— Kreacher a şterpelit o grămadă de lucruri înapoi de la noi,  spuse Harry.Era singura şi ultima speranţă pe care o mai aveau şi Harry avea să se agate de ea până în ultima clipă. Avea o  întreagă colecţie în dulăpiorul lui din bucătărie.

— Hai!

Coborî în fugă, sărind câte două trepte odată, cu Ron şi  Hermione tropăind în urma lui. Făcură atât de mult zgomot,  încât treziră portretul mamei lui Sirius când trecură pe hol.

— Gunoaie! Sânge-Mâli! Mizerii! strigă ea după ei, în timp ce se îndreptară alergând spre bucătăria de la subsol şi trântiră  uşa în urma lor. Harry traversă în fugă camera, se opri  derapând în dreptul uşii dulăpiorului lui Kreacher şi o deschise cu putere. Acolo era cuibul din pături vechi şi murdare în care dormise cândva spiriduşul de casă, dar printre acestea nu mai  scânteiau obiectele pe care le salvase el. Singurul lucru care mai rămăsese era un exemplar vechi al cărţii Nobilimea naturii: genealogia vrăjitorească. Refuzând să îşi creadă ochilor, Harry  înşfacă păturile şi le scutură. Un şoarece mort căzu din ele şi se rostogoli jalnic pe podea. Ron mormăi şi se trânti într-un scaun,  iar Hermione închise ochii.

— Nu s-a terminat încă, spuse Harry, ridicând vocea. Kreacher! Se auzi un poc puternic şi spiriduşul de casă pe care Harry îl moştenise de la Sirius fără niciun pic de tragere de inimă apăru din senin în faţa şemineului rece şi gol: micuţ, înalt cât o jumătate de om, cu pielea atârnând în falduri, cu urechi  mari ca de liliac, din care îi creştea mult păr alb. Încă purta  cârpa soioasă cu care era îmbrăcat când îl întâlniseră prima  dată şi privirea dispreţuitoare pe care i-o aruncă lui Harry  sugeră că îşi schimbase atitudinea faţă de noul stăpân la fel de mult cum îşi schimbase îmbrăcămintea.

— Stăpâne, spuse Kreacher cu vocea groasă, ca a unei  broaşte - bou, şi, făcând o plecăciune până la pământ, bombăni

— Înapoi în casa stăpânei mele, împreună cu trădătorul de sânge Weasley şi Sânge-Mâlul...

— Îţi interzic să-i spui cuiva „trădător de sânge" sau „SângeMâl", mormăi Harry.

I se părea că era foarte greu să îl placi pe Kreacher, cu nasul lui ca un rât şi ochii injectaţi, chiar şi dacă spiriduşul nu l-ar fi dat  pe Sirius pe mâna lui Cap-de-Mort.

— Vreau să te întreb ceva, zise Harry, cu inima bătându-i  destul de repede, în timp ce se uita în jos la spiriduş, şi îţi  ordon să răspunzi sincer. Ai înţeles?

— Da, stăpâne, spuse Kreacher, făcând din nou o plecăciune adâncă.

Harry văzu cum buzele i se mişcară, formând fără îndoială insultele pe care nu mai avea voie să le rostească.

— Acum doi ani, spuse Harry, căruia inima îi bătea cu putere, parcă lovindu-i-se de coaste, în sufrageria de la etaj era  un medalion mare de aur, pe care noi l-am aruncat. L-ai furat  cumva înapoi?

Urmă un moment de tăcere, timp în care Kreacher se îndreptă,  pentru a-l privi pe Harry în ochi. Apoi zise: -Da.

— Şi unde este acum? întrebă Harry jubilând, în timp ce Ron şi Hermione păreau şi ei din ce în ce mai bucuroşi. Kreacher închise ochii, de parcă nu ar fi putut îndura să le vadă reacţiile la ce avea să spună.

— Nu mai e.

— Nu mai e? repetă Harry, lipsit dintr-odată de entuziasm.  Cum adică, nu mai e?

Spiriduşul începu să tremure, clătinându-se pe loc.

— Kreacher, spuse Harry cu fermitate, îţi ordon...

— Mundungus Fletcher, răspunse spiriduşul, ţinându-şi  ochii strâns închişi. Mundungus Fletcher le-a furat pe toate: portretele domnişoarelor Bella şi Cissy, mănuşile stăpânei mele,  Ordinul lui Merlin, Clasa I, pocalele cu blazonul familiei şi... şi... Kreacher inspira adânc, ca şi cum nu mai avea aer, pieptul  scobit umflându-i-se şi dezumflându-i-se sacadat, apoi deschise ochii brusc şi scoase un zbieret înfiorător:

— ... şi medalionul, medalionul stăpânului Regulus!  Kreacher a greşit, Kreacher nu i-a ascultat ordinele!

Harry reacţiona instinctiv: când Kreacher se întinse după  vătraiul de lângă şemineu, se aruncă asupra spiriduşului,  trântindu-l pe podea. Ţipătul Hermionei se amestecă nedesluşit cu cel al lui Kreacher, dar Harry strigă mai tare decât amândoi:

— Kreacher, îţi ordon să stai nemişcat!

Simţi cum spiriduşul încremeni şi îi dădu drumul. Kreacher zăcea întins pe podeaua rece de piatră, iar din ochii cu pleoape căzute i se revărsau lacrimi.

— Harry, lasă-l să se ridice! şopti Hermione.

— Ca să se bată cu vătraiul? se răţoi Harry, îngenunchind lângă spiriduş. Mai bine nu. Deci, Kreacher, vreau să-mi spui  adevărul: de unde ştii că Mundungus Fletcher a furat  medalionul?

— Kreacher l-a văzut! spuse spiriduşul cu respiraţia tăiată,  în timp ce lacrimile îi şiroiau peste rât, în gura plină cu dinţi  cenuşii. Kreacher l-a văzut ieşind din dulăpiorul lui Kreacher cu braţele pline de comorile lui Kreacher. Kreacher i-a spus  tâlharului să se oprească, dar Mundungus Fletcher a râs şi a ffugit...

— Ai spus că medalionul era al stăpânului Regulus,  continuă Harry. De ce? De unde era? Ce legătură avea Regulus  cu el? Kreacher, ridică-te şi spune-mi tot ce ştii despre acel  medalion şi totul despre legătura dintre el şi Regulus! Spiriduşul se ridică în capul oaselor, se ghemui, îşi cufundă  chipul ud de lacrimi între genunchi şi începu să se legene înainte şi înapoi. Când vorbi, în cele din urmă, vocea lui răsună  înăbuşit, dar destul de limpede în bucătăria tăcută şi goală.

— Stăpânul Sirius a fugit, bine c-am scăpat de el, pentru că  a fost un băiat rău şi i-a frânt inima stăpânei mele, cu firea sa  nelegiuită. Dar stăpânul Regulus ştia ce înseamnă mândria, ştia  ce înseamnă numele Black şi demnitatea sângelui său pur. Ani  la rând, a vorbit despre Lordul întunecat, care avea să-i scoată  pe vrăjitori din ascunzătoare, pentru a stăpâni asupra  încuiaţilor şi a celor cu părinţi încuiaţi... şi, la şaisprezece ani,  stăpânul Regulus i s-a alăturat Lordului întunecat. Era atât de mândru, atât de mândru să îl servească... Şi într-o zi, la un an  de când i se alăturase, stăpânul Regulus a coborât