capoc, palisandri, mango, arbori de pâine indieni şi multe altele care ţi-ar rămâne necunoscute dacă n-ar avea etichete. Sunt şi bănci. Pe ele dorm oameni, întinşi, sau stau cupluri care se privesc pe furiş, cu timiditate, şi ale căror mâini se ating ca din întâmplare.

Deodată, printre copacii înalţi şi zvelţi, vezi două girafe care te fixează în linişte. Şi asta nu este ultima dintre surprize. Imediat eşti surprins de o izbucnire furioasă care vine din partea unui grup mare de maimuţe, depăşit în intensitate doar de ţipetele ascuţite ale unor păsări ciudate. Ajungi la un chioşc. Plăteşti distrat o mică sumă de bani. Mergi mai departe. Vezi un zid scund. Ce crezi că vei găsi în spatele unui zid scund? Cu siguranţă că nu te aştepţi să vezi o groapă puţin adâncă în care se bălăcesc doi puternici rinoceri indieni. Dar asta o să găseşti. Şi când întorci capul vezi elefantul care a fost timpul acolo, dar pe care nu l-ai putut vedea pentru că era prea mare. Iar în apă plutesc hipopotami. Cu cât priveşti mai cu atenţie, cu atât vezi mai mult. Eşti în Zootown.

Înainte de a se muta la Pondicherry, Tata a condus un hotel mare în Madras. Interesul său dintotdeauna pentru animale l-a dus către afacerea cu grădina zoologică. S-ar putea crede că trecerea e firească. Dar nu e aşa. Să conduci o grădină zoologică este din multe puncte de vedere coşmarul oricărui hotelier. Hai să ne gândim: oaspeţii nu-şi părăsesc niciodată camerele; vor nu doar cazare, ci şi masă; primesc vizitatori non-stop, unii gălăgioşi şi indisciplinaţi. Trebuie să aştepţi până ies alene în balcon, ca să zic aşa, ca să le poţi face ordine în cameră, şi apoi trebuie să aştepţi până se plictisesc de privelişte şi se întorc în camere ca să le faci curat în balcon; şi curăţenia e greu de făcut pentru că oaspeţii sunt la fel de lipsiţi de cele mai elementare reguli de igienă ca şi alcoolicii. Fiecare oaspete are pretenţii la mâncare, se plânge încontinuu de servirea prea lentă şi nu lasă niciodată bacşiş. Ca s-o spun pe şleau, mulţi au obiceiuri sexuale dintre cele mai deviante, de la frustrare şi explozii de lascivitate frenetică, la depravare pe faţă, în ambele cazuri punând conducerea grădinii în faţa unor cazuri de ultraj implicând sexul liber şi incestul. Ăştia sunt oare oaspeţii pe care ai vrea să-i ai în hotelul tău? Grădina zoologică era sursa plăcerii şi a durerilor de cap pentru domnul Santosh Patel, fondator, proprietar, director, şef al unui personal de cincizeci şi trei de persoane, şi tatăl meu.

Pentru mine, era paradisul pe pământ. Nu am decât amintiri plăcute despre modul în care am crescut în grădina zoologică. Am trăit ca un prinţ. Ce fiu de maharadjah avea un teren de joc atât de luxuriant şi de mare? Ce palat avea o asemenea menajerie? În copilărie, ceasul meu deşteptător era un grup de lei. Nu erau ceasuri elveţiene, dar puteai să fii sigur că o să ragă din toate puterile între cinci şi jumătate şi şase în fiecare dimineaţă. Micul dejun era anunţat de ţipetele unui grup de maimuţe urlătoare, păsări vorbitoare de deal şi papagali Moluccan. Plecam la şcoală sub privirile înţelegătoare ale mamei şi ale vidrelor cu ochi strălucitori, ale puternicilor bizoni americani şi ale urangutanilor care se întindeau şi căscau. Mă uitam în sus când treceam pe lângă copacii care adăposteau coloniile de lilieci; dacă treceam pe acolo la ora aceea a dimineţii, riscam să fiu atacat doar de concertele discordante de chiţăituri şi vorbărie. Pe drumul spre ieşire puteam să mă opresc la terariu să mă uit la broaştele în culori vii: verde strălucitor, galben sau albastru profund, maro şi verde pal. Sau îmi captau atenţia păsările: păsări flamingo roz, lebede negre, păsări emu cu moţ, sau porumbei mai mici, argintii ca diamantul, grauri cu robă strălucitoare, papagali cu faţă de piersică, papagali cu piept portocaliu. Era puţin probabil ca elefanţii, focile, felinele mari sau urşii să se fi trezit, dar maimuţele babuin, macacii, gibonii, căprioarele, tapirii, lamele, girafele, lemurii erau matinali.

În fiecare dimineaţă, înainte de a ieşi pe poarta principală, aveam o ultimă imagine, obişnuită şi de neuitat în acelaşi timp: o piramidă de broaşte ţestoase; nasul multicolor al unui babuin; tăcerea impunătoare a unei girafe; gura deschisă a unui hipopotam, imensă şi galbenă, imaginea unui papagal macao care se căţăra cu ghearele şi ciocul pe un gard de sârmă; aplauzele de bun-venit ale ciocului cormoranului; expresia senilă şi lascivă a unei cămile. Şi toate aceste bogăţii veneau toate odată, în graba mea spre şcoală. Numai după ce veneam acasă aveam răgazul să descopăr ce înseamnă ca un elefant să-ţi caute prin buzunare sperând să găsească vreo nucă, sau ca un urangutan să încerce să-ţi mănânce căpuşele din păr şi să ofteze dezamăgit că nu găseşte niciuna. Aş vrea să vă pot transmite perfecţiunea saltului unei foci care intră în apă, a balansului unei maimuţe-păianjen sau a mişcării unui leu care doar îşi întoarce capul. Dar cuvintele sunt prea puţine pentru complexitatea imaginilor. E mai bine să ţi le imaginezi dacă vrei să le simţi.

Cel mai bun moment pentru a vizita o grădină zoologică sau a te plimba în natură este la răsăritul şi la apusul soarelui. Atunci e momentul când majoritatea animalelor se însufleţesc. Se agită, îşi părăsesc adăposturile şi merg tiptil spre marginea apei. Îşi arată costumele. Cântă. Îşi acordă atenţie unul altuia şi-şi îndeplinesc ritualurile. Recompensa e mare pentru cei care ştiu să privească şi să asculte. Am fost de nenumărate ori martor mut al manifestărilor elevate şi complexe ale vieţii care ne binecuvântează planeta. E ceva atât de strălucitor, zgomotos, ciudat şi delicat încât surprinde simţurile.

Am auzit aproape tot atâtea prostii despre grădinile zoologice cât despre Dumnezeu şi religie. Oamenii binevoitori, dar prost informaţi, cred că animalele care trăiesc în libertate sunt „fericite” pentru că sunt „libere”. Aceste persoane se gândesc de obicei la o felină frumoasă, un ghepard sau un leu (viaţa unei gazele gnu sau a unui furnicar