Cărți «Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖». Rezumatul cărții:
Manipularea este un joc periculos. Dacă cineva bănuieşte că ar fi manevrat, devine din ce în ce mai greu de ţinut sub control. Totuşi, atunci când îţi determini duşmanul să vină la tine, îi creezi iluzia că el este cel care controlează situaţia. Nu va observa sforile trase de mâna ta şi nu îşi va da seama că este o simplă marionetă, după cum nici lui Napoleon nu i-ar fi trecut prin minte că nu el era stăpânul jocului şi unicul autor al cutezătoarei evadări ce l-a readus pe tron.
Totul depinde de dulceaţa momelii. Dacă montezi o capcană suficient de atrăgătoare, vârtejul de emoţii şi dorinţe în care îţi vei arunca adversarul îl va face cu totul orb faţă de realitate şi de raţiune. Cu cât mai mare îi va fi lăcomia, cu atât va fi mai lesne de dus de nas.
Unul dintre marii nou-îmbogăţiţi americani din secolul al XIX-lea, Daniel Drew, era un as în jocul la bursă. Când voia să cumpere sau să vândă acţiuni, ridicând sau coborând preţul pieţei, nu prea opera prin metode directe. Unul dintre trucuri era să se năpustească în clubul select de pe Wall Street unde se număra printre membri. Lăsa impresia că s-a oprit să-şi mai tragă sufletul în drum spre Bursă şi îşi scotea obişnuita năframă roşie, cu care îşi ştergea fruntea asudată. Din această ciudată cravată-batistă îi cădea, ca din întâmplare, o bucăţică de hârtie. Omul nu dădea semne că ar fi observat-o. Cum ceilalţi membri ai clubului căutau întotdeauna să prevadă „mişcările” lui Drew, nu ratau niciodată ocazia de a sări să culeagă hârtiuţa – pe care se găsea, în mod invariabil, câte un „pont” de bursă. Bineînţeles că zvonul se răspândea cu iuţeala fulgerului, iar membrii clubului se repezeau ca oile, să cumpere sau să vândă acţiuni, făcând jocul lui Drew.
Dacă îi poţi pune pe oameni să-şi sape singuri gropile, de ce te-ai osteni s-o faci tu?! Hoţii de buzunare ştiu şi ei să mizeze pe acest lucru. Cheia hoţiei de buzunare este să ştii în care buzunar se află portofelul. „Specialiştii” cu experienţă în domeniu preferă adesea să-şi practice meseria în gări sau alte locuri publice unde sunt puse anunţuri de tipul: „Feriţi-vă de hoţii de buzunare”. Văzând avertismentul afişat, trecătorii verifică din reflex dacă banii sunt la locul lor şi duc mâna la buzunarul cu pricina. Pentru „şuţi”, este ca şi cum ar da la peşte în butoiul de la pescărie. Se cunosc cazuri când înşişi hoţii au lipit asemenea anunţuri, tocmai ca să se asigure de succes.
Când îi obligi pe oameni să vină la tine, uneori este mai bine să nu faci un secret din faptul că le forţezi mâna. Renunţi la viclenie în favoarea manipulării vizibile. Implicaţiile psihologice sunt profunde – persoana care hotărăşte pare puternică şi impune respect.
Marele pictor şi arhitect renascentist Filippo Brunelleschi practica intens arta de a le induce altora conştiinţa inferiorităţii, silindu-i să vină la el. Aşa îşi manifesta puterea. Odată, a primit o comandă de mare importanţă şi răspundere: repararea domului catedralei florentine Santa Maria del Fiore. Când, însă, municipalitatea a decis să angajeze un al doilea om, pe Lorenzo Ghiberti, lui Brunelleschi i s-a sleit bucuria. Îl cunoştea pe nou său „secund” şi ştia că obţinuse slujba datorită legăturilor cu magistraţii oraşului. Era sigur că Ghiberti nu avea să-l ajute cu nimic, dar că va ridica pretenţii la glorie. Atunci, când lucrările au ajuns la un punct critic, Brunelleschi a fost cuprins, pe neaşteptate, de o suferinţă misterioasă. A trebuit să-şi înceteze activitatea, dar le-a atras atenţia comanditarilor că, de vreme ce l-au angajat pe Ghiberti, acesta ar putea continua munca şi fără el. Curând, a devenii limpede că „secundul” nu era bun de nimic, iar dregătorii oraşului s-au văzut obligaţi sa vină să se milogească la maestru. Întâi, nici nu s-a uitat la ei; s-a mărginit să le repete că Lorenzo Ghiberti ar trebui să fie în stare să termine lucrările. Până la urmă, edilii au înţeles şi l-au concediat pe nedoritul ajutor.
Ca prin minune, Brunelleschi s-a însănătoşit. Nu avusese nevoie să se dea în spectacol cu izbucniri de furie frustrată – s-a limitat la a practica arta de a-i sili pe ceilalţi să vină la el.
Dacă, într-o anumită împrejurare, ţii morţiş, în numele demnităţii tale, să-i determini pe alţii să vina la tine şi reuşeşti, vor continua s-o facă şi când nu le-o vei mai cere.
Imagine:
Ursul momit cu miere. Vânătorul de urşi nu îşi aleargă prada. Când se ştie hăituit, animalul este imposibil de prins şi, dacă îl ataci, devine feroce. Atunci, vânătorul înţelept pune capcane şi îl momeşte cu miere. Nu îşi pierde suflul cu goana şi nu îşi riscă nici viaţa. Nu rămâne decât să aştepte.
Ultimul cuvânt:
Războinicii pricepuţi îi fac pe ceilalţi să vină la ei, nu se duc după dânşii. Acesta este principiul golului şi al plinului, al alterităţii şi sinelui. Când îi determini pe duşmani să vină la tine, se golesc de forţă; atâta vreme cât nu te duci tu la ei, forţa ta continuă să te umple. A ataca golul cu plinul este ca şi cum ai arunca cu pietre în nişte ouă.
(Zhang Yu, comentator din secolul al XI-lea al Artei războiului)
CONTRAARGUMENT.
Cu toate că, în general, se consideră că a-i epuiza pe ceilalţi silindu-i