biblioteca Nr.1
de cărți online gratis
Cărți » Filosofie » Tronul Lumii Inelare descarcă gratis PDF 📖 📕 - carte online gratis .Pdf 📚

Cărți «Tronul Lumii Inelare descarcă gratis PDF 📖». Rezumatul cărții:

0
0
1 ... 63 64 65 ... 112
Mergi la pagina:
pentru a fi acţionate. Forţa Protectorilor. Louis le împinse cu o bară subţire, ţinută cu ambele mâini. Ultima platformă din stivă se desprinse din locaşuri şi căzu la câţiva centimetri deasupra ierbii.

Sawur întrebă.

— O s-o prezinţi în seara asta? Ofer-o întregului sat şi las-o în sarcina mea şi a lui Kidada. Eu voi fi la fel de surprinsă ca şi ceilalţi. Arată-i lui şi mie cum funcţionează, dar nu altcuiva şi nici Vizitatorilor.

— Marcat.

— Este un dar magnific, Louis!

— Sawur, tu mi-ai redat viaţa. Cred. S-ar putea.

— Mai ai dubii?

— Lasă-mă o clipă.

Louis sparse noroiul întărit la unul dintre capete. Ciupercile păreau a fi gata şi chiar miroseau ca atare.

Aveau un gust minunat. Sparse şi restul coconilor din lut întărit şi descoperi că şi crabul era numai bun. Carnea se găsea, în mare măsură, între cleşti şi copiii o împărţiră pe toată. Două îmbucături din coadă le reveniră lui Louis şi Sawur.

— Aşa este mai bine. Nu mai sunt raţional când îmi este foarte foame. Acum, priveşte.

Louis desenă un cerc pe nisip.

— Luminii îi trebuie treizeci şi două de minute ca să străbată Lumea Inelară şi să se întoarcă în locul de plecare.

Auzea translatorul cum transforma unităţile de timp şi distanţe.

— Cu adevărat?

— Crede-mă pe cuvânt. Opt minute sunt necesare unei o raze din soare să atingă Arcada. Şaisprezece minute să o traverseze şi alte şaisprezece pentru a reveni. Dacă trei astronave îşi fac brusc apariţia printr-o gaură aici, lângă Marele Ocean, şi după două ore şi jumătate sunt distruse, iar o astronavă aterizează aici şi este distrusă după două ore, unde este atacatorul?

Sawur studie schiţa, apoi arătă cu degetul.

— Aici, în partea cealaltă a Arcadei. Pentru primele nave a avut nevoie de o jumătate de oră numai ca să le vadă.

— Dar dacă ar fi atacat trei ore mai târziu?

— Atunci atacatorul ar fi trebuit să fie aici, unde ai desenat Marele Ocean, spuse Sawur.

— Într-adevăr.

Când umbra atinsese soarele, Louis terminase de scris un contract care era menit să-l protejeze, dacă un Păpuşar ar fi onorat un contract.

Prezentase, apoi, platforma de marfă în Oraşul Ţesătorilor, în timp ce se pregătea cina. Ei îl aclamaseră ca pe un puternic magician, un vashnesht. Apoi, copiii doriseră să călărească cu platforma, în timp ce părinţii îi îndemnau la prudenţă. Louis îi arătă lui Kidada setarea ce trebuia să menţină discul la o jumătate de metru înălţime, suficient de jos pentru a fi folosit în siguranţă.

Îi privi, apoi, pe Kidada, strecurându-se printre case, şi pe Strill exultând agăţată de el, şi speră din tot sufletul ca ei să nu-l strice folosindu-l pentru astfel de distracţii. Poate că într-o zi vor avea nevoie de el să ridice ceva greu.

Aproape se întunecase. Vânătorii uciseseră un prădător; carnea lui avea un pregnant gust de pisică. Ţesătorii îşi tăiară câte o felie şi se aşezară să privească stânca de îndată ce aceasta se lumină. Cocoţat pe stiva sa de pe platforma de marfă, asemeni unui adevărat vrăjitor, Louis mesteca nişte trestii şi o rădăcină pe care le pregătise cu microunde în lut.

Păpuşarii dansau într-un curcubeu rotitor. Louis privi împreună cu ceilalţi, apoi întrebă în Interplanetară:

— Focurile de artificii au rolul de a te deconecta?

— Sunt pur şi simplu pentru frumuseţe. Louis, trebuie să vii la mine.

— Ce se mai întâmplă cu neînfricaţii ucigaşi de Vampiri?

— Aud numai voci. Vehiculele s-au despărţit. Vehiculul Doi se îndreaptă spre tribord, cu reţeaua mea în caroseria pentru marfă. Păstorul Roşu vorbeşte de o entitate pe care el o numeşte „Şoaptă”. Tegger crede că Şoapta i-a părăsit. Warvia crede că a visat. Eu cred că Şoapta este Protectorul nostru fantomă. Louis, vei veni?

— Trebuie să ajungem la o înţele…

— Accept contractul tău…

— Încă nu l-ai văzut!

— Îl accept, cu condiţia să nu mai faci modificări, începând din acest moment. Pentru că nu urmăreai să mă jecmăneşti, trebuie să-l fi scris destul de corect. Sonda mea va sosi în douăsprezece minute.

Louis privi cerul. Nimic nu era încă vizibil.

— Unde am să mă teleportez?

— În apartamentul tău de la bordul Acului.

Apartament? Era o cabină zăvorâtă, pe care trebuia s-o împartă cu un Kzin!

— Contractul îmi oferă un timp triplu în caz de urgenţă. Să mă înarmez?

— Da.

— Sawur, scoate copiii din apă! Ultimule, aterizează în bazin. Acum îmi amintesc cum m-am târât prin discul pe care îl montaseşi pentru realimentare. Era destul de strâmt.

— Am învăţat, Louis! Am montat discuri de păşit, de mărime normală, pe partea laterală a sondei, suficient de mari pentru tine şi platforma ta de transport.

Din fericire, tot timpul am pregătite soluţii pentru astfel de urgenţe, gândi Louis. Asta n-ar fi însemnat nimic pentru un Păpuşar. Din containerul de siguranţă scoase lanterna-laser şi un cuţit-variabil, două arme mult prea puternice. Potrivi lanterna pentru focalizat, rază scurtă şi înaltă intensitate. Extinse apoi lama la mai mult de o jumătate de metru, apoi o aduse înapoi la patruzeci de centimetri.

Dacă pierdeai controlul asupra unui cuţit-variabil, lama sârmă ar fi tăiat tot ce se afla în imediata apropiere.

O lumină alb-violetă apăru deasupra stâncii.

Sonda de realimentare ateriză pe flame de fuziune. Avea o cavitate în vârful ei ce fusese sistemul de realimentare: un filtru de trecere a ionilor de hidrogen şi, apoi, discuri de păşit de unic sens, nu mai late decât şoldul lui Louis. Discuri de păşit mult mai mari fuseseră montate pe flancul ei, o platformă circulară ca o reminiscenţă de aripă.

Ţesătorii fremătau de uimire şi se retraseră din calea unui val de aburi. Flăcările dispărură. În timp ce Louis plutea pe deasupra sondei, aceasta atinse apa cu motorul încins, apoi, se roti şi se afundă în apă.

Suprafaţa acesteia se încreţi deasupra discului de păşit.

Deci, funcţiona. Louis întrerupse sustentaţia şi căzu direct în ea. Vederea sa periferică prinse, însă, o umbră care sărise după el.

PARTEA A DOUA

DANSÂND CÂT MAI REPEDE

19. OMUL NODUROS

2892 d.C., ACUL ÎNCINS AL CĂUTĂRII

Acul Încins al Căutării fusese

1 ... 63 64 65 ... 112
Mergi la pagina: