Forme de culoarea ierbii aurii, prea mari pentru a fi oameni: doi umanoizi masivi îi priveau de pe coama unui deal îndepărtat. Vala îi remarcase numai după ce unul dintre ei se întorsese şi se îndepărtase în salturi de-a curmezişul preriei. Celălalt începuse să alerge de-a lungul crestei, spre locul unde urma să întâlnească vehiculele.

Îi aştepta, privindu-i cum se apropie. Avea aproape culoarea aurie a ierbii: piele aurie, coamă galbenă. Masiv. Era înarmat cu o imensă sabie curbată.

Kaywerbrimmis păşi în întâmpinarea gigantului. Valavirgillin îl urmărea îndeaproape cu vehiculul, ca şi cum ar fi fost un animal de povară îmblânzit.

Distanţa dusese la apariţia unor ciudate întortocheri în dialectul comercial. Kaywerbrimmis încercase s-o înveţe pe Vala câteva dintre variantele de pronunţie, cuvinte noi şi înţelesuri alterate. Acum, ea asculta, încercând să înţeleagă ce spunea Kay.

— Venim cu gânduri paşnice… vrem să facem comerţ… Comerţul de Perspectivă… rishathra?

În timp ce Kay vorbea, privirea gigantului se muta de la el la cei din spatele lui. Le examina atent maxilarele, holbându-se la Forn la Vala, apoi la Kay şi la Barok. Părea amuzat.

Figura lui era mai păroasă decât a oricăruia dintre Oamenii-Maşină! Fâşia nostimă de barbă abia crescută ce acoperea maxilarele lui Forn începuse să se răsucească la margini. Cea a lui Vala, de un alb elegant, se ridica la câţiva milimetri pe obraz. Şi alţi hominizi fuseseră distraşi de bărbile Oamenilor-Maşină, în special de cele ale femeilor.

Gigantul aşteptă până ce Kay isprăvi de vorbit, pentru a păşi vioi pe lângă el şi a se aşeza pe treapta laterală a vehiculului. Apoi, se rezemă cu spatele de carcasa ce acoperea şi motorul, dar imediat ţâşni cât colo, ars de metalul încins. Îşi recăpătă rapid aerul de demnitate, împingând vehiculul de lângă el.

Locul în care stătea masivul Barok se afla deasupra gigantului. Forn urcase alături de tatăl ei. Era şi ea înaltă, dar, în comparaţie cu noul venit, amândoi păreau pitici.

— Unde este tabăra voastră? vorbi din nou Kaywerbrimmis.

Dialectul gigantului era greu de înţeles.

— Da. Veniţi. Doriţi adăpost. Avem nevoie de luptători.

— Cum practicaţi voi rishathra?

Era primul lucru pe care orice comerciant ar fi vrut să-l afle, la fel ca orice mascul beta, dacă aceştia semănau cu Giganţii Ierbii de pretutindeni.

— Veniţi repede, răspunse gigantul, altfel aflăm prea multe despre rishathra.

— Ce?

— Vampirii.

Ochii lui Forn se dilataseră.

— Mirosul acela! strigă ea.

Kay zâmbea, pentru că nu vedea în asta o ameninţare, ci o ocazie.

— Eu sunt Kaywerbrimmis. Ea este Valavirgillin, patroana mea, iar ei sunt Sabarokaresh şi Foranayeedli. În celelalte vehicule sunt tot Oameni-Maşină. Sperăm să vă convingem să vă alăturaţi Imperiului nostru.

— Eu sunt Paroom. Conducătorului nostru trebuie să-i spuneţi Thurl.

Vala îi lăsase pe Kay să continue dialogul. Sabia-seceră a Giganţilor Ierbii avea o rază de acţiune prea mică. Tunurile Comerţului de Perspectivă ar fi rezolvat rapid un atac al Vampirilor. Asta l-ar impresiona pe Taur, iar apoi ar veni — afacerile.

O mulţime de Giganţi ai Ierbii împingeau vagoane pline cu iarbă printr-o deschizătură făcută într-un zid de pământ.

— Asta nu e normal, spuse Kaywerbrimmis. Giganţii Ierbii nu construiesc ziduri.

Paroom îi auzise.

— A trebuit să învăţăm. Cu patruzeci şi trei de falani în urmă, ne-am luptat cu Roşii. Am învăţat de la ei să facem ziduri.

Patruzeci şi trei de falani însemnau 430 de rotaţii ale constelaţiilor, câtă vreme cerul se rotea la fiecare şapte zile şi jumătate. În patruzeci de falani, Valavirgillin devenise bogată, se împerechease, crescuse patru copii, apoi îşi pusese zălog averea în altă direcţie. Ultimii trei falani călătorise.

Patruzeci şi trei de falani reprezentau o lungă perioadă de timp.

— Era pe vremea când au venit norii? interveni Vala.

— Da, atunci când bătrânul Thurl a fiert marea.

Într-adevăr, acesta era locul căutat!

Kaywerbrimmis ridică din umeri, nefiind interesat de superstiţiile locale.

— De când v-aţi întâlnit cu Vampirii?

— Dintotdeauna au fost câţiva, răspunse Paroom. În aceşti ultimi falani, au apărut pretutindeni, cu fiecare noapte mai mulţi. În dimineaţa asta, am descoperit aproape două sute de Culegători morţi. La noapte, vor fi din nou flămânzi. Zidurile şi arbaletele noastre îi vor ţine la distanţă. Pe aici, continuă sentinela. Treceţi-vă carele prin deschizătură şi pregătiţi-le de luptă.

Aveau arbalete?

Şi lumina dispăru.

Era aglomeraţie în interiorul zidurilor. Giganţii Ierbii, bărbaţi şi femei, îşi descărcau căruţele, făcând destul de des pauze, pentru a mai mânca din iarbă. Priviseră la Oamenii-Maşină ce îşi făceau loc printre ei, căscaseră şi reveniseră la treburile lor. Mai văzuseră vehicule autopropulsate? Vampirii, însă, reprezentau o ameninţare mult mai urgentă.

Deja, oameni protejaţi de armuri din piele se aliniaseră de-a lungul peretelui. Alţii îngrămădeau pământ şi pietre în dreptul deschizăturii, pentru a o astupa.

Vala simţea cum Giganţii Ierbii îi studiau barba.

Erau cam o mie, bărbaţi şi femei în număr egal. În alte părţi, printre Giganţii Ierbii, femeile depăşeau în număr bărbaţii; în plus, aici nu vedea nici un copil. Probabil, câteva sute de femei se ocupau de copii undeva, în clădirile din jur.

O uriaşă formă argintie, neobişnuită, cobora cu paşi mari panta, venind în întâmpinarea lor.

Ajuns la doi paşi de ei, îşi scoase casca zimţată şi dădu la iveală o coamă aurie. Thurl era cel mai mare dintre Giganţii Ierbii masculi. Armura pe care o purta se umfla la fiecare încheietură; nu semăna cu nici un hominid pe care Vala să-l fi văzut vreodată.

— Thurl, începu Kaywerbrimmis, căutându-şi cuvintele, Comerţul de Perspectivă a venit să te ajute.

— Bine. Sunteţi Oamenii-Maşină? Am auzit de voi.

— Imperiul nostru este puternic, dar noi ne extindem prin comerţ, nu prin război. Sperăm să vă convingem să faceţi combustibil pentru noi, precum şi pâine şi alte lucruri. Din iarba voastră se poate produce o pâine bună; e posibil să vă placă şi vouă. În schimb, vă putem arăta tot soiul de minunăţii, cum ar fi de pildă, armele noastre. Aceste pistoale bat mult mai departe decât arbaletele voastre. Pentru distanţe mai mici, avem arzătoare…

— Sunt lucruri care ucid, nu-i aşa? Ce noroc pe noi că