pe vremea aceea, Recordon scria: „Evreii, care sunt în număr de cinci-şase mii în Tara Românească, se bucură, din partea cârmuirii, de o mare libertate pentru exercitarea cultului lor, însă, ca pretutindeni, sunt batjocoriţi de oamenii de jos. Aproape toţi sunt adunaţi la Bucureşti, la Craiova şi la Ploieşti." Clausewitz, în 1824, dă cifra de sase mii, numai la Bucureşti. Aveau aici o sinagogă mare, iar situaţia lor economică era destul de înfloritoare. De Giers notează în mod semnificativ: „Exista, la Bucureşti, o mică populaţie evreiască. Era alcătuită, în primul rând, din ceea ce numim evrei spanioli, care sunt foarte răspândiţi în răsărit şi care, în toate privinţele, au o situaţie incomparabil mai bună decât evreii polonezi. Printre ei, se află persoane vrednice de tot respectul, cei mai multi fiind bancheri." Tot de Giers afirmă că imigrarea lor, în Muntenia, pe vremea aceea, nu era liberă: „Se văd pe ici pe colo (la Bucureşti) nişte magherniţe, dar mult mai arătoase şi mai curate decât cele de la Iaşi, deoarece, aici, nu sunt evrei, stabilirea lor în Valahia fiind, pe atunci, aproape neîngăduită. Acest element este înlocuit, la Bucureşti, cu bulgari, sârbi, unguri, greci, armeni, albanezi".

  Nu la fel stau lucrurile în Moldova, unde – mai ales după pacea de la Adrianopol (1829), care introduce ţările române în circuitul marelui comerţ international – afluxul de evrei din Rusia şi din Galiţia austriacă ia curând dimensiunile unei adevărate migraţii. Din

  :ocio-lau la:erse-Aitro-alaua imân-iă de se de i fure ati şi relor lului >ărut.

  iaşii u cu ăzut nare îrst-tă o găi, i ca:de i să inii atât ve-;is-!or, ica în iti, lia cele câteva date statistice despre Moldova pe care le deţinem, reiese că erau 12 000 în 1803, 18 000 în 1820, 31 000 în 1831, 80 000 în 183862. şi mişcarea continuă, în 1837, agentul francez Duclos afirmă: „Evreii [.] se îmbulzesc să vină în Moldova, unde domneşte o mare libertate individuală. Numărul celor sosiţi de sase luni încoace este de 10 000. Peste jumătate din populaţia laşilor este israe-lită." Ultima informaţie pare exagerată: în orice caz, este contrazisă de cifrele lui Nicolae Sutu, pe care le-am dat mai sus, chiar dacă trebuie adăugată la rubrica „evrei" şi o parte din negustorii şi protejaţii străini. Imigraţia era încurajată de consulii străini, care vedeau în aceasta un prilej de a spori numărul protejaţilor lor, de la care primeau şi ei ceva. însuşi de Giers mărturiseşte că aşa stau lucrurile, precizând însă că, de pildă, consulul rus n-o făcea, ci doar cel austriac, cel prusac, englezul şi francezul.

  Pe atunci, Moldova era, pentru oamenii aceştia întreprinzători, raiul pe pământ: lipsa unei clase mijlocii bine structurate, în stare să se apere, pasivitatea ţăranilor, complicitatea boierilor pe care-i serveau cu multă dibăcie, ca oameni buni la toate, ca zarafi si, mai ales, ca stăpâni de cârciumi la sate. Mai rău încă: dările provenind de la evrei erau arendate de către stat boierilor constituiţi în societăţi anume făcute pentru aceasta!

  Exista, pesemne, şi complicitatea autorităţilor de la graniţă; cel putin aşa umbla vorba în timpul domniei lui Mihai Vodă Sturdza: cum că administraţia ar fi coruptă.

  Totuşi, sub domnia lui, au fost luate multe măsuri pentru a lupta împotriva abuzurilor; o lege din 8 martie 1835 limitează numărul câr-ciumilor, în satele libere, la una singură. A fost însă mai greu să se aplice măsura la satele de pe moşiile boierilor. O hotărâre din 6 septembrie 1830 (în timpul ocupaţiei ruseşti) interzice evreilor să ia pământ în arendă. Cu toate acestea, de multă vreme, li se îngăduia s-o facă, de vreme ce cunoaştem un proces ce se judecă în ianuarie 1813, în fata Divanului Moldovei, între comunitatea evreiască din Herţa şi vornicul Grigore Ghica; acesta vrea să sporească arenda unei moşii pe care numita comunitate o ia în arendă de pe vremea lui Mihai Vodă Racoviţa (care a domnit în Moldova, de trei ori, între 1703 şi 1726, ceea ce arată că arendarea dura cam de un secol). Ordinul comandamentului rusesc a rămas, de bună seamă, literă moartă, deoarece Mihai Sturdza porunceşte judecătorilor, la 14 mai 1835, să anuleze toate contractele arendaşilor evrei. Printr-un proiect de lege din aprilie 1844, se caută să li se interzică evreilor vânzarea băuturilor în sate şi oraşe, dar şi pe drumurile cele mari, şi specula jciocu produse alimentare. Proiectul nu este adoptat, deoarece, dacă se iu la tine seama că, încă de pe vremea aceea, densitatea populaţiei evreârseiesti în oraşe şi în târguri era mare, cu o astfel de măsură acestea itroar fi ajuns pustii! laua nânân Moldova, evreii erau activi cu mult înainte de marea imigraţie i "e din anii 1830-1840. Viceconsulul Parrant, în scrisoarea lui către e "e

  Talleyrand, din 11 iunie 1798, tine să-i atragă atenţia cetăţeanului e ministru asupra piedicii pe care o reprezintă evreii pentru începutul -1 ^ unui comerţ francez în Moldova: „în tara aceasta, mai există şi altă clasă de indivizi, cea a evreilor, al căror număr este mare, dar care, sunt mai dispreţuiţi decât alti supuşi: uneori sunt totuşi ocrotiţi de câr-.

  muire, care ia multi bani de la ei. Ca pretutindeni, oamenii de acest; soi, bine distinct, alcătuiesc un grup al lor şi se ocupă cu lucruri de pe urma cărora se câştiga mult, si, în general, cu tot ce este pe potriva zgârceniei lor. In Moldova, mai ales, trebuie să se spună despre evrei ceea ce a spus, în Polonia, un autor francez: «că ucid negoţul a?n şi că-i descurajează pe putinii negustori cinstiţi care ar vrea să-1 facă cu să înflorească».

  Într-adevăr, evreii stiu să-şi procure, oriunde, cu multă sârguinţă, are mărfurile cele mai cerute, şi fac aceasta cu o economie atât de sor- [s ' didă, încât, oricând, pot să le dea sub preţul curent. Este un lucru foarte important, de care trebuie să tină seama negustorii ce au de ' ' gând să pună pe picioare, în provinciile acestea, un comerţ ceva mai, temeinic." ~

  Ideea că