Dictionar De Magie Demonologie Si Mitologie Romaneasca descarcă top cele mai bune cărți gratis .PDF 📖

CUPRINS:

  Cuvânt înainte 5

  Lista abrevierilor 9

  Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească 11

  CUVÂNT ÎNAINTE

  În prefaţa la Dicţionarul de simboluri şi arhetipuri culturale apărut nu cu mulţi ani în urmă la Editura „Amarcord” din Timişoara, spuneam că el trebuie privit drept un experiment cul-tural-ştiinţific şi mai ales ca o testare a orizontului de aşteptare a cititorului român de la finele acestui secol şi mileniu. Reacţiile la publicarea lucrării menţionate, încurajările şi sugestiile venite din diferite colţuri ale ţării, atât din partea specialiştilor, cât şi de la numeroşi iubitori ai folclorului românesc, ne-au îndemnat să perseverăm în munca de interpretare şi de glosare a fondului inepuizabil de valori ale culturii noastre tradiţionale, Iată-ne, deci, propunând atenţiei publicului larg o nouă literare lexicografică de mitologie românească, mult mai extinsă decât prima, şi ca număr de pagini şi ca inventar de mitonime interpretate. Ea trebuie socotită, într-un anume fel, o continuare a lucrării precedente, insă cu o vădită focalizare a demersului ştiinţific asupra simbolurilor ce ţin mai mult de straturile inferioare ale mitologiei româneşti: demonologia, magia, meteorologia şi medicina populară, ritologia familială şi cea calendaristică etc. Dar nici în această versiune nouă a dicţionarului de simboluri mitologice nu am neglijat latura comparativ-istorică şi tipologică a prezentării materialului, menită să evidenţieze specificul naţional al mitologiei româneştI. În acest fel, ne înscriem în tradiţia studiilor despre folclorid românesc, inaugurată la noi de principele Dimitrie Cantemir şi continuată în opera marilor folclorişti şi mitologi din secolul trecut, precum B. P. Haşdeu, Simeon Mangiuca, Sim. FI. Marian, T. Pamfile, Lazăr Şâineanu, G. Coş-buc, Elena Niculiţă-Voronca ş.a.

  Demersul nostru ar fi de neconceput şi aproape imposibil de realizat fără aportul ştiinţific şi reînnoirile metodologice în domeniul folcloristicii conţinute în unele lucrări de mitologie mai recente, precum Mitologie română de Romulus Vulcănescu (Editura Academiei R. S. R., 1987), populară românească de Mihai Coman (Editura Minerva, voi. I – 1986, voi. II – 1988), Vârstele timpului de Ion Ghinoiu (Editura Meridiane, 1988), Motive şi semnificaţii mito-simbolice de Andrei Oişteanu Editura Minerva, 1989) ş.a. De un real folos ne-au fost şi cunoscutele lucrări folcloristice de tip lexicografic: Mică enciclopedie a poveştilor româneşti de Ovidiu Bârlea (Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976); Mic dicţionar folkloric de Tache Papahagi (Bucureşti, Editura Minerva, 1979) şi Dicţionar de mitologie generală de Victor Kernbach (Bucureşti, Editura Albatros, 1995).

  Sperăm că lectorului atent şi binevoitor al prezentului dicţionar nu-i vor scăpa din vedere strădaniile noastre de a desluşi semnificaţiile ancestrale ale simbolurilor mitice. Pe acest drum anevoios şi plin de ispite subiectiviste, am mers pe urmele hermeneuticii lui Mircea Eliade şi ale altor simbologi români şi străini.

  Spre deosebire de unii din predecesorii noştri în acest dome-niu> am acordat o atenţie sporită magiei populare, în toate variantele ei, deoarece această componentă importantă a vieţii comunităţii săteşti a fost privită cu anumite rezerve şi chiar suspiciuni de cărturarii-iluminişti din secolele trecute şi cu vădită desconsiderare de către reprezentanţii „scientismului ateist” dintr-un trecut nu prea îndepărtat, de care nu vom reuşi să ne despărţim nici prea uşor, nici prea curând,. Or, pentru întregirea modelului lumii specific omului culturilor tradiţionale şi pentru reconstituirea marelui edificiu al uneia din cele mai poetice şi mai originale mitologii din Europa şi din lume, tocmai superstiţiile, credinţele. Şi eresurile populare, ca şi practicile magice decurgând din ele, au o însemnătate copleşitoare. Urmând sugestia lui Mircea Eliade, am căutat să redăm cuvântului superstiţie sensul său etimologic cu adevărat nobil: el derivă din latinescul superstitionem, fiind înrudit cu superstare şi înseamnă „ceea ce stă -deasupra”, ceea. Ce rămâne în scurgerea nesfârşită a vremii, După cum spune reputatul nostru istoric al religiilor, în cazul unei mari părţi a superstiţiilor, nu e vorba despre o form4 care supravieţuieşte pur şi simplu, ci de o idee sau de un ritual care rămâne deasupra istoriei. Nu supravieţuieşte o generaţie sau două, ci stă deasupra timpului: ca o normă etern valabilă, ca un Principiu, ca un Simbol„ (Tragmentarium, Deva, Editura, Destin”, 1990, p. 109). Din acest punct de vedere, Dicţionarul de magie, demonologie şi mitologie românească poale fi socotit şi drept un comentariu semantic şi antropologic al corpusului de credinţe populare, cules cu atâta sârguinţă de către Elena Nicu-Uţă-Voronca, T. Pamfile, Gh. Ciauşanu, dar mai ales de către Artur Gorovei, în cartea sa Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), readusă în atenţia cititorilor de astăzi prin excelenta ediţie îngrijită de Iordan Datcu (Editura „Grai şi suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995).

  Am extins numărul articolelor din dicţionar referitoare la de-monologia şi mitologia românească prin includerea unor personaje din calendarul popular, sfinţi, apostoli şi martiri ai bisericii noastre creştine, care au căpătat, în credinţele românilor, atributele unor străvechi divinităţi autohtone ale naturii. Celebrarea cultului acestor sfinţi populari era strâns legată de ciclurile calendaristice, de muncile şi îndeletnicirile sezoniere ale agricultorilor şi păstorilor din satele româneşti. De aceea, o componentă esenţială a prezentei lucrări o constituie meteorologia calendaristică, în studiul ei avem o frumoasă tradiţie şi un bogat material etnografic, cuprins în răspunsurile la chestionarele lui B. P. Has-deu, N. Densuşianu, I. Muşlea, în seria de monografii despre sărbătorile românilor iniţiate de Academia Română şi publicate în colecţia „Din viaţa poporului român”.

  La sugestia cititorilor cărţilor noastre precedente, am căutat ca aproape orice consideraţie teoretică sau interpretare personală a, unui fapt folcloric să fie sprijinită de o mărturie etnografică venind de la persoane ce au trăit mereu în preajma sau în interiorul realităţilor din satul tradiţional şi ne-au lăsat mărturii credibile despre datinile, credinţele şi manifestările comunitare, pline de frumuseţe şi încărcate cu sens moral.

  În analizele de tip semiotic, hermeneutie şi antropo-cidtural nu am uitat nici îndeletnicirea noastră de bază, cea de lingvist. Scrutarea formei interne şi referinţele la etimologia mitonime-lor reprezintă adesea calea cea m, ai directă, dacă nu şi cea mai sigură, de a ajunge la semnificaţiile străvechi ale realităţilor etno-culturale denumite prin cuvânt.

  Lucrarea de faţă, chiar dacă