În sfârşit, trebuie să înveţi să alegi întotdeauna calea indirectă. Ascunde-ţi stratagemele: asemenea unei bile de biliard, care, înainte de a-şi sfârşi parcursul acolo unde este trimisă, loveşte altele, antrenându-le şi îndreptându-le în diverse direcţii, calculate dinainte de către mânuitorul tacului, plănuieşte-ţi bine fiecare mişcare şi execut-o în maniera cea mai puţin bătătoare la ochi. Deprinde-te cu mutările „oblice” şi astfel îţi vei asigura o carieră strălucită la „curtea” zilelor noastre – vei părea întruchiparea binelui neîncetând să fii, de fapt, un manipulator desăvârşit.

  Ia cartea de faţă drept un fel de manual pentru însuşirea artelor indirectităţii. Cele patruzeci şi opt de legi au la baza lor scrierile a numeroşi oameni, bărbaţi şi femei, care au studiat şi au practicat cu măiestrie jocul puterii. Aceste scrieri cuprind peste trei mii de ani de experienţă omenească şi au fost create în inima unor civilizaţii cum nu se poate mai deosebite între ele, ca, de pildă, cea a Chinei antice şi cea a Renaşterii italiene. Cu toate acestea, ideile şi temele sunt aceleaşi. Este mereu acelaşi joc al puterii în tot ce are el esenţial – o esenţă care rămâne de definit şi de formulat cu claritate. Cele patruzeci şi opt de legi constituie produsul distilat al acestui tezaur de înţelepciune cules din cuvintele celor mai iluştri strategi (Sun-tzu, Clausewitz), oameni de stat (Bismarck, Talleyrand), curteni (Castiglione, Gracián), seducători (Ninon de Lenclos, Casanova) şi escroci („Yellow Kid” Weil) din toate timpurile.

  Procedeul de lucru este foarte simplu şi pleacă de la constatări practice: anumite acţiuni duc aproape cu certitudine la o creştere a puterii personale (în cazul respectării legilor), în vreme ce altele au drept consecinţă diminuarea ei şi ruina (încălcarea legilor). Aplicarea, ca şi încălcarea legilor sunt ilustrate prin exemple luate din istorie. Legile sunt atemporale şi imuabile.

  Cele patruzeci şi opt de legi ale puterii pot avea utilităţi diverse. Citind cartea până la capăt, vei afla multe lucruri despre putere, în general. Deşi unele dintre legi pot părea fără legătură directă cu viaţa ta, cu timpul, vei descoperi că fiecare îşi are aplicabilitatea sa şi că, de fapt, toate se întrepătrund.

  După ce îţi formezi o idee de ansamblu asupra subiectului, vei fi mai în măsură să-ţi analizezi propriile realizări şi să-ţi controlezi mai bine acţiunile din viitorul imediat. Parcurgerea cărţii se va dovedi inspiratoare de noi idei şi te va ajuta să procedezi la reevaluări binevenite, cu mult timp înainte de a ajunge la ultimele pagini.

  Ea are, între altele, şi scopul de a servi ca îndrumar pe care îl foiletezi şi te opreşti la aceea dintre legi care ţi se pare că ar corespunde momentului. Să spunem că ai probleme cu un superior ierarhic şi nu reuşeşti să înţelegi de ce eforturile tale nu ţi-au atras o mai mare gratitudine din partea lui sau promovarea dorită. Există câteva legi care vizează tocmai relaţia de subordonare profesională – mai mult ca sigur că încalci vreuna dintre ele. Dacă arunci o privire asupra paragrafelor de început ale capitolelor, citate şi la Cuprins, îţi vei putea selecta legea potrivită situaţiei.

  În sfârşit, cartea poate fi pur şi simplu frunzărită şi citită pe sărite, din plăcerea de a trece în revistă slăbiciunile ca şi faptele mari ale unor personalităţi care au jucat acest joc al puterii înaintea noastră. Atenţie, totuşi: cititorul dispus să se distreze în acest fel să se considere avertizat – ar fi mai bine pentru el să renunţe. Puterea exercită o seducţie fără limite şi foarte înşelătoare. Ea seamănă cu un labirint. Mintea celui sedus începe să fie devorată de dorinţa rezolvării problemelor ei infinit de diverse şi, curând, îşi va da seama cât de plăcută a devenit plimbarea pe potecile ei întortocheate. Cu alte cuvinte, cât de antrenant ar fi, s-o ia în serios. Deci, nu este de glumit cu lucruri atât de importante. Ele nu aduc satisfacţia supremă decât celor care li se dăruiesc total, studiind şi reflectând cu deplină seriozitate şi îi sancţionează pe superficialii amatorii de amuzament, care se mulţumesc să scrijelească suprafaţa, refuzându-se profunzimii:

  Oricine încearcă să fie bun tot timpul, se îndreaptă spre ruină, înconjurat fiind de mulţimea celor care nu sunt buni. Prin urmare, un principe doritor să-şi păstreze puterea trebuie să înveţe să nu fie bun şi să facă uz de această învăţătură ori să uite de ea, după cum îi dictează necesitatea.

  PRINCIPELE, Niccolo Machiavelli, 1469 – 1527

  LEGEA.

  NICIODATĂ SĂ NU-ŢI PUI ÎN UMBRĂ SUPERIORUL.

  ARGUMENT.

  Ai întotdeauna grijă să-i faci pe cei mai presus de tine să ţi se simtă superiori. În dorinţa de a le fi pe plac sau de a-i impresiona, nu depăşi măsura, etalându-ţi talentele – rişti să pierzi tocmai aprecierea pe care ţineai s-o câştigi, inspirându-le teamă şi invidie. Fă astfel ca superiorii tăi să pară mai valoroşi decât sunt şi vei ajunge pe culmile puterii.

  ÎNCĂLCAREA LEGII.

  Nicolas Fouquet, ministrul de finanţe al Franţei din primii ani de domnie ai regelui Ludovic al XIV-lea, era un om generos, amator de petreceri fastuoase, femei frumoase şi poezie. Îi plăceau şi banii, dacă ne luăm după traiul pe picior mare pe care îl ducea. Fouquet era inteligent. Regele nu se putea lipsi de el. În 1661, la moartea cardinalului Mazarin, postul de prim-ministru al Franţei a devenit vacant, iar Fouquet se aştepta să fie el cel care să-l primească. În loc de aceasta, regele a hotărât să desfiinţeze funcţia. A fost unul dintre semnele care l-au făcut pe curtean să bănuiască o apropiată dizgraţie şi să ia măsuri pentru a recâştiga favoarea monarhului; a organizat cea mai spectaculoasă recepţie văzută vreodată. Pretextul petrecerii a fost inaugurarea castelului Vaux-le-Vicomte, dar scopul ei real era acela de a i se aduce un prinos regelui însuşi, prezent în calitate de invitat de onoare.

  Erau de faţă elita aristocraţiei şi unele dintre cele mai strălucite nume din lumea literară a vremii – La Fontaine, La