•••

În dimineața următoare, pe 1 septembrie s-a transmis peste tot știrea – la televiziune, la radio, pe fluxul de știri al telefonului: Führerul: De la ora 5:45 s-a ripostat cu foc. Wehrmachtul german a răspuns agresiunii poloneze cu toată duritatea necesară.

Era război. Iar fratele ei Armin era acolo.

•••

La ora zece dimineața Adolf Hitler a ținut un discurs în Reichstag, transmis live la televiziune și repetat de mai multe ori în cursul zilei. Fragmente din el erau reluate mereu în fluxul de știri și în acea zi nimeni nu mai respecta interdicția de a nu ține telefoanele în funcțiune în timpul orelor de curs.

1.9.1939 10:22 – Führerul: Am decis să discut cu Polonia în aceeași limbă folosită de Polonia de luni întregi în discuția cu noi.

1.9.1939 10:38 – Führerul: De la ora 5:45 s-a ripostat cu foc! De acum la bombe se răspunde cu bombe!

La prânz, când Helene s-a întors acasă de la școală, mama ei stătea la fereastră, nu la masă, ca de obicei.

— Cunoașteți propunerile pe care le-am făcut cu privire la necesitatea reimpunerii suveranității germane asupra teritoriilor Reichului, încercările fără de sfârșit întreprinse pentru o înțelegere pașnică în problema Austriei și mai târziu în problema sudetă, a Boemiei și a Moraviei – tocmai spunea Hitler. Totul a fost în zadar. Nu se poate pretinde însă că o situație insuportabilă este clarificată printr-o revizuire pașnică și o revizuire pașnică este consecvent refuzată.

Aplauze furtunoase. Mama își rodea degetul gros.

— Este de neconceput cum ne tratează, murmură ea, abia observând că Helene sosise.

— Timp de patru luni am asistat calm la această evoluție, nu fără a avertiza mereu, asigură Hitler. Am stat cu guvernul meu două zile și am așteptat să văd dacă guvernul polonez trimite sau nu în sfârșit un împuternicit.

— Pfui! se auzi cineva exclamând. Nemaipomenit!

— Până ieri-seară nu ne-au trimis niciun împuternicit, ci au comunicat prin ambasadorul lor că se gândesc dacă și în ce măsură ar fi în situația de a accepta propunerile engleze, ceea ce vor comunica Angliei. Führerul se ambala vizibil din ce în ce mai mult: Dorința mea de pace și nesfârșita mea îngăduință să nu fie confundate cu slăbiciunea ori cu lașitatea!

— Exact, murmură mama.

În imaginea de la televizor erau prezentați deputații, care strigau:

— Bravo!

— De aceea ieri am comunicat guvernului britanic că în aceste circumstanțe nu mai pot acorda guvernului polonez bunăvoința mea de a purta discuții cu adevărat serioase. Și astfel aceste propuneri de mediere au eșuat.

Helene înmărmuri. Așadar, în acest fel se petrecea ceva monstruos, ceva de importanță covârșitoare. Te ridici din pat ca într-o dimineață obișnuită a vieții tale de până atunci și deodată totul se schimbă și la culcare te duci într-o altă lume, total diferită.

— Toată viața mea aparține de acum poporului meu! strigă Hitler excitat. Acum nu vreau să fiu decât primul soldat al Reichului german!

Deputații se ridicară în picioare și răsunară ovații furtunoase.

— Odată cu asta am îmbrăcat vestonul care îmi era cel mai sfânt și mai scump, urlă Führerul peste toată zarva, și îl voi dezbrăca doar după victorie!

Se declanșă un adevărat tărăboi. Se ridicau brațele în salut german, răsunau strigăte de „Heil! Heil! Heil!” și nu se mai înțelegea nimic. Transmisia se încheie cu ultimele cuvinte ale lui Hitler:

— Deutschland – Sieg Heil!{1}

După care uralele nu mai încetară.

Mama opri aparatul, o privi pe Helene și zise:

— Așa să fie.

În următoarele zile televiziunea, radioul și fluxurile de știri au transmis aproape exclusiv informații despre victorii. Forțele armate germane, superioare celor poloneze atât din punct de vedere tehnic, cât și numeric, aproape că nu au întâmpinat rezistență. Din primele ore au fost vizate centrele computerizate ale armatei poloneze, lăsând conducerile oarbe și mute și împiedicând corecta funcționare a apărării antiaeriene. În două zile, peste o mie cinci sute de avioane de luptă germane moderne au distrus forțele aeriene poloneze învechite. Cincizeci și șase de divizii, printre care șase divizii de tancuri, au tăiat coridorul polonez, au ras cavaleria poloneză și au încercuit armata poloneză în jurul Varșoviei. După doar două săptămâni armata poloneză nu mai exista practic și pe 27 septembrie războiul s-a încheiat prin capitularea Poloniei.

— Armin ar putea de-acum să sune, spunea tot mai des mama, la care tatăl le ținea o prelegere referitoare la motivele de securitate impuse la comunicațiile cu soldații aflați în misiune.

— Da, bine, zise în cele din urmă mama, când veni și știrea privind înfrângerea Poloniei, dar tare aș vrea să aflu cum îi merge.

Pe 30 septembrie aflară asta dintr-un e-mail adresat tatălui:

Expeditor: Căpitan Ewald Alezzer – din Wehrmacht

Către: Dr. Johann Bodenkamp – Weimar

Referitor: Caporal Armin Bodenkamp, 14 PD

Stimate Herr Doktor Bodenkamp, stimată Frau Bodenkamp,

Am astăzi trista obligație de a vă aduce la cunoștință că fiul dumneavoastră, caporalul Armin Bodenkamp, a căzut pe 5.9.1939, ora 14:00 în apropiere de Piotrków. El și-a dat viața în eroica luptă pentru patria germană.

Îmi exprim adânca mea compasiune

Alezzer,

Căpitan și comandant de companie.

Cu asta a început o perioadă în care lui Lettke nu i-a mai ars nici măcar să se gândească la sex, mai ales că apoi s-a declanșat cu adevărat războiul. Când ajungea acasă în zori, se prăbușea în pat, pentru a câștiga câteva ore de somn, înainte de a se întoarce la muncă.

Împreună cu grupul care îi fusese repartizat s-a mutat într-unul dintre birourile mari, unde lucrau împreună și puteau acționa imediat. Deoarece trebuiau să fie activi, atunci când oamenii din America erau activi, ziua lor de lucru începea după-amiaza devreme, când se trezeau cei de pe coasta americană estică, și rar se încheia înainte de orele șapte, opt dimineața, când locuitorii de pe coasta vestică se duceau la culcare.

Forumurile americane erau într-adevăr vraiște. Existau trei forumuri mari: