— Nu-mi stricaţi socotelile, sir! Mai bine treceţi cu vederea. Dacă vrem ca totul să decurgă normal, atunci nu e cazul să-i îndîrjim împotrivă-ne.

— Doresc totuşi să particip şi eu la consfătuire!

— Nu-i nevoie.

— Dimpotrivă, cred că este. Trebuie să ştiu ce se va hotărî.

— O să aflaţi mai pe urmă.

— Şi dacă stabiliţi o acţiune cu care eu nu pot fi de acord?

— De acord? Dumneavoastră? Ia te uită, bravul greenhorn! Şi-a vîrît în cap că Sam Hawkens nu poate lua nici o decizie fără învoirea lui! Te pomeneşti că trebuie să vă solicit aprobarea cînd vreau să-mi tai unghiile sau să-mi dreg pingelele?

— N-o lua chiar aşa. Înţeleg să mă asigur că nu veţi lua hotărîri care să pună în primejdie viaţa celor doi apaşi.

— În privinţa asta, vă puteţi încrede în bătrînul Sam Hawkens.

Aveţi cuvîntul meu că vor ieşi din afacerea asta cît se poate de sănătoşi. Ajunge atît?

— Da. Respect cuvîntul dumitale; dacă l-ai dat, vei avea grijă să-l şi ţii.

— Voi Vedeţi-vă, aşadar, de treabă; fiţi sigur că lucrurile vor evolua exact ca şi în prezenţa nasului dumneavoastră!

A trebuit să mă supun, deoarece ţineam mult ca măsurătorile să fie duse pînă la capăt încă înaintea ciocnirii cu apaşii. Ne apucarăm cu mare zel de lucru pe porţiunea noastră şi făcurăm progrese deosebite; Bancroft şi cei trei subalterni ai săi depuneau eforturi serioase.

Era, de altfel, efectul îndemnurilor mele.

Îi convinsesem de faptul că trebuie să muncim cu toată sîrguinţa, pentru că, altminteri, apaşii ar putea sosi înainte ca noi să fi încheiat lucrările şi atunci ne-am pune pielea-n joc: am fi expuşi atît apaşilor, cît şi kiowaşilor. În schimb, dacă terminăm lucrul mai devreme, putem să spălăm putina şi să ne adăpostim, salvînd şi schiţele topografice.

Le pusesem în vedere toate acestea. Iată de ce oamenii lucrau cu un avînt şi cu o perseverenţă de care nu mai dăduseră dovadă pînă atunci. Îmi atinsesem deci scopul. În sinea mea, însă, nici prin vis nu-mi trecea s-o şterg. Eram neliniştit pentru Winnetou. Ceilalţi n-aveau decît să procedeze după bunul lor plac, eu eram ferm decis să nu părăsesc locul înainte de a mă asigura că Winnetou e în afară de pericol.

De fapt, munca mea era dublă. Trebuia să lucrez la măsurători, să ţin registrul şi totodată să întocmesc schiţele. Le desenam în două exemplare. Unul era destinat inginerului-şef, în calitatea sa de conducător al şantierului, pe celălalt mi-l păstram în secret, ca să-l folosesc la nevoie. Situaţia noastră era atît de primejdioasă, încît o asemenea măsură de precauţie se justifica pe deplin.

Aşa cum bănuisem, consfătuirea s-a prelungit pînă seara; s-a încheiat abia cînd întunericul ne sili şi pe noi să întrerupem lucrul. Kiowaşii se aflau în excelentă dispoziţie, Sam Hawkens comiţînd greşeala — sau, poate, avînd buna inspiraţie de a le oferi tot restul nostru de rachiu. Nici nu se gîndise măcar să ceară în prealabil învoirea lui Rattler. Fuseseră aprinse cîteva focuri în jurul cărora chefuiau indienii, caii păşteau pe aproape, în timp ce santinelele orînduite de şeful kiowaşilor străjuiau prin întuneric.

Aşezat lîngă Sam şi nedespărţiţii lui tovarăşi, Parker şi Stone, îmi consumam cina şi-mi plimbam privirea deasupra taberei, care, mie, ca novice, îmi oferea o imagine cu totul inedită. Făcea impresia unui lagăr de război. Mă uitam la chipurile indienilor şi, examinîndu-le pe rînd, nu descopeream nici unul capabil de milă sau de îndurare în faţa duşmanului. Rachiul nostru nu le-a ajuns decît pentru cinci şase înghiţituri de fiecare; n-am observat să se fi îmbătat careva; totuşi, apa-de-foc, cu care se întîlneau atît de rar, stîrnise oarecare agitaţie.

Erau mai vioi şi vorbeau mai tare ca de obicei.

Fireşte că l-am descusut pe Sam, în ce priveşte rezultatul consfătuirii.

— Puteţi fi mulţumit! Mă asigură el. Celor doi, protejaţi ai dumneavoastră nu li se va întîmpla nimic.

— Şi dacă se apără?

— Nici nu vor apuca să se apere; vor fi prinşi şi legaţi încă înainte de a-şi da seama ce se petrece!

— Aşa? Şi cum îţi închipui lucrul ăsta, bătrîne Sam?

— Foarte simplu. Apaşii vor veni pe un drum bine cunoscut. Aţi putea să-l ghiciţi, sir?

— Fără îndoială. E firesc să caute mai întîi locul unde ne-au întîlnit prima oară şi să se orienteze apoi după urmele noastre.

— Just! Nu sînteţi chiar atît de prost precum arătaţi. Aşadar, cunoaştem primul fapt de care avem nevoie, adică direcţia dinspre care urmează să-i aşteptăm. Al doilea fapt important este momentul sosirii.

— Pe acesta nu-l putem cunoaşte precis, dar îl putem deduce.

— Da, cine posedă ceva grăunţe în cap îl poate într-adevăr deduce; dar numai cu deducţia n-am făcut mare lucru. Cel care, într-o asemenea situaţie, acţionează după presupuneri, îşi cam riscă pielea.

Certitudine, deplină siguranţă, iată ce ne trebuie.

— O putem obţine numai dacă trimitem iscoade înaintea lor; dar soluţia aceasta dumneata ai respins-o, dragul meu Sam. Susţineai că urmele iscoadelor ne-ar trăda.

— Dacă iscoadele ar fi indiene! Reţineţi, sir: dacă ar fi indiene! Că noi, albii, ne aflăm aici, nu e nici un secret pentru apaşi. Dacă dau de urma unui alb, faptul nu le trezeşte bănuieli. Dar cu urmele indiene ar fi cu totul altfel; avertizaţi, apaşii s-ar feri ca de foc. În calitate de mare deştept, vă puteţi uşor imagina ce bănuieli s-ar naşte în capetele lor.

— Că războinicii kiowaşi sînt prin apropiere?

— Perfect, aţi ghicit! Dacă nu mi-ar fi grijă de bătrîna mea perucă, aş scoate cu mare respect pălăria în faţa dumneavoastră. Vă rog să consideraţi gestul ca şi făcut.

— Mulţumesc, Sam! Vreau să sper că acest respect nu se va spulbera curînd! Am răspuns la fel de ironic. Dar să mergem mai departe!

Eşti, aşadar, de părere să nu trimitem cercetaşi indieni, ci albi?

— Da, însă nu mai mulţi, doar unul singur.

— Ajunge atît?

— Aflaţi că e vorba de un individ pe care mă pot bizui şi anume Sam Hawkens, dacă nu mă-nşel, cel care mănîncă şoareci de cîmp, hi-hi-hi-hi! Poate că aţi auzit de dumnealui?

— Cum să nu! Încuviinţai zîmbind. Dacă preia chiar dînsul sarcina, sîntem fără grijă. Nu se lasă el prins de