duc să-i dau un telefon lui Daredo; băiatul ăsta face unele treburi pentru mine – mă gîndesc să cumpăr casa și el se ocupă de întreaga afacere – de aia n-aș vrea să mă stric cu el.

— E-n regulă, zic.

Părăsește camera și rămîn să-mi prepar un amestec de whisky cu sifon și gheață, după care mă duc înapoi pe verandă. În timp ce stau acolo și-l beau, am impresia că-ncep să-nțeleg totuși ceva din cazul ăsta. Un lucru sare-n ochi, ș-anume că Henrietta a descoperit dispariția obligațiunilor originale – a celor bune. Reușește să obțină un lot fals și se duce la Palm Springs spunîndu-și c-ar avea vreo șansă să le schimbe acolo. Asta-i impresia pe care-o am. Cînd tocmai terminasem băutura, apare Paulette. Intră și vine drept la mine, îmi pune mîinile pe umeri și mă privește fix în ochi.

— Știi, Lemmy, ce grea e viața unei femei, spune. Cred că nici a mea n-a fost ușoară. Pentru o fată este de ajuns să facă o singură greșeală și plătește de se satură pentru ea. Eu am greșit cînd m-am măritat cu Rudy. A fost întotdeauna un om plăpînd și cred că mi-a inspirat milă. Dacă m-aș fi măritat c-un bărbat ca tine, spune, lucrurile ar fi luat o altă-ntorsătură.

Simt că distanța dintre ea și mine se micșorează și mai mult.

— După ce-ai terminat treaba asta, Lemmy, dacă te simți vreodată obosit sau ai nevoie de odihnă, continuă ea, mă găsești întotdeauna aici și am să mă bucur să te văd.

— Asta-i o propunere strașnică, Paulette, zic. Sper să profit curînd de ea. Între timp aș vrea să termin treaba asta, așa că e cazu’ să mă reped pînă la Zoni, unde vreau să stau nițel de vorbă cu Rudy și-ți promit că n-am să-l bruschez.

— E-n regulă, Lemmy, spune, cu ochii înecați de lacrimi. Du-te să-l vezi pe Rudy și transmite-i toată afecțiunea mea. Numai să nu-i pomenești nimic despre faptul că m-ai găsit astă seară cu Luis Daredo. N-aș vrea ca Rudy să fie preocupat de vreo idee că m-aș afișa cu mexicani chipeși.

Îmi explică pe unde trebuie s-o iau ca s-ajung la Zoni și stă-n prag, privindu-mă cum demarez.

Iar eu – eu mă dedau la sportu’ meu preferat, gîndesc. Mă-ntreb de ce n-a putut s-aștepte pînă cînd am terminat conversația ca să-l cheme la telefon pe Daredo.

Cred că-s un tip cam bănuitor. Și aș jura că Paulette asta prea a căzut ușor pe bec în fața mea. E fără îndoială un exemplar unic, da’ totuși, pare să-ncerce să mă prostească, dacă-i tună-n felu’ ăsta.

Da’ nu-s chiar așa fraier. Tocmai cînd o damă crede c-am picat – ei bine, ca de obicei, se-nșală!

X. Chestii mexicane

Conduc destul de-ncet, din două motive. În primu’ rînd, noaptea nu-i atît de luminoasă pe cît ar fi putut să fie, iar șoseaua pe care merg nu-i nici ea chiar atît de-ncinsă. În al doilea rînd, întorc pe toate fețele povestea pe care dama asta, Paulette, mi-a servit-o și nu-ncape-ndoială că-i una al dracului de-ncurcată.

Poate că-i adevărată, fiindcă, vă rog să mă credeți, nici o femeie cu-atîta minte cîtă are Paulette n-o să spună vrute și nevrute cu privire la felu’ cum a scos două sute de bătrîne de la un tip ca Granworth Aymes, în afară de cazu’ cînd ar fi pe deplin îndreptățită la ele.

Și-mi pare destul de rău de bărbat-su, Rudy Benito. Mi-l pot imagina așa cum ar putea să fie. Îmi închipui destul de bine cum o lungește cu Paulette, jucînd tot timpul un rol de mîna a doua pe lîngă ea, pe de-a-ntregu’ conștient că-i tebecist și că boala are să-l răpună mai curînd sau mai tîrziu. Parcă-l văd pe tipul ăsta descoperind deodată că Granworth l-a ars tare de tot, îl văd fierbînd de ciudă și-nnebunit de necaz, știind că poate timpu’ ce-l mai avea de petrecut pe-aici înainte ca să-i vină rîndu’ să ia loc în coșciug depinde de faptu’ dacă va putea să scoată biștarii de la Granworth sau ba.

Da’ e ceva ce nu-nțeleg, ș-anume ce naiba făcea Paulette în tot acel timp în care Aymes îl escroca pe Rudy de francii săi? Ce făcea o damă cu mintea ageră ca a ei învîrtindu-se printre tipii ăștia fără ca să-și dea seama ce se-ntîmplă?

Apoi îmi vine altă idee colosală. Să presupunem că Paulette își dădea seama. Să presupunem că era-ncurcată cu Aymes și știa că-i stoarce gologanii lui Rudy și nu făcea nimic ca să-l împiedice. Apoi, deodată află că Rudy nu mai are mult de trăit dacă nu-i dus într-o localitate cu climă potrivită și c-un doctor în permanență lîngă el. Și are sentimentu’ că nu și-a făcut datoria. Simte că trebuie să facă ceva ca să-și răscumpere greșala. Tocma-n timpul ăsta Aymes trage-un tun la bursă și Paulette își arată colții și-l amenință că-l toarnă la poliție pentru tot ce-a făcut, dacă nu le dă partea lor.

Nu-i ăsta un lucru-n genu’ celor pe care-o damă ar fi-n stare să-l facă? Nu-i treabă de damă să-și bată joc de bărbat-su pen’ c-are cîrlig la un individ dubios ca Aymes, iar cînd află că fraieru’ trage să moară, o apucă remușcările și-ncearcă să-ndrepte lucrurile în ultimu’ minut; iar pe de altă parte, n-ar fi afacerea asta un motiv cum nu se poate mai bun pentru Henrietta ca să-l curețe pe Granworth?

Ș-apoi, altceva mă izbește ca o piatră-n cap. Cum stă chestia cu scrisoarea despre care mi-a povestit Henrietta. Doar ea mi-a spus c-a primit o scrisoare nesemnată de la un individ, care-i spunea că Granworth se ține de capu’ neveste-sii. Nu mi-a spus ea că individu’ tăiase cuvintele „soția mea” și le-nlocuise cu „femeia asta”? N-ați priceput?

Rudy Benito era cel care trimisese Henriettei scrisoarea.

Iată ultima mea versiune a-ntregii combinații: Benito are-o bănuială că Aymes umblă cu nevastă-sa și-i scrie o scrisoare Henriettei în sensul ăsta, fără ca s-o