cauzat de viteza luminii. Prada putea chiar să scape.

Ultimul ar fi fost extrem de încântat să găsească o navă cu hiperpropulsor neavariată.

Printre ramurile îndepărtate, răzbătea o muzică în surdină. Wheek plecase la barca lui. Louis mai scoase o rădăcină din foc. O crestă şi îi desfăcu apoi coaja în fâşii. Mirosul ei nu diferea prea mult de cel al cartofilor dulci.

Se întrebă dacă ar putea găsi forme sălbatice de arborele vieţii. Nu conta. Solul n-ar fi avut suficient taliu; planta n-ar fi suportat virusul ce provoca schimbarea, iar coacerea la foc mic l-ar fi omorât, oricum. Louis mâncă fără să se grăbească, apoi se îndreptă spre coliba împletită a lui Sawur.

Muzica părea să fi crescut în intensitate. Conţinea o sonoritate ciudată, cu adieri de vânt şi vibraţii de coarde. Se opri în faţa colibei să asculte.

Muzica se opri şi o voce întrebă:

— N-o să vorbeşti cu Locuitorul Reţelei?

— Nu în noaptea asta, răspunse Louis şi privi în jur.

Vocea era a unui copil cu un mic defect de pronunţie. În seara asta se lăsase ceaţa, deşi nopţile pe Lumea Inelară erau senine, dar, oricum, ar fi trebuit să vadă ceva, gândi Louis.

— Vrei să te arăţi?

Un coşmar se înălţă de după o tufă joasă, din imediata lui apropiere. Părul lung şi lins ce-i acoperea corpul era de culoarea nopţii. Doi colţi laţi schiţau pe faţa lui un rânjet exagerat. Braţe lungi, mâini puternice, o harfă în miniatură în una dintre ele.

Demonul părea bărbat, dar kiltul îi ascundea sexul. Pilozitate facială redusă, piept plat: un copil, băiat sau fată.

— Frumos kilt, spuse Louis.

— Frumos rucsac. Lucrurile Ţesătorilor sunt renumite pe toată valea Fluviului Shenthy.

Şi