organizării unei rezistenţe interne, ce ar putea da rezultate. Primul pas este analiza atentă a sistemului pentru a vedea ce schimbări anume sunt posibile. Apoi, cei care formează nucleul rezistenţei încep să testeze concepţiile şi sentimentele intime ale celor din jur, comentează unele lucruri minore, cărora regimul nu le acordă prea multă importanţă (pentru a demonstra celorlalţi că poziţia critică este totuşi posibilă, dar fără a se expune prea mult, în caz că informează cineva autorităţile). Apoi încearcă să stabilească punţi de legătură cu cei din jur, axându-se pe discutarea problemelor ce îi frământă şi pe aceştia, împărtăşindu-le nemulţumirile, captându-le încrederea, determinându-i să-şi deschidă tot mai mult sufletul.

De îndată ce se formează un grup de opozanţi, nemulţumirile acestora faţă de sistem vor fi exprimate în revendicări ale grupului, ce vor fi mult mai greu de anihilat de către autorităţi decât răzvrătirile individuale. În acest mod structurilor impersonale ale regimului li se opun revendicările impersonale ale unei anumite organizaţii.

Astfel, o minoritate puternică poate lupta mult mai eficient împotriva majorităţii. În continuare, de îndată ce minoritatea s-a făcut cunoscută, ea poate determina Puterea să accepte unele concesii, lucru ce îi sporeşte prestigiul şi îi aduce noi adepţi. O astfel de strategie are destul de puţine şanse de succes într-un sistem totalitar, însă variante ale ei sunt aplicate frecvent în statele ce asigură un anume grad de libertăţi cetăţeneşti. Ea este caracteristică înfiinţării şi funcţionării unor organizaţii cetăţeneşti, unor grupări ale minorităţilor naţionale sau rasiale ş.a.m.d.

Concluzia ce trebuie reţinută din acest subcapitol este că rezistenţa colectivă e mult mai eficientă decât opoziţia individuală, indiferent cât de cunoscută ar fi persoana în cauză. Din păcate, acest lucru nu este luat în considerare de diverşii veleitari care bântuie scena politică a statelor postcomuniste. Fragmentarea spectrului politic, sciziunile determinate doar de vanităţile personale ale unor lideri sau ale altora nu fac decât să reducă drastic posibilitatea apariţiei unor formaţiuni politice puternice, care să impulsioneze decisiv tranziţia spre sisteme democratice autentice.

În statele cu un grad înalt de civilizaţie, deja scena politică este dominată de un număr foarte redus de partide, în multe cazuri numai două, astfel încât stabilitatea sistemului este mult mai mare, iar dezorientarea electoratului e minimă.

Observarea atentă, detaşată, a scenei politice poate releva cu destulă uşurinţă care partide încearcă să atragă electoratul, prin diverse tehnici de manipulare, doar pentru satisfacerea orgoliilor sau a intereselor strict personale ce îi animă pe unii lideri de partid ori pe membrii acestora şi care au într-adevăr un cuvânt de spus în promovarea mecanismelor democratice autentice şi în asigurarea unei creşteri reale a bunăstării tuturor cetăţenilor.

 

 

În acest capitol am trecut în revistă principalele strategii de identificare a tehnicilor de manipulare şi de rezistenţă împotriva lor. Se cuvine totuşi o scurtă recapitulare, oferind astfel celor interesaţi instrumente cât mai eficiente pentru a se sustrage presiunii permanente exercitate de agenţii de influenţă. De aceea vom încheia această carte cu o listă cuprinzând douăzeci şi două de sfaturi necesare pentru a rezista manipulărilor.

 

 

 

Douăzeci şi două de sfaturi practice pentru a rezista manipulărilor

 

1. Încercaţi să jucaţi cu dumneavoastră înşivă, din când în când, rolul de "avocat al diavolului", combătându-vă propria imagine, concepţiile pe care le consideraţi de nezdruncinat, prejudecăţile, comportamentul, sentimentele. Veţi ajunge astfel să vă cunoaşteţi mai bine, să vă descoperiţi punctele slabe ori rigidităţile, dar poate şi calităţi pe care nu vi le-aţi pus în valoare. Încercaţi să vă priviţi cu alţi ochi, mereu din alte perspective, pentru a înţelege mai bine care este părerea celorlalţi despre dumneavoastră.

2. Exersaţi rostirea unor expresii precum: "Am greşit", "Îmi pare rău", "E vina mea", "Am învăţat ceva din greşeala asta".

3. Fiţi atenţi la perspectiva din care alţii încearcă să prezinte, să încadreze o problemă, o situaţie, o anume opinie. Acceptând necondiţionat premisele lor, le oferiţi din start un avantaj substanţial. Fiţi pregătiţi pentru eventualitatea de a respinge de la bun început, în întregime, punctul lor de vedere şi de a veni cu varianta dumneavoastră. Feriţi-vă să treceţi la discutarea detaliilor înainte de a vedea dacă problema, în totalitatea ei, nu este cumva greşit pusă. De multe ori agenţii de influenţă îşi atrag interlocutorul în discuţii pe marginea unei probleme, pentru ca abia când e prea târziu acesta să-şi dea seama că întreaga problemă era artificial creată. Spre exemplu, după revoluţia din 1989, regimul de la Bucureşti a făcut nenumărate presiuni asupra ziariştilor pentru discutarea articolelor pe care ar fi trebuit să le cuprindă legea presei. Ziarele independente însă au pus problema cu totul altfel: era într-adevăr necesară legea presei sau apariţia ei ar fi putut justifica un nou val de cenzură informaţională?

4. Acceptaţi pierderile pe termen scurt (în bani, timp, efort, sau chiar respect faţă de propria dumneavoastră persoană) pentru a vă păstra independenţa. Lăsându-vă atraşi cu uşurinţă de mirajul unor avantaje imediate, puteţi cădea în capcane foarte periculoase, iar suferinţa produsă de apariţia disonanţei cognitive va fi incomparabil mai mare decât cea provocată de nemulţumiri sau de necazuri trecătoare. Acceptaţi micile pierderi şi gândiţi-vă că ele vă sunt învăţătură de minte pentru a nu mai greşi în viitor.

5. Puneţi imediat piciorul în prag atunci când sunteţi nemulţumit, agasat, sau când suferiţi din cauza comportamentului unei persoane apropiate. Exersaţi-vă în a spune:,,Pot trăi şi fără dragostea (prietenia) ta, chiar dacă la început îmi va fi greu. Dacă vrei să mai fim împreună (prieteni), încetează să mai faci lucrul ăsta şi obişnuieşte-te să faci asta", sau: "Pot supravieţui fără favorurile dumneavoastră, dacă vreţi să rămânem în relaţii bune, gândiţi-vă să mă trataţi cu mai mult respect" ş.a.m.d. În caz că nu sunteţi luat(ă) în serios, chiar după avertismente repetate, pregătiţi-vă să vă detaşaţi (despărţiţi) total de persoana respectivă.

6. Evitaţi întotdeauna să luaţi hotărâri pripite, mai ales în situaţii care vă sunt neclare. Mulţi agenţi de influenţă exagerează graba cu care trebuie să răspundeţi, presându-vă, pentru a nu vă da timp de gândire. Judecaţi problema la rece, luaţi-vă un răgaz suficient, căutaţi surse suplimentare de informaţii asupra subiectului şi abia apoi puneţi-vă semnătura.

7. Întotdeauna când ceva vi se pare neclar, insistaţi cu întrebările până ce vă lămuriţi