se putea gândi la ceva în această privinţă, sau la reacţia ciudatului Kzin, sau la pâlpâirea constantă a Păpuşarilor dansatori, pe care-i sesiza cu vederea periferică.

Tanj, fiecare lucru pe rând!

Întâi Kzinul.

— Cine eşti?

— Acolitul.

— Fiul lui Chmeee…

Louis ghicise. Aproape uitase cât de uriaş părea un mascul Kzin când stăteai în apropierea lui. Acesta nu avea mai mult de unsprezece ani; nu crescuse pe deplin.

— N-ai un nume adevărat?

— Nu încă. Sunt fiul cel mai mare al lui Chmeee. Ne-am luptat. Tatăl a învins. Deprinde înţelepciunea, mi-a spus el. Urmează-l pe Louis Wu, Acolitule.

— Eii… Ultimule, cât îţi mai ia să reglezi autodocul pentru metabolismul unui Kzin.

— Câteva minute. Dă-i Kzinului un garou.

Louis se îndreptă spre dulapul de prim-ajutor, încet, ţinându-şi mâinile la vedere, pentru a nu-l stârni pe Protector. Mâna şi încheietura sa dreaptă se umflaseră imens. Îşi ţinea acest braţ ridicat deasupra capului. Deşi încă îşi simţea amorţită mâna stângă, bănuia că putea face treabă cu ea.

Peretele bucătăriei avea meniuri pentru bucătăria umană şi Kzinti, reţete dietetice, analgezice, haine şi multe altele. Louis nu văzuse lista produselor farmaceutice, dar nu se îndoia că era dotată si cu aşa ceva. Când îl descoperise Ultimul, era dependent de sârmă. În consecinţă, acesta nu-i arătase cum să aibă acces la chimicale recreaţionale.

Louis tastă Sol/Nordic/Referitor şi o selecţie de cravate. Rezistând tentaţiei, alese un model portocaliu şi galben ce s-ar fi asortat bine cu Kzinul. Nici măcar nu-şi aruncase ochii spre porţiunea unde tastase, cu multă vreme în urmă, un dezintegrator Slaver.

Kzinul răspândea un miros destul de slab. „Probabil că se spălase foarte bine, pentru a-l putea urmări”, gândi Louis Wu. Blana sa portocalie avea trei cicatrice paralele pe burtă. Altfel, părea mascat ca de Halloween: ambele urechi pătate cu picăţele ciocolatii, aproape negre; o bandă ciocolatie lată pe spate, mai multe virgule mici, ciocolatii, pe vârful cozii şi pe picioare. Era mai scund decât Chmeee — depăşea cu puţin doi metri —, dar era la fel de solid: un hibrid. Mama sa trebuie să fie fost din specia arhaică de pe Harta Kzin.

Acolitul se aşeză şi întinse braţul spre el. Louis îi legă încheietura groasă folosindu-se de mâna stângă şi de dinţi. Şuvoiul de sânge se reduse până la câteva picături.

Kzinul oftă din răsputeri.

— Cine este atacatorul meu?

— Tanj dacă ştiu, dar dacă ar trebui să ghicesc… Alo, nodurosule?

— Vorbeşte.

— Ultimul şi cu mine am bănuit că în Centrul de Reparaţie trebuie să se afle un Protector. Ai doborât navele invadatoare. Calculul timpului indica precis faptul că lucrai de aici. Ultimul a lăsat discuri de păşit peste tot. Un Protector putea să reprogrameze o pereche de discuri şi să le lege de acesta, în clipa când avea să fie deschis…?

— Putea.

— Atunci ai ţâşnit prin ele chiar înaintea mea. Un calcul al timpului extrem de meticulos. Aveai nevoie de mine pentru distragere şi te-ai bazat pe reflexele Păpuşarilor. Este foarte interesant, nu-i aşa, Ultimule? Aveai la dispoziţie o clipă ca să scapi, dar ai folosit-o să loveşti?

— Este un argument vechi. Foarte bine, m-am întors din reflex cu spatele pentru a lupta… ai învins.

Louis zâmbi. Durerea nu mai era atât de mare acum, dar era beat de atâtea endorfine.

— Acolitule, spuse el, acesta este un Protector. Priveşte-l cu atenţie. Cu toţii au această înfăţişare noduroasă şi cu toţii sunt strălucitor de inteligenţi şi periculoşi.

— Seamănă destul de bine cu un hominid, zise Kzinul, scuturându-şi a neîncredere imensul său cap acoperit de blană.

— De când mă urmăreşti? întrebă Louis.

— De două zile. M-am gândit să învăţ de la tine, mai înainte de a mă arăta.

— Înţelepciune?

— Tata vorbea de tine. El crede că a învăţat înţelepciunea care o are de la tine, şi tot aşa cred că aş putea să fac şi eu. Dar unul dintre gunoieri m-a văzut.

— Băiatul?

— Da. L-ai numit Kazarp.

— Am vorbit şi cu tatăl lui.

— Eu am vorbit cu băiatul. Tatăl lui nu era prea departe şi asculta, crezând că este ascuns. Am povestit ce ştiam despre tine! Nu erau secrete care meritau păstrate. Nu am vorbit despre Ultimul.

— Cum credea el că am ajuns pe Lumea Inelară?

— Vrei să spui pe Arcadă? I-am zis că v-a adus o navă. N-am vorbit cu el despre transportul instantaneu. Nici eu nu mi-am crezut Tatăl. Când aţi legat cabinele de transfer…

— Discuri de păşit. Cabine de transfer sunt cele pe care le folosim noi, în spaţiul cunoscut şi în Patriarhie. Sunt mai puţin sofisticate.

— … discurile păşitoare. Am sărit, l-am luat pe Kazarp şi pe tatăl său prin surprindere. I-am lăsat cu gurile căscate. Surpriză!

Ultimele cuvinte fuseseră rostite în şoaptă. Kzinul închisese ochii.

— Ultimule?

— Gata. Adu-l!

Louis îşi sprijini umărul sub braţul Acolitului şi ridică. Acesta, găsind încă puterea să stea în picioare, se îndreptă împleticindu-se până la autodoc şi se rostogoli înăuntru.

Louis îi slăbi garoul şi-l îndreptă puţin. Apoi, găsi bucata retezată din mâna Kzinului şi cele două jumătăţi inutile ale pistolului metalic pe care-l ţinuse nu cu multă vreme în urmă. Ridică doar jumătatea de mână.

Ultimul o preluă în gura sa.

— Închide capacul, spuse el şi introduse mâna printr-o altă deschizătură. Apoi îşi plie picioarele şi îşi vârî capetele printre cele din faţă.

„A intrat în stare de şoc”, gândi Louis.

— Sinucidere? întrebă nodurosul. Un cap se ridică brusc.

— Demonstrez neputinţă, spuse Ultimul. Asta înseamnă predarea mea.

— Predare, bun!

Kzinul avea să rămână acolo zile întregi.

Louis putea să leşine dintr-o clipă în alta.

Agonia îi alungă conştiinţa. Mâinile noduroase ale Protectorului îi potriveau oasele de la încheietura dreaptă. Cealaltă mână a pământeanului strângea puternic braţul acestuia. Louis gemea şi icnea. Realitatea se revărsa asupra lui în valuri de durere.

Înainte ca Protectorul să se retragă, Louis luase seama la armele sale. Vesta lui era prevăzută cu o ameţitoare varietate de buzunare, iar în unul dintre ele sesizase forma lanternei-laser.

Acum, ce mai avea să facă, înainte de a leşina din nou?

Contractul. Îşi scosese agenda şi i-o oferi Păpuşarului.

— Cu ăsta ai fost de acord. Va