iscusinţă cu înseşi aceste divinităţi, de la care izbuteşte să fure ceva putere, egalându-le talentul de a înşela şi induce în eroare. Înşelătoria constituie una dintre artele care caracterizează civilizaţia – şi, totodată, cea mai redutabilă armă cu care se poate cuceri puterea. Nu ai cum să te perfecţionezi în arta înşelătoriei decât dacă înveţi să te priveşti şi din afară – adică, dacă te deprinzi să fii nu doar o singură persoană, ci mai multe şi să porţi exact masca potrivită pentru o anumită zi sau un anumit moment. Dobândind o asemenea flexibilitate în abordarea aparenţelor (inclusiv a propriei tale aparenţe), te dispensezi de o mare parte din rigiditatea greoaie care îi ţine pe loc pe atâţia alţii. Fă-ţi obrazul la fel de maleabil ca cel al unui actor, antrenează-te în tehnica de a-ţi ascunde intenţiile şi în aceea de a atrage oamenii în capcana. Jongleria cu aparenţele şi stăpânirea artelor înşelătoriei se numără printre plăcerile estetice ale vieţii. În afară de aceasta, ele reprezintă şi nişte elemente cheie în cucerirea puterii.

  Dacă înşelătoria constituie arma cea mai puternică din arsenalul tău, cel mai solid scut îţi va fi răbdarea. Ea te va împiedica să comiţi greşeli prosteşti. Asemenea capacităţii de a-ţi controla emoţiile, răbdarea se învaţă – nu te naşti răbdător. Dar nimic din ceea ce are legătură cu puterea nu este un dat natural. Dacă în lumea noastră există ceva care să deţină atributul divinului, acest ceva este tocmai puterea, iar răbdarea este virtutea supremă a zeilor, care nu au nimic altceva în afară de eternitate. Tot ceea ce vrei să se întâmple se va întâmpla şi iarba va încolţi din nou, dacă ştii să aştepţi şi să o semeni la vreme – adică din vreme. Trebuie să calculezi mereu cu câţiva paşi mai departe, în viitor. Pe de altă parte, nerăbdarea te face să pari slab. Nerăbdarea este principalul obstacol în drumul tău către putere.

  Puterea este, prin însăşi esenţa sa, amorală – astfel, una dintre cele mai importante deprinderi pe care trebuie să ţi le dezvolţi este aceea de a vedea faptele nude şi a nu le clasifica în bune şi rele. Puterea este un joc – această afirmaţie nu ar trebui scăpată din vedere; nu o repetăm niciodată îndeajuns – iar într-un joc nu îţi judeci adversarii după intenţiile, ci după efectul acţiunilor lor. Nu le apreciezi strategia şi forţa decât în funcţie de ceea ce constaţi că reuşesc să facă. De câte ori nu s-au pus în discuţie intenţiile cuiva numai ca să se creeze o „perdea de fum” – simplă manevră de derutare a inamicului! Ce contează dacă un alt jucător, aliat sau rival, are intenţii bune şi îi stau la inimă interesele tale, când efectele acţiunilor lui produc ruină şi creează confuzie? Este cât se poate de natural ca oamenii să-şi acopere faptele cu tot felul de justificări menite să le demonstreze motivaţia generoasă şi altruistă. Deprinde-te să dai drumul la un râs sănătos (în sinea ta!) ori de câte ori auzi o asemenea explicaţie şi să nu cedezi tentaţiei de a judeca intenţiile şi acţiunile oamenilor prin prisma unor criterii morale, atunci când, în realitate, ele nu reprezintă decât o scuză pentru încercarea de a acumula şi mai multă putere.

  Este vorba de un joc. În faţa ta stă adversarul. Amândoi vă comportaţi civilizat, respectând regulile jocului şi neluând nimic cu titlu personal. Joci conform unei strategii prestabilite şi urmăreşti mişcările adversarului cu tot calmul de care eşti în stare. În final, vei ajunge să-i apreciezi mai mult politeţea şi stilul elegant decât intenţiile binevoitoare. Învaţă să te limitezi la a te ocupa de rezultatele „mutărilor” lui şi de contextul lor obiectiv, fără să te laşi derutat de alte aspecte.

  Jumătate din arta dobândirii puterii constă în a şti ce să nu faci şi în ce direcţii să nu te îndrepţi. Pentru aceasta este necesar să judeci toate lucrurile în funcţie de „costul” lor. După cum scria Nietzsche, „uneori, valoarea unui lucru nu este dată de ceea ce reuşeşti să realizezi prin faptul că l-ai obţinut, ci de preţul pe care îl plăteşti ca să-l ai – de cât anume te costă”. Poate că îţi vei atinge scopul, chiar un scop deosebit de important, însă cu ce preţ? Aplică această evaluare în toate situaţiile, inclusiv acelea în care trebuie să te hotărăşti dacă merită să colaborezi cu unii dintre semenii tăi sau dacă merită să le vii în ajutor. În ultimă instanţă, viaţa e scurtă, ocaziile favorabile puţine, iar energia de care dispui limitată. În acest sens, timpul constituie un element la fel de însemnat ca şi celelalte care trebuie luate în calcul. Prin urmare, ai grijă să nu iroseşti acest dar inestimabil şi nici liniştea ta interioară amestecându-te în treburile altora – acesta este un preţ cu mult mai mare decât ţi-ai putea permite să plăteşti.

  Puterea este un joc social. Ca să ajungi să-l înveţi şi să-l joci cu măiestrie, e nevoie să cunoşti bine oamenii. Aşa cum scria marele gânditor şi curtean din secolul al XVII-lea, Baltasar Gracián, „mulţi îşi petrec timpul studiind caracteristicile animalelor şi ierburilor; cu cât mai important ar fi să le studieze pe cele ale oamenilor, alături de care trebuie să trăim şi să murim!” Un bun jucător este şi un bun psiholog. Trebuie să înveţi să identifici motivaţia din spatele reacţiilor şi faptelor – să vezi dincolo de „perdeaua de fum” a justificărilor şi aparenţelor. Înţelegerea mobilului ascuns al acţiunilor omeneşti constituie atuul cel mai valoros în lupta pentru putere. Ea îţi deschide o gamă infinită de posibilităţi de înşelătorie, seducţie şi manipulare.

  Oamenii sunt extrem de complecşi – poţi să-ţi petreci o viaţă întreagă studiindu-i şi tot nu izbuteşti să-i cunoşti pe deplin. Prin urmare, este cu atât mai important să-ţi începi cercetarea din chiar acest moment, fără să pierzi din vedere un principiu capital: una este să studiezi şi alta să ai încredere. Nu avea încredere totală în nimeni, dar studiază pe toată lumea,