e numaidecît şi bătrîn; după cum adesea oameni tineri îşi spun unul altuia "bătrîne", în sens de vechi prieten. Pe urmă, cuvîntul mai are şi altă semnificaţie. În vorbirea curentă spunem cu simpatie: bătrîne crai, bătrîne ursuz, bătrîne cîrcotaş sau bătrîne palavragiu. Aici "bătrîn" serveşte de întărire sau de gradaţie. Calitatea substantivului e astfel subliniată sau relevată la superlativ.

Aşa se întîmplă în vest cu cuvîntul old. Unul din cei mai vestiţi vînători ai preriei era Old Firehand. De cîte ori punea puşca la ochi, glonţul nimerea fără greş, ucigător; de aici şi porecla de Firehand.

Calificativul old scotea şi mai mult în evidenţă faimoasa lui îndemînare. De altfel şi mie porecla Shatterhand mi s-a atribuit împreună cu adjectivul old.

După ce plecă Sam, încercai să adorm, dar multă vreme nu izbutii.

Oamenii din tabără aşteptau acum bucuroşi sosirea kiowaşilor, comentînd evenimentul în discuţii aprinse şi zgomotoase; în asemenea condiţii, ar fi fost o minune să pot adormi. În plus, nici propriile mele gînduri nu-mi dădeau pace. Hawkens vorbise cu atîta siguranţă de planul lui, încît părea că un eşec ar fi exclus; eu, însă, nu-i împărtăşeam pe deplin optimismul. Voiam să-i eliberăm pe Winnetou şi pe tatăl său. Dar despre ceilalţi apaşi nici nu venise vorba. Urmau aceştia să rămînă cumva în mîinile duşmanului, în timp ce conducătorii lor vor fi salvaţi? Mi se părea nedrept. Pe de altă parte, numai noi singuri, adică patru inşi, cu greu am fi reuşit — sau chiar deloc — să-i eliberăm pe toţi apaşii, mai ales că operaţia trebuia executată în strict secret, pentru a nu deştepta bănuieli. Şi apoi, în ce chip vor ajunge apaşii în mîinile kiowaşilor? Mă tot întrebam şi nu găseam răspuns. Fără luptă, fireşte că nu; aşadar, era de presupus că tocmai cei doi şefi, pe care intenţionam să-i salvăm, se vor apăra cu mai mare îndîrjire şi se vor expune astfel cei dintîi pieirii. Cum să împiedicăm aceasta? În cazul că se vor apăra şi nu se vor da prinşi, atunci kiowaşii probabil că-i vor ucide; or, asta nu trebuia să se întîmple.

Mă frămîntam în chip şi fel, mă răsuceam cînd pe o parte, cînd pe alta, fără a găsi o soluţie. O singură nădejde mă linişti în cele din urmă: speram că micul, isteţul Hawkens va găsi o ieşire. În orice caz, mă hotărîsem să vin în ajutorul celor doi conducători ai apaşilor şi, la nevoie, să-i ocrotesc cu propriul meu trup. În sfîrşit, adormii.

În dimineaţa următoare, am lucrat pe traseu cu îndoită rîvnă, ca să recuperez lipsa mea din ajun. Cum toată lumea îşi dădea osteneala, am avansat cu lucrările mai mult ca oricînd. Rattler se ţinea deoparte. Se foia ba ici, ba colo, fără nici o treabă, iar westmenii lui îl tratau cu prietenie, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Această atitudine a lor mi-a întărit convingerea că, în cazul unui nou conflict cu Rattler, nu m-aş putea bizui pe ei. Pînă spre seară, deşi dădusem de un teren mai accidentat, măsurasem o porţiune de două ori mai mare ca în alte zile. De aceea, imediat după cină, ne culcarăm cu toţii, osteniţi. Bineînţeles că tabăra se mutase şi ea o dată cu înaintarea lucrărilor.

A doua zi, ne-am dovedit la fel de harnici, dar pe la amiază furăm tulburaţi. Sosiră kiowaşii. Iscoadele lor găsiseră cu uşurinţă noua aşezare a taberei, datorită urmelor foarte vizibile pe care le-am lăsat cu ocazia mutării.

Aceşti indieni erau nişte bărbaţi puternici, cu înfăţişare de luptători; aveau cai excelenţi şi purtau cu toţii, fără excepţie, puşti, cuţite şi tomahawkuri. Am numărat mai mult de două sute de oameni. Comandantul lor, de o statură cu adevărat impunătoare, avea trăsături severe, întunecate şi nişte ochi crunţi, prădalnici, care nu anunţau nimic bun. În ochii aceştia mocnea o cumplită sete de jaf şi de măcel.

Se numea Tangua, nume care însemna şef sau căpetenie. Era deci de presupus că nimeni dintre kiowaşi nu se putea măsura cu el. Cercetîndu-i chipul şi ochii, mă gîndeam la soarta ce i-ar aştepta pe Inciu-Ciuna şi pe Winnetou dacă ar ajunge în mîinile lui. Şi mă cuprinse groaza.

Venea în calitate de amic şi de aliat al nostru, dar se purta puţin prietenos faţă de noi. Ca să fac o comparaţie, atitudinea lui amintea mai degrabă pe tigrul care se întovărăşeşte cu un leopard pentru a vîna împreună, sfîşiindu-şi apoi aliatul. Sosise împreună cu "Vulpea", şeful iscoadelor, în fruntea trupei sale şi, descălecînd, nu ne salută, ci făcu cu braţul un gest poruncitor, după care ne pomenirăm înconjuraţi de călăreţii săi. Urcă din nou pe cal şi se apropie de carul nostru; dădu poditul la o parte şi îşi aruncă privirea înăuntru. Părea că lucrurile îl atrag, pentru că mai descăleca o dată şi se sui în car, inspectîndu-i atent conţinutul.

— Oho! Făcu atunci Sam Hawkens, care stătea lîngă mine. Asta pare să ne considere, împreună cu avutul nostru, ca pe o pradă bună încă înainte de-a fi schimbat vreo vorbă, dacă nu mă-nşel. Dacă-şi imaginează cumva ca Sam Hawkens e atît de prost, încît să dea stîna pe seama lupului, apoi se înşală amarnic. Îl lămuresc eu imediat.

— Fără imprudenţe, Sam! Îl rugai. Ăştia două sute de găligani ne copleşesc.

— Ca număr, da, ca minte, nicidecum, hi-hi-hi-hi! Răspunse el.

— Dar ne-au înconjurat!

— Well, asta văd şi eu. Sau credeţi că n-am ochi? După cît se pare, nu ne-am ales prea bine aliatul. Faptul că ne-a înconjurat mă face să bănuiesc că ar dori să ne bage în cofă cu apaşi cu tot, sau chiar să ne înfulece. Numai că îmbucătura o să-i cadă greu la stomac; Sam Hawkens vă asigură. Haideţi cu mine şi veţi auzi cum discută bătrînul Sam cu asemenea pramatii. Îl cunosc de mult pe Tangua şi, chiar dacă nu m-a zărit pînă acum, va fi ştiind desigur că mă aflu şi eu pe-aici.

Purtarea sa nu numai că mă jigneşte pe mine, dar le deschide celorlalţi pofta. Uitaţi-vă un pic la haimanalele lui, ce aere bătăioase îşi dau şi cum ne sfidează! Am să le arăt îndată