În curând, povestea şocanta a geniului neînţeles,  considerat de mulţi ca fiind cel mai remarcabil vrăjitor al  generaţiei sale. Năruind imaginea populară a înţeleptului senin,  cu barbă argintie, Rita Skeeter dezvăluie copilăria agitată,  tinereţea răzvrătită, certurile de o viaţă şi secretele ruşinoase pe care Dumbledore le-a luat cu el în mormânt. DE CE a ales să fie un simplu, director, când se spunea că ar fi putut să fie ministru al Magiei? CARE a fost adevăratul scop al organizaţiei  secrete cunoscute sub numele de Ordinul Phoenix? CUM a  murit, de fapt, Dumbledore?

Răspunsurile la aceste întrebări şi la multe altele sunt explorate în uluitoarea biografie, recent apărută, intitulată Viaţa  şi minciunile lui Albus Dumbledore, de Rita Skeeter,  intervievată  în exclusivitate de Betty Braithwaite, la pagina 13. Harry dădu paginile una după alta şi se opri la pagina 13.

Articolul era încadrat în partea de sus de o fotografie din care îl  privea tot o figură familiară: o femeie cu ochelari cu rame bătute cu pietre preţioase, cu părul blond aranjat în bucle elaborate,  cu dinţii dezveliţi într-un zâmbet care se voia în mod sigur  cuceritor, făcând cu mâna vioi. Străduindu-se să ignore imaginea dezgustătoare, Harry citi mai departe.

Rita Skeeter este mult mai caldă şi mai gingaşă în persoana decât portretul sugerat de articolele sale, renumite pentru cruzimea lor. Poftindu-mă în holul casei ei primitoare, ea  mă conduce direct în bucătărie, unde îmi oferă o cană de ceai, o  prăjitură şi, în mod evident, o porţie generoasă de bârfe nounouţe.

— Ei, îţi dai seama, Dumbledore este visul oricărui biograf,  spune Skeeter. A avut o viaţă atât de lungă şi de tumultuoasă... Sunt convinsă că biografia mea va fi prima dintr-o lungă serie. Skeeter a fost, fără îndoială, extrem de rapidă. Cartea ei de nouă sute de pagini a fost terminată la doar patru săptămâni de la misterioasa moarte a lui Dumbledore, din iunie. Am întrebato cum a reuşit să o scrie într-un timp atât de scurt.

— Ah, când ai o experienţă în jurnalism atât de bogată ca a mea, termenele-limită devin ca o a doua natură a ta. Ştiam că lumea vrăjitorilor era dornică să afle întreaga poveste şi am vrut  să fiu prima care să le răspundă la întrebări. Amintesc recenta  remarcă, îndelung mediatizată, a lui Elphias Doge, Consilier Special al Vrăjustiţiei şi prieten statornic al lui Albus  Dumbledore, şi anume că „biografia scrisă de Skeeter conţine mai puţine date decât o surpriză dintr-o broscuţă de ciocolată.   Skeeter îşi dă capul pe spate, izbucnind în hohote:

— Drăguţul de Dodgy! Îmi amintesc cum l-am intervievat acum câţiva ani despre drepturile oamenilor mării. Era complet dus, părea să creadă că eram pe fundul lacului Windermere şi  îmi tot spunea să mă uit după peşti răpitori... Totuşi, acuzaţiile lui Elphias Doge de lipsă de acurateţe şi-au făcut simţite ecoul  şi în alte părţi. Oare chiar crede Skeeter că patru săptămâni au fost de ajuns pentru o privire de ansamblu asupra vieţii lungi şi  extraordinare a lui Dumbledore?

— Vai, draga mea, a spus Skeeter zâmbind şi lovindu-mă  uşor peste mână, ştii şi tu la fel de bine ca mine cât de multe informaţii pot fi scoase la lumină cu un săculeţ de galioni, când nu te mulţumeşti cu un refuz şi când ai o Pană pentru Citate Rapide perfect ascuţită! Oricum, oamenii stăteau la coadă să  povestească lucruri de rău despre Dumbledore. Să ştii că nu toată lumea credea că era atât de extraordinar, i-a deranjat pe mulţi la viaţa lui. Iar bătrânul Dodgy Doge n-are decât să nu mai fie aşa cu nasul pe sus, pentru că am avut acces la o sursă  pentru care majoritatea ziariştilor şi-ar da propriile baghete,  una care nu a mai vorbit niciodată în public şi care i-a fost  apropiată lui Dumbledore în perioada cea mai agitată şi mai  frământată a tinereţii sale. Publicitatea de dinaintea lansării  biografiei lui Skeeter a sugerat în mod clar că cei care cred că  Dumbledore a dus o viaţă fără pată vor fi şocaţi. Am întrebat-o  care au fost surprizele cele mai mari pe care le-a descoperit.

— Fugi de aici, Betty, cum să dezvălui punctele-cheie înainte ca cineva să fi cumpărat cartea? Surâde Skeeter. Dar în  promit că toţi cei care cred că Dumbledore era bun ca pâinea  caldă se vor trezi brusc la realitate! Să zicem că nimeni dintre cei care l-au auzit vorbind împotriva Ştim-Noi-Cui nu ar fi visat vreodată că Dumbledore a avut şi el câte ceva de-a face cu Magia Neagră în tinereţe! Şi pentru un vrăjitor care şi-a petrecut ultimii ani din  viaţă pledând pentru toleranţă, nu era tocmai deschis la minte la începuturi! Da, Albus Dumbledore a avut un trecut extrem de tulbure, ca să nu mai vorbesc de familia aia mai mult decât suspectă, pe care s-a străduit din răsputeri să o ţină ascunsă.  Am întrebat-o pe Skeeter dacă s-a referit la fratele lui  Dumbledore, Aberforth, a cărui condamnare, cu cincisprezece ani în urmă, de către Vrăjustiţie pentru folosirea nepermisă a  magiei a generat un scandal de mici proporţii.

— A, Aberforth este doar vârful aisbergului, râde Skeeter.

Nu, nu, eu vorbesc despre lucruri mult mai grave decât plăcerea unui frate de a umbla creanga cu caprele sau decât un tata care a mutilat încuiaţi...

Oricum, Dumbledore nu a putut să-i controleze pe niciunul dintre ei, amândoi fiind condamnaţi de Vrăjustiţie. Nu,  pe mine m-au intrigat mama şi sora lui şi, după ce am făcut câteva săpături, am descoperit un cuib de dubioşenii - dar, aşa  cum ţi-am zis, va trebui să aşteptaţi să citiţi capitolele 9-12,  pentru a afla detaliile. Tot ce pot să spun acum este că nici nu  este de mirare că Dumbledore nu a vorbit niciodată despre cum  şi-a spart nasul. Lăsând la o parte secretele familiei sale, neagă  oare Skeeter geniul care l-a condus pe Dumbledore către numeroasele sale descoperiri magice?

— Omul era deştept, admite ea, deşi acum, mulţi se întreabă dacă succesele sale i