când vizitase Grădina Zoologică de la Mysore, la spitalul animalelor, venind de la un mascul tratat de pneumonie. Prusten este cea mai liniştită dintre chemările tigrului, un pufăit pe nas pentru a exprima prietenia şi intenţiile paşnice.

Richard Parker a mai scos o dată acelaşi sunet, acum însoţit de o aplecare a capului. Arăta exact ca şi cum mi-ar fi pus o întrebare.

M-am uitat la el, plin de uimire înfricoşată. Nemaifiind nicio ameninţare directă, m-am relaxat, inima a revenit la bătăile normale şi am început să-mi revin.

Trebuia să-l îmblânzesc. De-abia atunci am realizat necesitatea. Nu era vorba de a alege între mine şi el; eram eu şi el. Eram şi la propriu şi la figurat în aceeaşi barcă. Aveam să trăim sau să murim împreună. Putea fi ucis într-un accident sau putea să moară din cauze naturale, dar era nerealist să contezi pe o asemenea eventualitate. Mai degrabă se va întâmpla următorul lucru: timpul va trece, iar puterea lui va depăşi posibilităţile mele de supravieţuire. Numai dacă îl îmblânzeam puteam să-l fac să moară primul, dacă trebuia să ajungem până acolo.

Dar mai e ceva. O să vă spun adevărul. O să vă spun un secret: era ceva în mine care se bucura că exista Richard Parker. O parte din mine nu voia ca Richard Parker să moară, pentru că dacă murea, aveam să rămân singur cu disperarea mea, un duşman mai puternic decât un tigru. Dacă aveam putere să trăiesc, asta era datorită lui Richard Parker. Mă împiedica să mă gândesc prea mult la familia mea şi la împrejurările tragice în care mă aflam. Mă împingea către viaţă. Îl uram pentru asta, dar, cu toate acestea, îi eram recunoscător. Îi sunt recunoscător. Ăsta e adevărul: fără Richard Parker, n-aş mai fi azi în viaţă să vă povestesc totul.

M-am uitat către orizont. Nu era ăsta un cerc perfect, fără scăpare, fără niciun colţ în care să se poată ascunde? M-am uitat la mare. Nu era o sursă ideală de bunătăţi pentru tigru, cu condiţia să mi se supună? Am observat un fluier care atârna de o vestă de salvare. Nu era ăsta un bici potrivit pentru a-l disciplina? Ce lipsea ca să pot să-l îmblânzesc pe Richard Parker? Timpul? Puteau trece săptămâni până să mă vadă o navă. Aveam tot timpul din lume. Hotărârea? Nimic nu-ţi poate da mai multă hotărâre decât nevoia extremă. Cunoştinţe? Nu eram fiul directorului grădinii zoologice? Recompensa? Era oare o recompensă mai mare decât viaţa? Exista vreo pedeapsă mai rea ca moartea? M-am uitat la Richard Parker. Panica dispăruse. Îmi dominam frica. Supravieţuirea era uşor de obţinut.

Să sune trompetele, să bată tobele. Să înceapă spectacolul. M-am ridicat în picioare. Richard Parker a observat. Nu era uşor să-mi menţin echilibrul. Am tras aer în piept şi am strigat:

— Doamnelor şi domnilor, băieţi şi fete, ocupaţi-vă locurile! Grăbiţi-vă. Nu întârziaţi. Aşezaţi-vă şi deschideţi ochii, deschideţi-vă inima şi pregătiţi-vă să fiţi uimiţi. Iată, pentru distracţia dumneavoastră, pentru edificarea dumneavoastră, spectacolul pe care l-aţi aşteptat toată viaţa, CEL MAI MARE SPECTACOL DIN LUME! Sunteţi gata pentru miracol? Da? Atunci, iată: sunt uimitor de adaptabili. I-aţi văzut în păduri reci, acoperite de zăpadă. I-aţi văzut în jungle tropicale dense, musonice. I-aţi văzut în zone aride. I-aţi văzut în mlaştini pline de mangrove. Se adaptează oriunde. Dar nu i-aţi văzut unde o să-i vedeţi acum! Doamnelor şi domnilor, băieţi şi fete, fără multă vorbă, am plăcerea să vă prezint: CIRCUL PLUTITOR, INDO-CANADIAN, TRANS-PACIFIC, PI PATEL! TREEEE! TREEEE! TREEEE! TREEEE!

Am avut un efect deosebit asupra lui Richard Parker. La primul sunet de fluier, el s-a chircit şi a mârâit. Hai! sări în apă dacă îţi dă mâna! Numai încearcă!

TREEEE! TREEEE! TREEEEE! TREEEEE!

A scos un răget şi a ridicat labele cu ghearele scoase. Dar n-a sărit. Poate că nu i-ar fi fost teamă de mare dacă ar fi fost înnebunit de foame şi sete, dar acum, asta era o teamă pe care mă puteam baza.

TREEEE! TREEEEE! TREEEEE! TREEEEE!

A dat înapoi şi a coborât în barcă. Prima şedinţă de antrenament luase sfârşit. Fusese un succes deplin. N-am mai fluierat şi m-am aşezat pe plută, extenuat, cu răsuflarea tăiată.

Şi aşa mi-a venit ideea:

Planul 7: Păstrează-l în viaţă.

Capitolul 58

Am scos manualul de supravieţuire. Paginile îi erau încă ude. Am început să-l răsfoiesc. Manualul fusese scris de un comandant al Marinei Regale Britanice. Conţinea informaţii practice despre supravieţuirea după naufragiu. Erau sfaturi de felul următor:

– Citiţi instrucţiunile cu atenţie.

– Nu beţi urină. Sau apă de mare. Sau sânge de pasăre.

– Nu mâncaţi meduze. Sau peşti cu ţepi. Sau pe cei care au cioc de papagal. Sau pe cei care arată ca un balon umflat.

– Peştii paralizează dacă îi apăsaţi pe ochi.

– Corpul poate fi un erou în bătălie. În caz de rănire, nu aplicaţi tratamente empirice. Ignoranţa e cel mai rău doctor, odihna şi somnul sunt cele mai bune asistente medicale.

– Ţineţi picioarele sus cel puţin cinci minute la fiecare oră.

– Nu vă extenuaţi. Dar mintea care nu e folosită are tendinţa de a intra în declin, deci găsiţi-vă ceva de făcut, orice. Jocul de cărţi, Douăzeci de întrebări, Văd cu ochii mei sunt forme excelente de distracţie. Cântatul în cor e foarte bun pentru menţinerea stării psihice pozitive. Este iarăşi foarte recomandat ca supravieţuitorii să povestească.

– Apa verzuie e mai puţin adâncă decât cea albastră.

– Atenţie la norii îndepărtaţi care arată ca nişte munţi. Căutaţi culoarea verde. În cele din urmă, picioarele sunt singurele care vă pot spune unde e pământul.

– Nu înotaţi. Vă consumaţi energia. O ambarcaţiune poate să se îndepărteze mai repede decât poate înota un om. Ca să nu vorbim de pericolele care vă pândesc în mare. Dacă vă e cald, udaţi-vă hainele.

– Nu urinaţi îmbrăcaţi. Senzaţia de căldură temporară obţinută astfel nu merită mâncărimea de durată pe care v-o provoacă.

– Dacă nu se pierde apă prin transpiraţie, corpul poate supravieţui paisprezece zile fără apă. Dacă vă e sete, sugeţi un nasture.

– Broaştele ţestoase sunt uşor de prins şi sunt foarte bune de mâncat. Sângele lor e