exact în  mijlocul dansatorilor uluiţi. Toţi îşi întoarseră capetele spre el,  în timp ce cei mai apropiaţi rămaseră înmărmuriţi, în poziţiile de dans în care se aflau. Apoi, Patronusul deschise gura larg şi  vorbi răspicat, cu vocea joasă şi domoală a lui Kingsley  Shacklebolt.

— A căzut ministerul. Scrimgeour e mort. Devoratorii Morţii  vin spre voi.

 

 

Capitolul IX

Ascunzătoarea

 

Totul în jur părea estompat şi desfăşurându-se cu încetinitorul Harry şi Hermione săriră în picioare şi îşi scoaseră baghetele. Mulţi de-abia în clipa aceea îşi dădeau seama că ceva ciudat se întâmplase, întorcându-şi şi acum capetele către râsul argintiu,  care deja dispărea. Din locul în care aterizase Patronusul,  tăcerea începuse să se răspândească în valuri reci. Apoi, cineva  ţipă.

Harry şi Hermione se năpustiră în mulţimea care intrase în panică. Oaspeţii săreau în toate direcţiile, mulţi Dispăreau,  vrăjile protectoare din jurul Vizuinii cedaseră.

— Ron! strigă Hermione. Ron, unde eşti?

Croindu-şi drum spre partea cealaltă a ringului de dans, Harry văzu siluete care purtau pelerine şi glugi apărând în mulţime,  apoi îi văzu pe Lupin şi pe Tonks cu baghetele ridicate şi îi auzi  pe amân- doi strigând „Protego!", un ţipăt care se auzea de peste tot din jur...

— Ron! Ron! strigă Hermione, aproape plângând, în timp ce ea şi Harry erau înghiontiţi de oaspeţi îngroziţi.

Harry o apucă de mână, pentru a fi sigur că nu aveau să se piardă unul de altul, când o străfulgerare de lumină trecu chiar  pe deasupra capetelor lor - nu ştia dacă fusese o vrajă  protectoare sau altceva mai sumbru...

Şi atunci apăru Ron. O apucă pe Hermione de mâna liberă  şi Harry simţi cum aceasta se învârteşte pe loc. Nu mai văzu şi  nu mai auzi nimic, era apăsat de întuneric şi tot ce putea să  mai simtă era mâna Hermionei, în timp ce el era comprimat prin timp şi spaţiu, departe de Vizuină, departe de Devoratorii  Morţii, care soseau, şi poate departe şi de însuşi Cap-de-Mort...

— Unde suntem? se auzi vocea lui Ron.

Harry deschise ochii. Pentru o clipă, avu senzaţia că erau încă  la nuntă - păreau a fi înconjuraţi în continuare de oameni.

— Tottenham Court Road, gâfâi Hermione. Mergeţi, pur şi  simplu mergeţi, trebuie să găsim un loc unde să vă schimbaţi. Harry făcu aşa cum îi spusese ea. Merseră, mai mult alergând,  pe strada largă, întunecată, plină cu petrecăreţi şi cu şiruri de magazine închise, în timp ce stelele scânteiau deasupra lor. Un autobuz cu etaj hurui pe lângă ei şi un grup vesel care se ducea  sau se întorcea de la vreun bar se holbă la ei - Harry şi Ron mai

purtau încă robele festive.

— Hermione, nu avem haine de schimb, îi spuse Ron, în  timp ce o tânără izbucni în hohote de râs la vederea lui.

— De ce n-oi fi avut grijă să port Pelerina Invizibilă la mine? spuse Harry, blestemându-se în gând pentru prostia lui. Anul  trecut, am avut-o tot timpul la mine şi...

— E în ordine, am eu pelerina şi haine pentru amândoi,  spuse Hermione. Până una, alta, încercaţi doar să vă purtaţi natural - asta va fi de ajuns.

Îi conduse pe o stradă lăturalnică, apoi la adăpostul unui gang întunecat.

— Când spui că ai pelerina şi haine... se încruntă Harry spre Hermione, care nu avea nimic la ea în afară de gentuţa cu  petluţe, în care tot cotrobăia în clipa aceea.

— Da, sunt aici, spuse Hermione şi, spre marea mirare a lui  Harry şi Ron, scoase de acolo o pereche de blugi, o bluză de trening, nişte şosete mato şi, în sfârşit, Pelerina Invizibilă.

— Cum naiba... ?

— Farmec de Mărire Nedetectabil, spuse Hermione. Dificil,  dar cred că mi-a reuşit; oricum, am reuşit să bag aici tot ce ne trebuie. Scutură un pic gentuţa aparent delicată şi dinăuntru se auzi un zgomot ca de depozit de marfă, cu nenumărate lucruri  care se mişcară dintr-o parte în alta. Of, fir-ar să fie, alea sunt cărţile, spuse ea, uitându-se în gentuţă, şi le aranjasem pe domenii... asta e... Harry, tu ia Pelerina Invizibilă. Ron, hai,  schimbă-te repede...

— Când ai făcut toate astea? întrebă Harry, în timp ce Ron  îşi dădu jos roba.

— Ţi-am spus, la Vizuină, am împachetat totul de acum  câteva zile, ştii, în cazul în care trebuia să plecăm repede. Ţi-am  împachetat rucsacul de dimineaţă, Harry, după ce te-ai  schimbat, şi l-am pus aici... Am avut un presentiment ciudat...

— Eşti extraordinară, să ştii că da, spuse Ron, dându-i roba împăturită.

— Mulţumesc, spuse Hermione, reuşind să surâdă, în timp ce băgă roba în geantă. Te rog, Harry, vrei să-ţi pui odată  pelerina?!

Harry îşi aruncă Pelerina Invizibilă pe umeri şi şi-o trase pe cap,  dispărând deodată. Abia începea să-şi dea seama ce se întâmplase.

— Ceilalţi - toată lumea de la nuntă...

— Nu avem timp să ne facem griji pentru asta acum, şopti Hermione. Harry, ei pe tine te vor şi dacă ne-am întoarce, i-am

pune pe toţi în şi mai mare pericol.

— Are dreptate, spuse Ron, care părea să intuiască faptul că Harry era pe punctul de a-i contrazice, chiar dacă nu-i putea  vedea expresia. Majoritatea membrilor din Ordin erau acolo, o  să aibă ei grijă de toţi ceilalţi.

Harry încuviinţă din cap, apoi îşi aminti că nu puteau să-l vadă şi spuse:

— Da.

Dar se gândi la Ginny şi teama începu să îi mistuie stomacul asemenea unui acid.

— Haide, cred că ar trebui să mergem mai departe, spuse Hermione. Ieşiră înapoi pe străduţa lăturalnică şi apoi pe strada  principală, unde un grup de bărbaţi cântau, mergând pe trotuarul de vizavi.

— Din curiozitate, de ce tocmai Tottenham Court Road? o întrebă Ron pe Hermione.

— Nu ştiu, mi-a venit pur şi simplu în minte, dar sunt convinsă că suntem mai în siguranţă în lumea încuiată, nu se aşteaptă să fim aici.

— Aşa este, spuse Ron, uitându-se în jur, dar tu nu te simţi  un pic... expusă?

— Unde altundeva să mergem? întrebă Hermione,  strâmbându-se când bărbaţii de pe trotuarul de vizavi începură  să fluiere după ea. Nu prea putem să ne luăm camere la  „Ceaunul Crăpat", nu-i aşa? Şi Casa Cumplită iese din discuţie,  dacă poate să intre acolo