biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Psihologie » Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖». Rezumatul cărții:

1
0
1 ... 52 53 54 ... 254
Mergi la pagina:
Comentariu.

  Lola Montez atrăgea bărbaţii cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depăşea atuurile sexualităţii. Îi ţinea înrobiţi prin tăria caracterului. Erau prinşi în vârtejul pe care ştia să-l dezlănţuie în jurul ei. Se simţeau derutaţi, tulburaţi – dar intensitatea emoţiilor îi făcea să trăiască şi ei mai intens. Aşa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un anumit timp. Instabilitatea proprie Lolei începea să-i seducă. Femeia le „intra în sânge”, iar ei se lăsau absorbiţi în torentul necazurilor ei. Legăturile emoţionale create îi împingea să dorească s-o ajute. Tocmai acesta era punctul crucial al „bolii”, pentru că Lola Montez nu putea fi ajutată. Problemele ei erau prea profunde. O dată ce noul iubit se identifica sincer cu aceste probleme, soarta lui era pecetluită. Brusc, omul se vedea amestecat în complicaţii şi certuri. Boala infecţioasă se răspândea, cuprinzându-i familia şi prietenii sau, aşa cum s-a întâmplat cu regele Bavariei, o ţară întreagă. Unica soluţie ar fi fost extirparea „tumorii”. În caz contrar, urma colapsul final. Acest tip de persoană „infecţioasă” nu se întâlneşte numai în rândul femeilor. De fapt, sexul individului numit „fatal” nu are nici o importanţă. Totul porneşte dintr-o instabilitate interioara care iradiază în afară, atrăgând nenorocirea. Este vorba despre o adevărată (nu neapărat conştientă) nevoie de a distruge şi de a perturba. S-ar putea petrece o viaţă întreagă studiindu-se patologia caracterului contagios, dar nu-ţi pierde timpul cu aşa ceva – limitează-te să-ţi însuşeşti lecţia. Atunci când simţi că te afli în prezenţa unui „contagios”, nu începe să discuţi, nu te lăsa tentat să-i dai o mână de ajutor, nu introdu această persoană în cercul prietenilor, fiindcă nu te vei mai putea salva. Fugi cât poţi de repede. Altfel vei suporta consecinţele.

  Cassius, de colo, e slab şi are privirea-nfometată. Gândeşte mult prea mult [.]

  Nu ştiu de cine-ar trebui să mă feresc mai rău decât de Cassius uscăţivul [.]

  Oamenii asemeni lui nu pot privi cu inimă uşoară mărirea altora decât ei înşişi şi sunt, de-aceea foarte primejdioşi.

  Julius Caesar, William Shakespeare 1564-1616

  Nu îl lua drept rafinat pe omul necugetat deşi ai putea să îl socoteşti pe unul înzestrat, un înţelept; şi nu îl admira pe un zgârcit ignorant ca pe un ascet adevărat. Nu te întovărăşi cu proştii, mai ales cu acei proşti care se cred inteligenţi. Nu te simţi încântat de propria ta ignoranţă. Caută să nu fii decât în preajma oamenilor cu renume bun, căci numai într-o astfel de societate îţi faci propriul tău bun renume. Nu ai băgat de seamă cum uleiul de susan se amestecă şi se uneşte cu trandafirii şi violetele şi cum, după ce a stat o vreme laolaltă cu trandafirii şi violetele, încetează să mai fie ulei de susan, pentru a fi numit ulei de trandafiri sau ulei de violete?

  OGLINDA PRINŢILOR, KAI KA'US IBN ISKANDAR, SECOLUL AL XI-LEA.

  CHEILE PUTERII.

  Acei nefericiţi semeni ai noştri care au cunoscut adversitatea împrejurărilor ce nu pot fi ţinute sub control merită tot ajutorul şi întreaga noastră simpatie. Dar mai există şi alţii, care nu s-au născut sub cine ştie ce stea nenorocoasă, ci îşi atrag necazurile prin propriile lor acţiuni distructive, tulburând viaţa lor şi a celorlalţi. Ar fi bine să îi putem reeduca, să le schimbăm tiparele şi automatismele comportamentale, numai că, cel mai adesea, noi suntem cei care ne molipsim şi ne schimbăm, însuşindu-ni-le. Motivul este simplu: oamenii sunt extrem de sensibili la stările de spirit, emoţiile şi chiar la felul de a gândi al persoanelor cu care îşi petrec timpul.

  Incurabilii nefericirii şi instabilităţii au o capacitate deosebit de puternică de a ne „infecta”, din cauza intensităţii ieşite din comun a personalităţii şi emoţiilor lor. Adesea pozează în victime, ceea ce, la început, te face să nu le observi greşelile şi să nu vezi că sunt singurii vinovaţi de tot ce li se întâmplă. Înainte de a-ţi da seama de adevărata natură a necazurilor lor, te trezeşti „contaminat”.

  Trebuie să înţelegi că în jocul puterii, contează în primul rând oamenii cu care te asociezi. Riscul asocierii cu aceşti „bolnavi de nefericire” este că din cauza lor pierzi mult timp şi îţi iroseşti multă energie încercând să te eliberezi de influenţa lor negativă. Ceilalţi te văd prin prisma acestor asocieri şi te socotesc şi pe tine întrucâtva vinovat. Pericolele contaminării sunt imposibil de subestimat.

  Există diverse tipuri de contagioşi – unul dintre cele mai perfide ca efect este cel al individului atins de frustrare cronică. Cassius, conspiratorul copărtaş la asasinarea lui Cezar, era devorat de invidie. Nu putea suporta succesul cuiva mai dotat. Probabil că tocmai din pricina permanentei lui acreli s-a hotărât Cezar să-l prefere pe Brutus pentru funcţia de prim-pretor. Cassius şi-a pritocit ciuda, până când aceasta a devenit patologică. Brutus însuşi, republican intransigent, dezaproba regimul de dictatură personală al lui Cezar. Dacă ar fi avut răbdare să aştepte, după moartea lui Cezar, ar fi ajuns conducătorul Romei şi ar fi fost în măsură să îndrepte lucrurile de care era nemulţumit. Însă Cassius îl infectase cu ura sa bolnăvicioasă, înveninându-l zi de zi cu critici şi instigări împotriva dictatorului. Până la urmă, l-a atras de partea conspiratorilor. Acesta a constituit începutul unei mari tragedii. Câte erori nu ar fî putut fi evitate dacă Brutus ar fi învăţat să se ferească de pericolul contagiunii!

  În faţa unei boli molipsitoare nu există decât o singură soluţie: carantina. Atât doar că, uneori, în momentul când îţi dai seama de „starea de urgenţă”, este deja prea târziu. O Lola Montez îţi ia minţile cu forţa personalităţii ei; un Cassius, cu firea lui profundă şi înclinaţia spre acţiune secretă. Cum să te aperi împotriva acestui virus insidios? Judecând oamenii după efectele pe care le au asupra celor din jur şi nu după ceea ce pretind ei că ar constitui cauza problemelor lor.

  Imagine:

  Un virus nevăzut îţi pătrunde în pori fără veste şi, pe nesimţite, se

1 ... 52 53 54 ... 254
Mergi la pagina: