Cărți «Tehnici de manipulare descarcă cărți motivaționale online gratis .pdf 📖». Rezumatul cărții:
Izolarea este aplicată şi în situaţii dintre cele mai comune, pentru a influenţa individul să facă un lucru sau altul. Poliţia îşi interoghează suspecţii în camere goale, fără nici un fel de mobilier; puşcăriile, spitalele de boli nervoase, centrele de reeducare sunt locuri izolate, sectele extremiste se retrag în campusuri unde contactul cu lumea exterioară este inexistent.
Tehnica inoculării unei "gândiri de grup", atunci când ea este aplicată unui întreg sistem social, e greu de sesizat, dar nu imposibil. Greu în special din cauza faptului că cel care sesizează la un moment dat că "nu merge ceva", se vede pus în situaţia de a se aşeza "împotriva curentului general". Şi totuşi, dacă în sistemele totalitare o astfel de atitudine ar atrage după sine pedepse severe, în sistemele democratice ea este posibilă fără urmări, iar în sistemele democratice în curs de cristalizare (precum cele din statele postcomuniste) este chiar bine venită, pentru a impulsiona formarea unei mentalităţi noi, deschise confruntării autentice de idei.
Cum putem sesiza dacă suntem victime ale acestor tehnici de impunere a unei "gândiri de grup"? În primul rând printr-o analiză la rece a comportamentului, a gândirii şi a sentimentelor noastre. Dacă am ajuns să credem necondiţionat în anumite idei, deşi suntem puşi în faţa a numeroase fapte concrete ce le contrazic, dacă îi considerăm proşti sau duşmani pe cei care au alte păreri decât ale noastre, dacă ne limităm numai la anumite surse de informaţie, ce ne susţin concepţiile, dacă ajungem să dăm răspunsuri standard, al căror înţeles profund nici măcar nu ne este prea clar, înseamnă că ne aflăm sub influenţa totală a manipulatorilor ce ne-au inoculat politica împărţirii tuturor faptelor şi ideilor în "albe" şi "negre", în "corecte" şi "incorecte". În viaţa reală există nenumărate tonuri de gri, nenumărate variante şi nimeni nu se poate crede deţinătorul adevărului absolut.
Dialogul autentic, schimbul de idei, recunoaşterea greşelilor, analiza lucidă a faptelor sunt paşi importanţi spre evadarea din mrejele unui asemenea tip de manipulare pe scară largă. Gândiţi-vă atunci când luaţi o decizie dacă ea reprezintă opţiunea dumneavoastră intimă. Nu cumva aţi luat-o pentru că "aşa trebuie" sau pentru că o asemenea hotărâre aşteaptă de la dumneavoastră cei care deja vă manevrează aşa cum vor ei? Ataşamentul necondiţionat faţă de anumite idei, în ciuda tuturor evidenţelor ce demonstrează contrarul, nu reprezintă un semn al loialităţii, ci o dovadă de rigiditate şi chiar de succes al manipulării la care este supus individul.
Acceptaţi în cadrul discuţiilor, nu doar formal, şi părerile celorlalţi şi analizaţi-le cu atenţie, atunci când sunt susţinute de argumente concrete. De multe ori vă pot oferi soluţii la care poate chiar şi dumneavoastră v-aţi gândit, dar le-aţi respins pentru că nu erau "pe linie" sau nu conveneau "politicii generale". Încercaţi să ieşiţi de sub influenţa celor care judecă doar în "alb" şi "negru", a celor care îi consideră duşmani personali pe toţi cei care au păreri diferite de ale lor. Ieşiţi de sub influenţa celor care susţin până în pânzele albe idei contrazise de realitate, care nu acceptă dialogul, care se erijează în deţinători ai adevărului absolut.
Cristalizaţi-vă propriile dumneavoastră opinii prin observarea atentă a realităţii, prin culegerea informaţiilor din cât mai multe surse. Nu uitaţi că premisa fundamentală a democraţiei este asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la surse alternative de informaţie. Numai astfel omul obişnuit poate să-şi aleagă reprezentanţii în deplină cunoştinţă de cauză. Numai astfel alegerile generale pot fi considerate libere şi corecte. Amintiţi-vă cu câtă înverşunare, ani de zile după revoluţia din România a fost refuzată acordarea licenţelor de emisie unor posturi particulare de televiziune, ce nu puteau fi controlate de autorităţi. Amintiţi-vă cât de uşor au fost chemaţi minerii la Bucureşti, din cauza controlului informaţional total exercitat de puternicii zilei. La şase ani după revoluţie, când televiziunile şi posturile de radio particulare au început să se dezvolte, asemenea manipulări de anvergură nu mai sunt posibile (sau, oricum, ar fi posibile cu mult mai mult efort din partea autorităţilor).
Învăţaţi din greşelile trecutului, pentru a nu mai greşi din nou.
Structurile impersonale
În sistemele totalitare, orice semn de opoziţie este pedepsit sever. De asemenea, în închisori, în spitalele de boli mintale, în sectele extremiste, în cazărmi sau în lagărele de concentrare, conducătorii acestora au un control aproape total asupra existenţei celorlalţi. Nici o împotrivire la reguli nu este admisă.
Atunci când presiunea unui sistem autoritar asupra oamenilor obişnuiţi devine insuportabilă, apare întrebarea dacă este posibilă ori nu vreo cale de salvare sau de răzvrătire. Autorităţile din astfel de sisteme îşi iau de obicei măsuri de siguranţă, prin angajarea în toate posturile-cheie ale suprastructurii a unor oameni fideli lor, pe care îi pot coordona cu uşurinţă. În asemenea cazuri, opozanţii sunt mai tot timpul oameni obişnuiţi, care nu pot face mare lucru fără a fi pedepsiţi. Mult mai uşoară este lupta împotriva unor astfel de sisteme din afara lor. Asta dacă pot fi găsite căi de evadare.
Şi totuşi, chiar şi în situaţiile cele mai lipsite de speranţă există posibilitatea