biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Psihologie » Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Succes Si Putere. 48 De Legi carte gratuita in format electronic PDF PDF 📖». Rezumatul cărții:

1
0
1 ... 56 57 58 ... 254
Mergi la pagina:
să te apleci şi o să ajungi să te târăşti pe jos; cât de bine semeni cu cei atât de mulţi din seminţia omenească, ce ameţiţi de vanitate, dispreţuiesc chibzuinţa şi care, ca să se împăuneze, preţ de-o clipă, cu lăudăroasa lor independenţă, îşi irosesc însăşi izvorul ei, cheltuindu-şi forţele în chip nesăbuit.”

  FABULE, ROBERT DODSLEY, 1703-1764

  Astrologul s-a înfăţişat, iar Ludovic, înainte de a le face semn slujitorilor, s-a gândit să-i mai pună o ultimă întrebare: „Zici că te pricepi la astrologie atât de bine încât ştii soarta altora, dar despre propria ta soartă ce poţi să-mi spui? Ţie când îţi va veni ceasul să mori?” „Sire, voi muri cu trei zile înainte de moartea majestăţii-voastre”, a răspuns astrologul. Semnalul, este lesne de înţeles, nu a mai fost dat. Nu numai că regele i-a cruţat viaţa cititorului său în stele, ci l-a luat sub protecţia sa, l-a răsfăţat, copleşindu-l cu daruri şi înconjurându-l cu cei mai vestiţi medici ai curţii.

  Adevărul este că astrologul i-a supravieţuit regelui cu mai mulţi ani, infirmându-şi propria profeţie, dar demonstrându-şi puterea asupra celor puternici.

  Acesta este modelul: fă-i pe ceilalţi să depindă de tine, astfel ca înlăturarea ta să însemne dezastrul, dacă nu chiar moartea lor – nu vor avea niciodată curajul să „verifice” şi să-şi asume riscul de a sfida destinul. Cum poţi ajunge într-o asemenea situaţie? În special printr-un talent sau printr-o capacitate creativă deosebită, care să te facă de neînlocuit.

  În epoca Renaşterii, succesul unui pictor depindea de priceperea sa de a-şi alege protectorul potrivit. Aici, Michelangelo s-a descurcat mai bine ca mulţi alţii. Protectorul său era însuşi Papa Iuliu al IIlea. Dar înaltul prelat şi artistul s-au certat nu o dată, mai cu seamă de la prea numeroasele sculpturi care trebuiau să împodobească mormântul pontifului, iar florentinul a părăsit Roma plin de amărăciune. Spre marea mirare a celor din anturajul lui Iuliu al II-lea, acesta nu l-a concediat pe sculptor, ba chiar, ca de la un orgolios la alt orgolios, l-a rugat să se întoarcă. Papa nu era numai un războinic, ci şi un om de gust: ştia că artistul putea să-şi găsească un alt patron, pe câtă vreme Vaticanul nu avea cum să-şi găsească un alt Michelangelo.

  Nu îţi cere nimeni să ai geniul lui Michelangelo – îţi trebuie doar un talent care să te scoată din anonimatul gloatei. Ar fi bine să te asiguri că îţi poţi înlocui şi tu protectorul sau şeful cu un altul, dar că acestuia nu i-ar fi prea uşor să te înlocuiască pe tine cu altcineva posedând acelaşi talent. Dacă, în realitate, nu eşti de neînlocuit, creează cumva impresia că ai fi. Construieşte-ţi o aparenţă de specialist şi astfel vei putea să-ţi înşeli superiorii, făcându-i să creadă că nu se vor descurca niciodată fără tine. Totuşi, dacă dependenţa lor de tine este reală şi meritată şi vulnerabilitatea lor va fi mai mare decât dacă te bazezi doar pe aparenţa ta de om competent, cu atât mai mult cu cât, dacă dispui de un anumit talent, nu depinde decât de tine să-l faci preţuit şi să devii indispensabil.

  Iată ce înseamnă să ştii cu cine să-ţi împleteşti soarta – la fel ca iedera te încolăceşti în jurul trunchiului puterii şi îţi amesteci ramurile cu ale copacului-gazdă astfel încât să fie greu de separat fără a provoca ciuntirea copacului. De fapt, nici nu eşti obligat să te agăţi şi să te răsuceşti pe după şef – poţi să-ţi alegi o altă persoană, cu condiţia ca aceasta să reprezinte, la rândul ei, o verigă indispensabilă în ierarhia puterii.

  Într-o zi, Harry Cohn, preşedintele casei de Filme Columbia, a primit în biroul său un grup de directori de producţie cam amărâţi. Era în anul 1951, în plina vânătoare de vrăjitoare declanşată de Comitetul pentru activităţi antiamericane al Camerei Reprezentanţilor. Directorii veniseră cu veşti proaste: unul dintre angajaţii companiei, scenaristul John Howard Lawson fusese acuzat de comunism. Dacă nu ţineau să-şi atragă represaliile furibunde ale comitetului respectiv, trebuia să-l concedieze imediat.

  Harry Cohn nu se dădea în vânt după democraţi şi liberali. Adevărul era că, de când se ştia, fusese, gândise şi votase ca un republican convins, ba chiar dintre cei mai intransigenţi.

  Este suficient să spunem ca omul său politic preferat era Benito Mussolini, care îl şi primise cândva în audienţă particulară şi a cărui fotografie şi-o atârnase pe peretele biroului. Dacă nu putea suferi pe cineva, Cohn nu găsea insultă mai dură decât să-l numească „ticălos de comunist”. Acum, însă spre marea surpriză a directorilor săi, le-a spus că nu avea de gând să-l concedieze pe Lawson. Nu pentru că scria bine – existau o mulţime de scenarişti buni la Hollywood, ci din pricina unui lanţ de „dependenţe”: Lawson era scenaristul lui Humphrey Bogart, iar Bogart era starul casei Columbia. Dacă s-ar fi amestecat într-o relaţie de colaborare artistică atât de fructuoasă, Cohn nu ar fi avut decât de pierdut. Rezultatele ei valorau mult mai mult decât atmosfera proastă pe care i-ar fi făcut-o comitetul lui McCarthy.

  Henry Kissinger a supravieţuit multor „remanieri” operate de Nixon, nu atât datorită faptului că ar fi fost cel mai capabil diplomat de care dispunea preşedintele – se afirmaseră şi alţi negociatori talentaţi – şi nici pentru motivul că ei doi se înţelegeau bineceea ce nu era cazul. Nu împărtăşeau nici aceleaşi convingeri, nici acelaşi stil tactic. Kissinger îşi păstrase postul fiindcă îşi întinsese influenţa, şi relaţiile în atât de numeroase şi variate structuri ale puterii, încât îndepărtarea sa ar fi generat un adevărat haos. Forţa lui Michelangelo fusese intensivă strâns legată de harul său artistic; forţa lui Kissinger era extensivă. Se implicase în multe departamente ale administraţiei Nixon, iar această „extindere” constituia o carte câştigătoare în mâna lui. În plus, i-a adus o mulţime de prieteni şi aliaţi. Dacă izbuteşti să-ţi construieşti o situaţie similară, înlăturarea ta devine periculoasă – s-ar perturba tot felul de interdependenţe. Cu toate acestea, forma intensivă a puterii îţi conferă o mult

1 ... 56 57 58 ... 254
Mergi la pagina: