Deasupra Străzii Amfiteatru se ridica doar coşul şi scara spiralată de pe exteriorul lui. Warvia ajunsese sus, se aşezase pe marginea coşului şi îşi flutura călcâiele în aer. Privea în jos spre oraşul fabricii plutitoare şi spre ţinuturile dimprejur. Părea indecent de fericită.

— Pot să-i văd pe Oamenii Fluviului cum ne fac semne cu mâinile. Rooballabl! Hei, să vină cineva aici sus, să le arate că am reuşit! Poate că ei cred că nu sunt decât Tegger.

Vala urcă scara spiralată până în vârf, trecând pe lângă o plasă de bronz întinsă pe o bucată de piatră. Femeia se îndepărtă pe marginea coşului, pentru a face loc şi celor care o urmaseră: Coriack, Manack, Paroom, Barok. Tegger se opri să studieze plasa, apoi li se alătură şi el.

Era ceva să fii în vârful a… a orice…, pentru că te punea într-o poziţie de comandă.

Practic vorbind, Vala nu putea să vadă nimic din ceea ce era mai interesant: viermuiala Vampirilor din Cuibul din Umbră de dedesubt şi din zonele apropiate. Departe, însă, în munţi, un râu albicios şi neregulat se scurgea prin trecătoare. Şerpuind de-a lungul a ceea ce se numea Casamoale, el se transforma în picături individuale: Vampirii se întorceau cu miile.

Fluviul şi crestele acoperite de zăpadă ale munţilor străluceau în soarele acoperit când şi când de nori. În apropiere, două forme umane negre, stând aşezate, se profilau pe strălucirea din spatele lor. Vala şi ceilalţi le făcură semne cu mâinile. Liniştiţi în privinţa lor, Rooballabl şi Fudghabladl se scufundară, apoi, în apă.

Acum, vedea perfect întreaga complexitate a fabricii. Tegger lăsase luminile aprinse pretutindeni. O linie întreruptă de verde cobora de-a lungul Străzii Amfiteatru. Nu se mai zărea nicăieri verde, nici măcar lângă coş. Atunci, cu ce se hrănea păianjenul care ţesuse plasa?

Acoperişurile plate ale fabricilor şi depozitelor, cupolele rezervoarelor erau toate de un gri strălucitor. Singura excepţie o constituiau casele aşezate de-a lungul Străzii Amfiteatru, unde locurile plate erau sol sau bazine, dar scările erau din nou de aceeaşi culoare gri strălucitor.

— Valavirgillin, vezi acoperişurile acelea gri? o întrebă Paroom.

— Ce-i cu ele?

— Mă întreb de ce mai funcţionează lumina. Tot ce este expus la soare e vopsit în gri strălucitor. Poate că materialul ăsta depozitează lumina soarelui…

— Desigur! răspunse Tegger. Paroom zâmbi.

— Te deranjează?

— Da, pentru că este evident că… Să spunem că nu se bucură de prea multă lumină prin norii ăştia, dar nici n-a fost folosită puterea până am venit eu aici, vreme de sute de falani. Asta înseamnă…

— S-ar putea să se termine. Ar fi mai bine să stingem luminile în timpul zilei.

— Platforma transportorului avea aceeaşi culoare, înainte de a desprinde bula de control şi a pleca cu ea. De aceea s-ar putea să se mai ridice. Aşa că lumina este din soare…! Putem stinge? Paroom, pentru cine să păstrăm puterea?

— Nu ştiu, spuse Gigantul Ierbii, dar nu-mi place să fac risipă. Să lăsăm, totuşi, luminile numai în jurul docului, acolo pe unde pot veni Vampirii. Asta este ceea ce cred eu.

Tegger ridică din umeri. Brusc, îşi simţi oboseala. Warvia îl conduse jos, şoptindu-i ceva la ureche.

Restul grupului nu găsise nimic foarte valoros. În cele din urmă, asemeni unor turişti duminicali, reveniră la vehicule. Cei mai mulţi dintre ei erau pe punctul de a se prăbuşi de oboseală.

Culegătorii trebuiau să doarmă noaptea. Toţi patru arătau destul de vioi, acum, la mijlocul zilei, fiind singurii din grup cu o asemenea performanţă. Vala îl puse pe Manack şi Coriack de pază, apoi se târâse şi ea sub o foaie de cort.

Forn era acolo. Biata fată adormise repede, nu numai din cauza epuizării, ci şi a pierderii de sânge. Părea totuşi liniştită. Vala înmuie un prosop în combustibil şi spălă rănile foarte urâte de pe gâtul lui Forn. Apoi, întinse o pătură şi se lungi şi ea.

Când veni şi Beedj, închise ochii ca să se ferească de lumină.

Gigantul Ierbii aşeză un braţ de iarbă pe spaţiul care mai rămăsese şi se lungi şi el, şoptind:

— Isteaţă treabă a făcut Roşul Tegger.

— Aşa este, răspunse Vala.

— Poate că noi o să mergem chiar mai departe.

— Mm?

— Şefa, putem colecta şi mai multă apă. Dăm găuri în acoperişurile tuturor acestor fabrici, rezervoare sau ce sunt. Astupăm orice nu este un acoperiş, ca să nu curgă apa. Întindem pânză în loc de burlane. Aşteptăm să plouă. Vom avea o mare de apă! Lucrul-fabrică se va lăsa şi mai mult în jos, nu-i aşa? Şi-i va strivi pe Vampiri.

Oare avea dreptate? Vala era prea obosită să mai gândească…

— Nu.

— Cine a vorbit?

— Foranayeedli. Nu este plat dedesubt, Beedj. Acolo se află o structură la fel de mare ca şi Administraţia din Oraşul-Centru.

— Oh, flup, ai dreptate, tu ai trăit acolo jos! Cu ce seamănă, Forn? Arată ca o statuie sau ca o clădire? E ceva pe care-l putem strivi?

Forn începu să răspundă. Vala clipi în lumina zilei, îşi trase pătura după ea şi intră în întunericul din interiorul caroseriei platformei. Îşi întinse din nou pătura şi…

— Valavirgillin, se auzi o voce, este vremea potrivită să privim în Cuibul din Umbră.

Era Harpster.

— Nu te-am mirosit.

— Noi am explorat împrejurimile înainte de a dormi. Există un şir de case — le-ai văzut? — şi de bazine. Încântător. Şi iarbă în care să ne uscăm.

— Apreciez iniţiativa voastră, Harpster, dar este un timp mai potrivit pentru somn.

— Şi Oamenii Nopţii dorm, Şefa. Ziua. Şi eu aş dormi.

O gheară ascuţită îi atinsese şoldul, pentru sublinierea care urma.

— La fel şi Vampirii. Vor fi toropiţi. Putem doar să-l împingem jos de pe rampă. Ceea ce mă îngrijorează sunt condiţiile de iluminare. Să iau câţiva Culegători şi să coborâm?

Vala încerca să cântărească lucrurile.

— Am pus doi de gardă. Ia-i pe Silack şi Perilack. Ia-l şi pe Kaywerbrimmis. — Acesta apucase să doarmă puţin şi, în plus, era nevoie de mai multe puncte de vedere. — Întreabă-l şi pe Beedj.

Urmaşul lui Thurl s-ar fi oferit voluntar pentru