de cazul când este utilizată cu rea-credinţă, nu face paradă de precaritatea ei, ca să atragă simpatie sau respect. Pe de altă parte, etalarea propriei slăbiciuni constituie, în realitate, o strategie foarte eficace şi foarte subtil-înşelătoare (vezi Legea 22, Tactica de capitulare).

  O altă strategie a aşa-zisului neimplicat este să revendice o deplină egalitate, sub toate aspectele. Toţi oamenii trebuie să se bucure de acelaşi tratament, indiferent de statutul lor social sau de forţa lor personală. Dar dacă încerci să rămâi necontaminat de elementul „putere” şi vrei să ai faţă de toţi, aceeaşi atitudine corectă, nu vei întârzia să constaţi că, în mod evident, unii au rezultate mai bune decât alţii. A-ţi trata semenii ca şi cum ar fi egali înseamnă a ignora diferenţele dintre ei, ridicându-i pe cei mai puţin valoroşi la nivelul unei aprecieri pe care nu o merită şi, în acelaşi timp, nedreptăţindu-i pe cei ce depăşesc media. Mulţi dintre adepţii unui atare comportament îl aplică, de fapt, ca pe o strategie a puterii, arogându-şi dreptul de a redistribui recompensele după bunul lor plac.

  O altă modalitate de a evita intrarea în joc este onestitatea desăvârşită şi sinceritatea, cu atât mai mult cu cât cei care aleargă după putere recurg la minciună şi la ascunzişuri. Însă corectitudinea şi sinceritatea te vor duce în chip inevitabil la a jigni pe foarte mulţi oameni, iar unii dintre ei vor ţine să-şi ia revanşa, plătindu-ţi cu aceeaşi monedă. Nimeni nu te va crede perfect sincer, absolut obiectiv sau cu totul dezinteresat. Nu vor crede şi vor avea dreptate: în lupta pentru putere, cultivarea programatică a sincerităţii este o strategie menită să convingă lumea de nobleţea caracterului „competitorului”. Este o formă de persuasiune, ba chiar o formă subtilă de coerciţie.

  Nu este nimic ciudat în faptul că mieilor nu le plac păsările de pradă, dar nu avem nici un motiv să le ţinem de rău pe păsările de pradă mari pentru că fură miei. Iar atunci când mieii stau la sfat pe şoptite şi zic: „Aceste păsări de pradă sunt rele şi, oare, acest lucru nu ne dă dreptul să spunem că orice este opusul unei păsări de pradă trebuie să fie ceva bun?”, în sine, nu este nimic greşit în raţionamentul lor – cu toate că păsările de pradă se vor uita oarecum zeflemitor şi vor replica: „Nu avem nimic împotriva acestor miei cumsecade; de fapt, ne sunt dragi; un miel fraged este cel mai gustos lucru din lume.”

  FRIEDRICH NIETZSCHE, 1844 – 1900

  În sfârşit, cei care pretind că nu se angajează în „joc” îşi pot lua un aer de naivitate, menit să-i pună la adăpost de acuzaţia că ar umbla după putere. Dar fereşte-te, fiindcă în ciuda aparenţei de nevinovăţie, şi această atitudine poate constitui un procedeu eficace de inducere în eroare (vezi Legea 21, Fă pe prostul). Nici măcar inocenţa cea adevărată nu este străină de tentaţia puterii. Cu toate că sunt naivi în multe privinţe, copiii acţionează adeseori împinşi de nevoia primară de a-i ţine sub control pe cei din jurul lor. Suferă profund atunci când se simt fără putere în mijlocul acestei lumi a adulţilor şi se folosesc de orice mijloc ca să-şi atingă scopul. Până şi persoanele cu adevărat inocente pot să-şi dorească puterea, ba chiar, adeseori, au un succes înspăimântător tocmai pentru că nu stau să îl premediteze. Încă o dată, oamenii care fac paradă de naivitate – sunt cei mai puţin naivi dintre toţi.

  Singurele mijloace prin care îţi poţi atinge scopurile, în lumea noastră, sunt forţa şi viclenia. Şi dragostea, se spune, numai că aceasta ar însemna să aştepţi să răsară soarele, iar viaţa îţi cere să trăieşti fiecare clipă.

  JOHANN WOLFGANG VON GOETHE, 1749 – 1832

  Aceşti presupuşi neimplicaţi pot fi recunoscuţi după felul cum fac caz de calităţile morale, de evlavia şi de minunatul lor simţ al dreptăţii. Dar, cum toţi suntem însetaţi de putere şi, aproape fără excepţie, tot ceea ce facem vizează atingerea acestui scop, asemenea afirmaţii nu sunt altceva decât praf aruncat în ochii naivilor, iar rostul lor este să ne abată atenţia de la manevrele inavuabile ascunse în spatele aerelor de superioritate morală. Dacă îi urmăreşti cu atenţie, vei remarca repede că tocmai ei sunt cei mai abili manipulatori, chiar dacă unii nu o fac în mod conştient. E limpede, nu suportă ideea că tacticile utilizate de ei zi de zi ar deveni cunoscute.

  Dacă lumea este o curte gigantică, plină de intriganţi, iar noi suntem prizonierii ei, prinşi, ca într-o capcană, în păienjenişul urzelilor, nu are nici un rost să ieşi din joc. O astfel de „evadare” te reduce la neputinţă, iar starea de neputinţă te va face nefericit. În loc să te iei la trântă cu inevitabilul, să devii certăreţ, să te văicăreşti sau să te simţi vinovat, este preferabil să te transformi într-un adevărat om puternic. De fapt, cu cât îţi rezolvi mai bine problemele legate de putere, cu atât vei fi un prieten, iubit, soţ, om mai bun. Urmând calea ce te va preface într-un curtean desăvârşit (vezi Legea 24), înveţi să-i determini pe semenii tăi să fie mai echilibraţi şi mai relaxaţi, amuzându-i. Vor ajunge „dependenţi” de tine şi vor avea nevoie de prezenţa ta. O dată ce reuşeşti să stăpâneşti şi să aplici cele patruzeci şi opt de legi din cartea de faţă, îi vei scuti pe oameni de experienţa dureroasă a jocului cu puterea – un fel de joc cu focul, unde cei care nu îi cunosc proprietăţile riscă să se ardă zdravăn. Dacă acest joc pentru putere este unul din care nu se poate ieşi, ar fi preferabil să devii un maestru, nu un biet amator sau un contestatar rămas pe tuşă.

  Săgeata trasă de arcaş poate să nimerească, dacă nimereşte, numai un singur om. Dar stratagemele construite în mintea înţeleptului sunt în stare să ucidă chiar şi pruncii aflaţi în pântecul mamei.

  KAUTILYA, FILOSOF INDIAN DIN SECOLUL AL III-LEA Î. HR.

  Însuşirea temeinică a