regulilor de bază din jocul puterii necesită o anumită viziune asupra lumii – o schimbare de perspectivă, care costă eforturi serioase şi ani îndelungaţi de practică, pentru că unele dintre aceste reguli nu corespund structurii tale naturale. Se cer anumite tehnici de bază şi, după ce ajungi să le stăpâneşti, vei fi în stare să aplici mai uşor legile puterii.

  Cea mai importantă dintre deprinderile pe care trebuie să le dobândeşti, aceea care constituie elementul fundamental al puterii, este capacitatea de a-ţi controla trăirile emoţionale. Reacţia motivată emoţional, indiferent de situaţie, este cel mai redutabil obstacol în calea ta către putere – o greşeală ce te va costa infinit mai mult decât merită să plăteşti pentru acea satisfacţie de moment obţinută din faptul că ţi-ai exprimat sentimentele. Emoţia întunecă raţiunea şi te împiedică să vezi limpede, astfel că devii incapabil să-ţi pregăteşti şi să-ţi coordonezi paşii următori.

  Dintre stările emoţionale, cea mai distructivă este mânia; ea deformează cel mai grav percepţia datelor reale. În plus, are adeseori efectul unei pietre aruncate în apă – valurile stârnite creează, invariabil, o confuzie şi mai greu de controlat, care va intensifica dârzenia adversarului.

  Dacă ai de gând să-ţi distrugi un rival care te-a lovit, este cu mult mai bine să-l adormi cu gesturi de falsă prietenie decât să-ţi manifeşti furia. La rândul lor, dragostea şi afecţiunea au şi ele un potenţial distructiv, în sensul că te fac orb faţă de interesele adeseori egoiste tocmai ale acelor persoane pe care le-ai suspecta cel mai puţin de implicare în jocurile puterii. Nici mânia, nici dragostea nu se pot înăbuşi. Nu te poţi ascunde şi feri de ele – nici nu ar trebui să încerci. Totuşi, trebuie să fii foarte atent cum ţi le exprimi şi, lucrul cel mai important: ai grijă să nu permiţi nici uneia, nici celeilalte să-ţi influenţeze în nici un fel planurile şi strategia.

  În strânsă legătură cu capacitatea de a-ţi stăpâni emoţiile, se află şi aceea de a te distanţa de momentul prezent şi de a-l analiza cu obiectivitate, plasându-l atât în perspectiva trecutului, cât şi în cea a viitorului. Asemenea lui Janus, zeul cel cu două chipuri, protectorul tuturor porţilor şi uşilor, trebuie să ştii să scrutezi ambele capete ale drumului în acelaşi timp, pentru a preîntâmpina pericolul îndată ce apare la orizont. Fă ca Janus: cu un chip, priveşte mereu spre trecut, iar cu celălalt, nu scăpa din ochi viitorul.

  M-am gândit mult la câte averi, câte şiretlicuri, câte nenumărate şi felurite talente şi câtă stăruinţă trebuie să pună în joc omul ca să-şi ascută mintea în scopul de a-şi înşela semenii şi cum, datorită tuturor acestor progrese personale, şi lumea are de câştigat, îmbogăţindu-se cu noi lucruri frumoase.

  FRANCESCO VETTORI, CONTEMPORAN ŞI PRIETEN AL LUI MACHIAVELLI – ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVI-LEA.

  În ceea ce te priveşte, deviza ta este „Mereu cu ochii în patru”. Nimic nu trebuie să te ia prin surprindere – trebuie să fii deja pregătit să faci faţă oricărei probleme înainte chiar ca ea să se ivească, anticipând fiecare mişcare posibilă a adversarului. În loc să-ţi pierzi timpul visând cu ochii deschişi la victoria finală, depune tot efortul ca să calculezi absolut orice variantă posibilă a planului iniţial, orice nouă evoluţie a situaţiei şi orice consecinţă posibilă a acestor schimbări. Cu cât vezi, mai departe în viitor, cu cât mai multe „mutări” anticipezi, cu atât vei deveni mai puternic.

  Cealaltă faţa a lui Janus este îndreptată către trecut – dar nu pentru a învârti cuţitul în răni vechi şi nici pentru a plămădi planuri de răzbunare. Asemenea gânduri nu ar face altceva decât să-ţi submineze concentrarea şi forţa. Dacă ştii să uiţi aceste cicatrice, să nu le laşi să te macine şi să-ţi întunece gândirea, înseamnă că deja ai învăţat jumătate din joc, că deja eşti pe la jumătatea drumului. Scopul scrutării trecutului este unul strict instructiv: priveşti înapoi ca să înveţi de la cei care au trăit înaintea ta. (În cartea de faţă vei găsi numeroase exemple din istorie.) Apoi, cu învăţătura istoriei (generale şi personale) bine asimilată, cercetezi actualitatea, acţiunile tale şi pe cele ale prietenilor tăi şi începi să le vezi în cu totul altă lumină. Istoria reprezintă şcoala de bază în care faci învăţătura să treacă prin tine, transformând studiul într-o experienţă nemijlocită.

  La început, trebuie să analizezi greşelile deja comise – cele care te-au costat cel mai scump. Judecă-le în funcţie de aceste patruzeci şi opt de legi ale puterii, trage concluzia cuvenită şi pregăteşte-te să faci jurământ faţă de tine însuţi: „Niciodată nu voi mai comite o asemenea eroare; niciodată nu voi mai cădea într-o asemenea capcană”. Dacă te dovedeşti capabil să te autoevaluezi şi să te observi în acest mod, vei reuşi să te dezbari de vechile tipare comportamentale din trecut – un succes de o valoare imensă.

  Nu există principii; există numai evenimente. Nu există nici bine şi rău; există doar împrejurări. Omul superior se aruncă în vâltoarea evenimentelor şi împrejurărilor pentru a le îndruma cursul. Dacă ar exista principii şi legi fixe, ţările nu şi le-ar schimba aşa cum ne schimbăm noi cămăşile, iar oamenilor nu li se poate cere să fie mai înţelepţi decât popoarele.

  HONORÉ DE BALZAC, 1799 – 1850

  Puterea presupune existenţa talentului de a jongla cu aparenţele. În acest scop, va trebui să te deprinzi să porţi o sumedenie de măşti şi să ai la îndemână o tolbă plină cu tot felul de şmecherii. Viclenia şi utilizarea măştii nu ar trebui socotite „urâte”, adică imorale. Orice relaţie între oameni implică o anumită doză de înşelătorie, pe diverse planuri şi, într-o oarecare măsură, fiinţa omenească se deosebeşte de necuvântătoare tocmai prin capacitatea sa de a minţi şi de a înşela. Din mitologia Greciei antice, din ciclul epic indian Mahabharata, din epopeea lui Ghilgameş se vede limpede că recursul la „artele minciunii” este un privilegiu al zeilor. Omul excepţional, Ulise, de pildă, îşi dobândeşte faima prin capacitatea sa de a rivaliza în