de foamete.

Cu ei este Fântâna Vieţii,

Iar Tatăl Ceresc nu-şi abandonează copiii Săi.

Sufletele lor vor respira tot timpul şi totdeauna,

Iar formele lor vor fi înzestrate cu Viaţa Eternă.

Binecuvântaţi fie Copiii Luminii

Care şi-au împletit destinele cu Legea

Şi merg cu Adevărul pe toate căile lor.

Fie ca Legea să-i binecuvinteze cu toate bunurile

Şi să-i ferească de toate relele,

Şi să le lumineze inimile

Cu vederea în interiorul viului

Şi, graţie acesteia, cu cunoaşterea lucrurilor eterne.

Arborii

Mergi către arborii înalţi

Şi, în faţa unuia dintre ei

Care este cel mai frumos, mai înalt şi mai maiestuos

Spune-i aceste cuvinte:

Te salut

Arbore bun al Vieţii

Făcut de Creator!

În zilele de demult, când Creaţia era tânără,

Pământul era plin de arbori uriaşi

Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor

Şi în care sălăşluiau Vechii noştri Părinţi

Care au umblat cu îngerii

Şi au trăit în Legea Sfântă.

În umbra ramurilor lor toţi oamenii trăiau în pace

Înţelepciunea şi cunoaşterea erau cu ei

Precum şi revelaţia Luminii Infinite.

Prin pădurile lor curgea Râul Etern,

Iar în centru se înălţa Arborele Vieţii,

Iar Acesta nu le era ascuns.

Ei mâncau la masa Maicii Pământeşti

Şi dormeau în braţele Tatălui Ceresc,

Şi au făcut un legământ etern cu Legea Sfântă.

Atunci, arborii erau fraţii oamenilor

Şi viaţa lor era îndelungată

Tot atât cât cea a Râului Etern

Care curgea fără încetare

Din Izvorul Necunoscut.

Acum deşertul acoperă pământul cu nisip arzător,

Arborii uriaşi sunt praf şi cenuşă,

Iar râul larg – o grămadă de mâl.

Deoarece legământul sacru cu Creatorul

A fost încălcat de Fiii Oamenilor,

Ei au fost izgoniţi din casele lor din arbori.

Acum drumul ducând la Arborele Vieţii

Este ascuns ochilor oamenilor

Şi tristeţea umple cerul

Unde cândva se înălţau ramurile semeţe.

Acum în deşertul arzător

Vin Copiii Luminii

Să lucreze în Grădina Fraternităţii.

Sămânţa pe care ei o plantează în pământul sterp

Va deveni o pădure puternică,

Iar arborii se vor înmulţi

Şi-şi vor întinde ramurile lor verzi

Până ce pământul va fi acoperit din nou.

Întreg pământul va fi o grădină

Şi copacii înalţi vor acoperi pământul.

În acea zi Copiii Luminii vor cânta un nou cântec:

Fratele meu, Arbore,

Lasă-mă să nu mă ascund de tine,

Ci să împărtăşim împreună respiraţia vieţii,

Pe care ne-a dat-o Maica Pământească!

Mai frumos decât cea mai fină bijuterie

A artei covoarelor

Este covorul de frunze verzi sub piciorul meu gol.

Mai maiestuos decât baldachinul de mătase

Al unui negustor bogat

Este coloritul ramurilor deasupra capului meu

Prin care ajunge la mine lumina strălucitoare a stelelor.

Vântul, printre frunzele chiparoşilor,

Produce un sunet asemănător unui cor de îngeri.

Prin stejarul masiv şi cedrul regal

Maica Pământească a trimis un mesaj de Viaţă Eternă

Tatălui Ceresc.

Rugăciunea mea porneşte de pe arborii înalţi:

Ramurile lor care se îndreaptă către cer

Vor duce vocea mea la Tatăl Ceresc.

Pentru fiecare copil, tu vei planta un arbore

Pentru ca pântecul Maicii tale Pământeşti

Să-şi aducă viaţă puternică,

După cum pântecul femeii aduce viaţă.

Acela care distruge un arbore

Şi-a tăiat propriile sale mădulare.

Aşa vor cânta Copiii Luminii

Când pământul va deveni din nou o grădină:

Arbore sfânt, dar divin al Legii,

Maiestatea ta reuneşte pe toţi aceia

Care şi-au pierdut adevărata lor casă,

Care este Grădina Fraternităţii!

Toţi oamenii vor deveni din nou fraţi

Sub ramurile tale întinse.

După cum Tatăl Ceresc îi iubeşte pe toţi copiii Săi,

Tot aşa noi iubim şi îngrijim toţi copacii

Care cresc pe pământul nostru.

Să-i păstrăm şi să-i îngrijim,

Ca ei să poată creşte înalţi şi puternici

Şi să umple din nou pământul cu frumuseţea lor,

Pentru că arborii sunt fraţii noştri,

Şi ca fraţi ne vom păzi şi iubi unii pe alţii.

Stelele

Stele îndepărtate,

Albe, sclipitoare!

Stele îndepărtate, pătrunzătoare,

Aducătoare de sănătate!

Razele lor strălucitoare,

Strălucirea şi gloria lor

Sunt toate, prin Legea Ta Sfântă,

Vorbitorii slavei Tale

O, Tată Ceresc!

Pe faţa Cerului

Tatăl Ceresc şi-a arătat puterea:

Şi iată! El a răspândit un Râu de Stele în urma Sa!

Noi invocăm strălucitoarele şi glorioasele Stele

Care înlătură toate temerile fiinţelor

Şi aduc sănătate şi viaţa întregii Creaţii.

Noi invocăm strălucitoarele şi glorioasele Stele

Cărora Tatăl Ceresc le-a dat

O mie de simţuri,

Glorioasele Stele care poartă în ele

Sămânţa Vieţii şi a Apei.

Strălucitoarelor şi glorioaselor Stele

Noi le facem o Invocare:

Cu înţelepciune, putere şi iubire,

Cu vorbe, fapte şi cuvinte potrivite,

Ne sacrificăm strălucitoarelor şi glorioaselor Stele

Care zboară către Marea Cerească

Asemenea săgeţii Aruncate spre Spaţiul Ceresc.

Invocăm strălucitoarele şi glorioasele Stele

Care îşi arată frumuseţea

Şi răspândesc alinare şi bucurie

Când se împărtăşesc între ele.

Lucrurile Sfinte,

Stelele, Sorii, şi coloratele Aurore

Care aduc Lumina Zilelor,

Toate sunt, prin Ordinea Cerească,

Grăitorii slavei Tale,

O, Tu, mare ctitor, Lege Sfântă!

Invocăm Domnul Stelelor,

Înger al Luminii,

Veşnic-treazul!

Care este în posesia

Frumoasei, necuprinsei Legi,

Cu măreţie şi putere

Şi a cărui faţă priveşte

Cele şapte plus şapte împărăţii ale Pământului.

El este iute printre cei iuţi,

Generos printre cei generoşi,

Puternic printre puternici,

Dăruitor al Roadelor Pământului,

Dăruitor al Suveranităţii,

Dăruitor al Bucuriei şi Fericirii.

Noi invocăm Domnul Stelelor,

Îngerul Luminii,

Care este grăitor al adevărului,

Cel cu o mie de urechi şi zece mii de ochi,

Cel cu o cunoaştere deplină, puternic, veşnic-treaz.

Ordinea Cerească străbate toate lucrurile pure,

Care sunt Stelele,

În a căror lumină sunt îmbrăcaţi

Îngerii glorioşi.

Mare este Tatăl nostru

Ceresc şi mare este puterea Sa!

Înţelegerea Sa este infinită.

El spune numărul stelelor,

El le cheamă după nume.

Priviţi la înălţimea stelelor!

Cât de sus sunt ele!

Şi totuşi, Tatăl Ceresc le ţine în palmele Sale

Aşa cum cernem noi nisipul într-ale noastre.

Cel care nu cunoaşte Legea Sfântă

Este ca o stea rătăcitoare

În întunecimea unui cer necunoscut.

Ştii că există doar o cale

De a vedea bolta înstelată?

Închipuieşte-ţi stelele ca nişte găuri în cer

Prin care gloria cerească este revelată

În fragmente de lumină înflăcărată!

În noaptea purpurie,

Străbătută