Veniţi!

Cu puştile în mîini ne apropiarăm de carul în care scormonea Tangua. Ca să fiu sincer, nu mă simţeam prea liniştit. Cum am ajuns, Sam întrebă pe un ton de avertisment:

— Are cumva poftă vestitul şef al tribului Kiowa să ajungă într-o clipă în veşnicele plaiuri ale vînătoarei?

Tangua, care stătea aplecat cu spatele spre noi, se îndreptă de şale, se întoarse şi spuse răstit:

— De ce mă tulbură feţele palide cu întrebări prosteşti? Tangua va domni cîndva ca mare căpetenie în veşnicele plaiuri ale vînătoarei, dar va mai trece lungă vreme pînă să ajungă acolo.

— S-ar putea ca vremea să nu fie mai lungă decît un minut.

— Cum aşa?

— Coboară din car şi am să-ţi spun; dar iute de tot!

— Nici nu mă mişc de-aici!

— Bine! Atunci nu-ţi rămîne decît să zbori în aer! Şi, zicînd acestea, Sam se răsuci, prefăcîndu-se că pleacă. Atunci indianul sări repede din car, îl apuca pe Sam de braţ şi strigă:

— Să zbor eu în aer? De ce rosteşti, Sam Hawkens, asemenea vorbe? Şi împotriva cui?

— Împotriva morţii care te-ar fi înhăţat dacă mai întîrziai acolo sus cîteva clipe.

— Uf! Moartea e în car?

— Da.

— Unde? Arată-mi-o!

— Poate mai tîrziu. Oare iscoadele tale nu te-au informat pentru ce ne aflăm aici?

— Ba da. Vreţi să tăiaţi drum calului de foc care slujeşte feţelor palide.

— Întocmai! Un astfel de drum trece peste rîuri şi prăpăstii şi stînci pe care le aruncăm în aer. Cred că ştii!

— Ştiu. Dar ce-are a face cu moartea care zici că mă pîndeşte?

— Foarte mult; mai mult decît îţi închipui. Ai aflat, pesemne, cu ce aruncăm în aer stîncile care stau în drumul calului de foc? Crezi că-i vorba de praful de puşcă pe care îl folosiţi şi voi?

— Nu. Feţele palide se folosesc de altă născocire, cu care pot nărui munţi întregi.

— Întocmai! Şi născocirea de care vorbeşti se află aici, în carul nostru. Ce-i drept, e împachetată cu grijă, dar cine nu ştie să umble cu asemenea pachet, acela e pierdut de la prima atingere: explodează în mîinile lui şi-l rupe în mii de bucăţi.

— Uf, uf! Făcu indianul, speriat de-a binelea. Şi erau chiar lîngă mine, acolo, pachetele?

— Atît de aproape, încît, dacă nu săreai repede jos, te-ai şi afla de pe acum în veşnicele plaiuri ale vînătoarei. Şi ce-ar mai fi rămas din tine? Nici măcar punga cu "medicamente", nici moţul scalpului, nimic, absolut nimic, afară de nişte fărîme de carne şi de os. Şi în halul ăsta, cum ai fi putut să mai domneşti ca mare căpetenie în veşnicele plaiuri ale vînătoarei? Rămăşiţele tale ar fi fost călcate şi zdrobite în picioare de caii tuturor duhurilor.

După credinţa pieilor-roşii, cine ajunge pe lumea cealaltă, adică în veşnicele plaiuri ale vînătoarei, fără moţul scalpului şi fără "medicamente", acela e întîmpinat cu dispreţ de vitejii morţi înaintea lui şi, în timp ce aceştia se desfată cu cele mai alese mîncăruri indiene, el trebuie să se ascundă umilit de ochii lor. Ce blestem, aşadar, să ajungi dincolo fărîmiţat şi dus de vînturi ca o pulbere! Cu tot tenul lui arămiu, se vedea bine că indianului îi pierise sîngele din obraz.

— Uf! Exclamă el. Ce bine că m-ai vestit la timp! Dar de ce ţineţi născocirea voastră acolo, în car, unde se află atîtea lucruri de folos?

— Ai vrea să lăsăm asemenea pachete scumpe jos, pe pămînt, unde s-ar strica şi, la orice atingere, ar putea să dezlănţuie cea mai cumplită nenorocire? Ţi-o spun numai ţie: chiar şi acolo, în car, sînt destul de primejdioase. Dac-ar exploda vreun pachet, sare totul în aer, praful se-alege de cîte se află primprejur.

— Şi din oameni?

— Fireşte că şi din oameni şi din animale, într-un ocol care ar putea cuprinde de două ori cîte o sută de cai.

— Atunci să-i vestesc iute pe războinicii mei, nu cumva să se apropie vreunul de carul ăsta afurisit.

— Aşa să faci! Te rog chiar s-o faci, ca nu cumva să ne ducem toţi pe copcă din pricina unei neatenţii! Vezi şi tu cîtă grijă vă port, fiindcă pe războinicii din neamul Kiowa eu îi socotesc prietenii noştri.

Şi, totuşi, s-ar zice că m-am înşelat. Cînd prietenii se întîlnesc, ei se salută şi fumează pipa păcii. Doar n-ai fi vrînd ca tocmai astăzi să încîlci obiceiul?

— Păi ai fumat pipa cu Vulpea, cercetaşul meu!

— Am fumat numai eu şi acest războinic alb de lîngă mine. Ceilalţi, nu. Dacă nu-i saluţi şi pe ei, va trebui să bănuiesc că prietenia voastră nu e sinceră.

Tangua rămase o clipă pe gînduri şi căuta un pretext:

— Ne aflăm pe picior de război şi de aceea n-am luat cu mine chinichinul păcii.

— Căpetenia kiowaşilor vorbeşte una, în timp ce inima lui simte alta. Eu văd punga cu chinichin agăţată de cingătoarea ta şi punga pare că-i plină. Nouă nu ne trebuie tutunul tău, avem destul dintr-al nostru. De altfel, nici nu e nevoie să fumeze toţi: tu fumezi în numele tău şi al războinicilor tăi, iar eu în numele meu şi al albilor aci de faţă; atunci legămîntul de prietenie cuprinde pe toţi bărbaţii prezenţi.

— De ce, adică, să mai fumăm noi doi, care sîntem de multă vreme fraţi? Sam Hawkens n-are decît să-şi închipuie că am fumat cu toţii calumetul.

— Cum vrei! Dar atunci întoarcem şi noi foaia şi nu mai pui mîna pe apaşi.

— Ce, vrei să le dai de veste? Întrebă Tangua cu o sclipire de mînie în ochi.

— Nu; aşa ceva nu-mi trece prin cap; ei sînt duşmanii noştri şi vor să ne ucidă. Dar n-am să-ţi spun în ce fel îi poţi prinde.

— Pentru asta n-am nevoie de tine; ştiu şi eu ce am de făcut.

— Oho! Nu cumva ştii cînd şi din ce parte sosesc şi unde îi puteţi găsi?

— Aflu eu! Trimit iscoadele mele.

— Asta n-ai s-o faci; eşti destul de deştept ca să-ţi dai seama că apaşii vor descoperi urmele iscoadelor tale şi se vor pregăti de luptă.

Vor fi atenţi la fiecare pas; şi atunci mă întreb dacă-i mai