Un copil palid, măsurând jumătate din înălţimea sa, se ridică lângă ea. O privea cu ochi mijiţi şi o implora mut.

Porni în întâmpinarea lui.

O săgeată i se înfipse în piept. Micul Vampir chelălăi şi alergă împleticit în întuneric.

Vala se întoarse. Era Paroom.

— Mă gândeam să-l lovesc cu patul pistolului. Era prea tânăr ca să emane un miros.

Gigantul Ierbii acceptă explicaţia.

— S-ar putea să mai fi adus şi alţii agăţaţi. Nu l-am văzut decât pe acest copil.

— Ai verificat tunelul?

— Am găsit patru Vampiri morţi de sabie. Cred că i-a lichidat Tegger…

— Asta ne va ajuta.

— Unul dintre ei avea toţi dinţii rupţi. Şi… ce-ai spus? Aşa este, Vampirilor nu le place putoarea morţilor proprii. N-or să treacă mai departe.

— Atunci… am reuşit. Suntem în siguranţă.

— Foarte bine, spuse Paroom şi o cuprinse în braţe.

Petrecerea era pe sfârşite.

Vala nu voia să se gândească la asta. Era cufundată într-o partidă de sex cu Kaywerbrimmis. Trebuia să se fi asigurat. Oricum, ar fi făcut-o, dar, după tot ce se petrecuse în timpul ultimei părţi a nopţii”, gândi ea, «nici un bărbat nu mai era în stare să mai procreeze.”

Soarele arăta ca un disc de argint spălăcit printre norii alb-cenuşii. Toţi cei patru Culegători dormeau claie peste grămadă. Demonii cedaseră o dată cu zorii şi se târâseră sub o foaie de cort. Giganţii Ierbii începuseră să se caute unii pe alţii, în afara partidei de rishathra — aşa cum făceau ea şi Kay —, iar Tegger şi Warvia vorbeau, doar vorbeau.

Kaywerbrimmis se relaxă în braţele ei şi adormi aproape imediat.

Vala se desprinse din îmbrăţişare, împături tunica lui Kay şi i-o împinse sub cap. Apoi, porni alene, ezitant, de-a lungul docului, spre Păstorii Roşii, atentă la limbajul corpului; dar ei păreau binevoitori.

— Povesteşte, Tegger, spuse ea. Cum ai coborât fabrica plutitoare? Tegger zâmbea mândru şi la fel, bănui Vala, proceda şi Warvia.

— Este ca un joc, răspunse el. Vezi toate piesele astea din jurul tău? Sunt bazine de înot şi cisterne, şi toate erau goale când am ajuns aici.

Vala aştepta.

— Constructorii Oraşului au rămas izolaţi aici, după Prăbuşirea Oraşelor. Le-am văzut oasele. Ştim că Vampirii s-au mutat în umbră. Trebuie să fi urcat si aici. Tu ce-ai fi făcut?

— Am fi vorbit despre ridicarea, cumva, a rampei. Tegger aprobă fericit.

— Toate cisternele erau goale. Dar Prăbuşirea Oraşelor s-a petrecut cu mult înainte ca Louis Wu să fiarbă marea. Trebuiau să aibă o rezervă de apă, dar Vampirii îi speriau şi mai mult. Aşa că au lăsat să curgă toată această masă de apă şi oraşul s-a ridicat.

— Deci, tu ai pus dopuri la toate cisternele…

— Erau nişte plăci mari de metal pe doc. Le-am folosit ca dopuri.

— …şi ai aşteptat ca ploaia să le umple, iar oraşul să coboare.

— Exact.

— Mulţumesc pentru lumină.

Tegger râse cu poftă.

— Ei, îmi imaginam eu că o să-ţi placă. Am aprins toate torţele şi le-am aruncat jos. Apoi am turnat o carafă de combustibil peste ele.

— Şi acum, ce facem?

— Acum, ne aflăm într-un loc unde putem face ceva şi suntem cincisprezece prieteni isteţi care să se gândească la o soluţie.

Vala dădu din cap, în semn de aprobare. Tegger nu avea un răspuns, dar, deja, făcuse miracole.

15. PUTERE

În lumina strălucitoare a zilei, Tegger îi conduse pe Strada Amfiteatru, pentru a le arăta descoperirile.

Era o treabă descurajantă. Warvia scotocea prin case, prin junglele de plante ornamentale şi prin bazinele de înot pe jumătate pline şi venea repede înapoi, asaltându-l cu întrebări. Tegger nu o putea însoţi; trebuia să tină ritmul cu ceilalţi. Culegătorii se dovediră chiar mai rapizi decât ea. În plus, pătrundeau în locuri în care n-ar fi intrat nici un Roşu, apoi veneau fuga înapoi, pentru a sporovăi cu Giganţii Ierbii.

— Aici, iarba asta s-ar putea să vă folosească, îi spuse Tegger lui Waast, deoarece era singura dintre Giganţii Ierbii la-ndemână. Ea rupse un smoc, zâmbi spre el şi începu să mestece, în timp ce îi urma pe Silack şi Perilack în casa prăbuşită.

— N-am văzut nici un mâncător de plante, îi spuse el lui Coriack. Le-am căutat până şi excrementele. Nimic. Oh, vom găsi ceva de mâncat. Cel puţin, sunt păianjeni care întind plase. Am adus cu noi vreun mâncător de insecte?

Acum, îi vorbea lui Valavirgillin.

— Te gândeşti că ar trebui să existe animale care să mănânce plantele, dar eu nu am fost în stare să prind nimic, în afară de păsări, şi nici n-am văzut vreo insectă.

— Cadavre sunt? îl întrerupse Vala. El înţelesese la ce se referea.

— Numai oase vechi şi uscate. Demonii nu vor avea ce să mănânce până nu vom muri noi de foame. În schimb, am găsit astea. Fructe, un şir întreg de pomi fructiferi. Aici.

Vala rupse un fruct şi muşcă din el. Într-adevăr, aveau să-i hrănească pe Oamenii Maşină, cel puţin o perioadă de timp.

— Tegger, ce fac toate aceste fabrici?

— Am găsit un depozit plin de ţesături. Probabil că le-au făcut aici. Încă n-am apucat să le scotocesc pe îndelete.

Vala era interesată de fabrici. Cu ajutorul ţesăturii magice de la Louis Wu, ar fi putut să pună câteva motoare în funcţiune. Chiar dacă nu reuşea, pentru că se deterioraseră prea mult, exista posibilitatea să găsească minunăţii făcute înainte de Prăbuşirea Oraşelor, adăpostite în fabrici sau depozite, încă aşteptând să fie livrate.

Dar probabil că Tegger era flămând. Semenii lui, deja, ar fi trebuit să mănânce. Se va gândi la profit mai târziu. După ce va găsi o cale să coboare!

Micul grup se împrăştiase de-a lungul Străzii Amfiteatru până la domul din capătul ei şi chiar înăuntrul acestuia.

Ceea ce pentru Tegger se dovedise misterios devenea clar pentru Oamenii-Maşină. Barok zâmbi şi îi invită să urce scările gigante până în spate.

— Sală de banchete, rosti el. Constructorii Oraşelor sunt omnivori care obişnuiesc să gătească mâncarea. Le place mult varietatea. Priviţi la tot acest echipament!

— Sunt numai cutii şi suprafeţe ce se încing, spuse Tegger.

— Desigur,