Cărți «PE STRADA MÎNTULEASA top romane conteporane de citit gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Dar cum i-a dat tată-său voie să plece, așa, la paisprezece ani, singură, cu băieții pe munte? întrebă domnul de la birou.
— Ah, zîmbi Fărîmă, asta este o poveste lungă. Am scris o parte alaltăieri. Nu știu dacă ați avut ocazia să vă uitați prin ce-am scris. A lăsat-o tată-său să plece pentru că, în anul acela, venise din nou Doftorul la pădurar și Doftorul ăsta era înzestrat cu puteri ciudate.
— Doctorul și mai cum? îl întrebă celalt. Cum spuneai că-l cheamă?
— Cum îl chema pe numele lui adevărat, asta n-a știut-o decît pădurarul, pentru că el îl cunoștea de copil. Oamenii îi spuneau Doftorul pentru că se pricepea la fel de fel de leacuri și tot umbla prin țări străine, depărtate. Cunoștea multe limbi, nenumărate științe și vindeca oamenii și vitele cu leacuri simple, băbești. Dar marea lui slăbiciune era scamatoria. Era un prestidigitator neîntrecut, dar era și iluzionist și fakir, și Dumnezeu știe ce mai era altceva, căci făcea lucruri de necrezut. Făcea toate acestea pentru plăcerea lui și numai la iarmaroace și prin tîrguri mici, niciodată în București. Avea pasiunea asta: lua cîțiva copii cu el în două căruțe și șase cai și colindau satele timp de o lună, două, între Sfîntul Petru și Sfînta Măria, în anul acela, în 1916, a plecat cu Oana, Lixandru, Aldea și Ionescu. Au plecat spre Cîmpulung, și de-acolo au luat-o spre munte. Dar n-au apucat să urce la munte pentru că între timp a intrat România în război… Mare scamator! exclamă Fărîmă, clătinînd din cap.
— Dumneata l-ai văzut?
— L-am văzut de mai multe ori, la lucru vreau să spun, la scamatoriile lui. Întîia oară la pădurar, în curte. Și m-am crucit. Era într-o duminică, pe seară și așteptam să se înhame caii la trăsuri, să ne întoarcem căci eram vreo zece și aveam toți treburi la București a doua zi. „Ia mai stați să vă arăt ceva!” strigă Doftorul și bătu din palme, să se facă tăcere. Apoi începu să se plimbe prin fața noastră, cu mîinile în buzunare, încruntat, pe gînduri. Deodată ridică mîna în aer și prinse ceva. Ne uitarăm bine și văzurăm că era un fel de linie lungă, dar de sticlă. O așeză pe pămînt și începu să tragă de ea, s-o întindă, și linia se făcu repede un geam lat și înalt cam de vreun metru și jumătate. Îl fixă bine în pămînt, apoi apucă de-o latură și iar începu să tragă și geamul se întindea după el; în vreo două, trei minute, făcuse un bazin de sticlă de cîțiva metri, un fel de acvarium enorm. Apoi văzurăm cum țîșnește apa din pămînt, cu putere, și bazinul se umplu pînă la vîrf. Doftorul mai făcu cîteva semne și văzurăm fel de fel de pești, mari și colorați, înotînd în bazin. Noi împietriserăm. Doftorul își aprinse o țigară, apoi se întoarse spre noi și ne spuse: „Apropiați-vă, uitați-vă bine la pești și spuneți-mi pe care voiți să vi-l dau.” Ne-am apropiat și-am ochit un pește mare, cu coama albastră și ochii roz. „Ha, spuse Doftorul, ați ales bine; ăsta e Ichtys columbarius, pește rar, din mările de sud.” Și, fără să-și scoată țigara din gură, intră prin sticlă, ca o umbră,