— Prins, nu, în schimb se lasă văzut.

— Ce vorbeşti? Vrei să te vadă?

— Vreau.

— Atunci te fac prizonier sau te omoară.

— Nu fac ei una ca asta pentru nimic în lume. Sînt prea deştepţi.

Le ies în cale şi mă port în aşa fel încît să nu le treacă prin minte că s-ar afla pe-aici şi alţii în afara de noi. Şi cînd m-or vedea plimbîndu-mă tacticos, sub ochii lor, vor fi încredinţaţi că nu ne aşteptăm la nimica rău şi că trăim mai liniştiţi ca în sînul lui Avraam. Nici nu se vor atinge de mine; vor avea interesul să mă întorc în tabără, ca să nu se nască aici bănuiala că mi s-a întîmplat ceva. Îşi vor spune că, oricum, le voi cădea în mînă mai tîrziu.

— Dar, Sam dragă, e posibil ca ei să te vadă fără ca şi dumneata să-i vezi...

— Sir, se zbîrli el în glumă, dacă mă gratulaţi cu o asemenea palmă morală, totul s-a sfîrşit între noi! Eu şi să nu-i văd! Ochişorii lui Sam Hawkens o fi ei mici, dar sînt grozav de ageri. E drept că apaşii nu vor sosi cu grămada; vor trimite mai întîi iscoade; însă nici ăştia nu-mi scapă; îmi aleg un locşor de unde nu se poate să nu-i zăresc. Ştiţi, există porţiuni de teren unde nici cel mai grijuliu cercetaş nu găseşte acoperire; e obligat să iasă în cîmp deschis. Iar eu mă plasez într-un asemenea sector şi pîndesc. De îndată ce descopăr iscoadele, vă dau de veste, pentru ca în momentul cînd se vor furişa lîngă tabără, să vă arătaţi cu toţii calmi şi nepăsători.

— Dar or să-i vadă şi pe kiowaşi şi se vor grăbi să-şi înştiinţeze şeful.

— Pe cine să-i vadă? Pe kiowaşi? Omule, greenhorn şi preaonorate boboc, vă imaginaţi cumva că Sam Hawkens are vată sau sugativă în loc de creier, hai? Voi fi avut eu din timp grijă să ajungă invizibili, să nu se vadă nici picior de kiowaş. Înţeles? Aceşti foarte dragi prieteni ai noştri se vor ascunde bine de tot, pentru ca la momentul oportun să răsară ca din pămînt. Iscoadele apaşilor nu trebuie să zărească aici pe nimeni altul decît persoanele ce se aflau în tabără la prima vizită a lui Winnetou şi a tatălui său.

— Ei da, atunci se schimbă lucrurile!

— Nu-i aşa? Iscoadele n-au decît să ne dea tîrcoale şi să se convingă că nu bănuim nimic. Apoi, după ce vor pleca, mă furişez eu pe urmele lor şi pîndesc sosirea grosului. Desigur că nu vor veni ziua, ci după căderea nopţii, folosindu-se de întuneric, ca să se apropie cît mai mult de tabără. Atunci, vitejii noştri apaşi vor năvăli peste noi.

— Şi ne vor lua prizonieri sau, mai ştii, ne vor masacra; dacă nu pe toţi, barem pe unii!

— Sir, zău că mă scîrbiţi! Vă pretindeţi om cu studii şi nu cunoaşteţi cel mai simplu adevăr: dacă vrei să nu fii prins, trebuie s-o iei la sănătoasa! Asta o ştie în zilele noastre pînă şi iepurele, ba şi acea mică, neagră şi pişcătoare insectă, care obişnuieşte să sară de şase sute de ori cît lungimea trupului ei. Singur dumneavoastră aţi rămas ageamiu în materie! Hm! Oare în multele cărţi pe care le-aţi mestecat nu scrie aşa ceva?

— Nu scrie nimic, fiindcă un westman curajos nu sare de şase sute de ori cît lungimea trupului său, ca insecta dumitale. Va să zică, eşti de părere s-o luăm la sănătoasa?

— Da. Vom aprinde, fireşte, un foc de tabără ca să fim cît se poate de bine observaţi. Cît va arde focul, apaşii se vor ţine ascunşi. Iar după ce se stinge treptat şi se face întuneric, o luăm la picior şi-i anunţăm pe kiowaşi să se pitească prin apropiere. Atunci apaşii se aruncă asupra taberei noastre şi... nu mai găsesc ţipenie de om, hi-hi-hi-hi! Îi apucă o mirare grozavă şi, de bună seamă, încing la rîndul lor focul ca să ne poată dibui. Acum, însă, îi vedem noi în lumină, cum ne văzuseră ei adineauri. Şi roata se întoarce: din atacanţi ajung să fie împresuraţi. Ai şi ce spaimă pe ei! Şi ce lovitură! Va rămîne de pomină multă vreme. Şi lumea va zice: "Toate astea le-a pus la cale Sam Hawkens, dacă nu mă-nşel!"

— Mă rog, n-ar fi rău, cu condiţia ca lucrurile să se petreacă exact după imaginaţia dumitale.

— Aşa va fi şi nu altfel; am eu grijă.

— Şi pe urmă? Îi eliberăm în taină pe apaşi?

— În orice caz, pe Inciu-Ciuna şi pe Winnetou.

— Şi ceilalţi?

— Vom căuta să eliberăm pe cît mai mulţi, dar cu condiţia să nu ne trădăm.

Şi cu restul ce se întîmplă?

— Nimic prea grav, sir, vă pot încredinţa. În prima clipă, kiowaşii se vor gîndi mai puţin la apaşi; se vor grăbi să-i prindă pe fugari, adică pe noi. Şi dacă totuşi s-ar arăta lacomi de sînge, apoi las' pe mine, mai e şi Sam Hawkens aici! Dar nu face să ne spargem de pe acuma capetele pentru cele ce s-ar petrece mai tîrziu; barem pe-al dumneavoastră l-aţi putea folosi mai rentabil. Ce-o să mai fie, vedem atunci. Important e să găsim, înainte de toate, un loc potrivit pentru realizarea planului; nu ne putem refugia la întîmplare, oriunde. Mă ocup eu mîine în zori de problema asta. Azi am tot vorbit; de mîine intrăm în acţiune.

Avea dreptate. Să tot discuţi şi să făureşti planuri era pentru moment de prisos; nu ne rămînea deci altceva de făcut decît să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor.

Era o noapte cam neplăcută. Se iscase un vînt care dădu treptat în furtună şi, către dimineaţă, se lăsă un frig neobişnuit în acele ţinuturi. Ne aflam aproximativ pe latitudinea Damascului şi totuşi frigul ne trezi din somn. Sam Hawkens scrută cerul apoi conchise:

— Pesemne că astăzi se va petrece un fenomen rar prin partea locului. Va ploua, dacă nu mă-nşel. Şi asta e spre binele nostru.

— În ce privinţă? Întrebai eu.

— Nu bănuiţi? Uitaţi-vă numai primprejur, cîtă iarbă culcată!

Sosind, apaşii ar putea trage imediat concluzia că pe