Mare nătărău a fost și Fernandez. I-a jucat o scenă Henriettei căutînd s-o impresioneze că dacă nu-l ia de bărbat, ar putea să-i îngreuneze situația. După ce-am apărut eu, își schimbă povestea asta, în primu’ rînd pentru că l-am altoit cînd a fost obraznic cu ea și-n al doilea rînd fiindcă e-n interesul înscenării lor ca el să spună că nu mai vrea să se-nsoare cu Henrietta acum, întrucît o bănuiește amestecată-n afacerea cu falsurile.

Mă lămuresc pe chestia acestui individ. Nu mai am nici o-ndoială că Fernandez cu Periera și Burdell lucrează mînă-n mînă. Deci, m-am hotărît să plec în Mexic s-o văd pe Paulette asta: da-nainte de-a porni, o aduc pe Henrietta aici, la secția de poliție, ș-o iau la-ntrebări într-un mod care să-i facă pe Fernandez și Periera să creadă că m-am lăsat convins de sugestiile lor și că mă duc la New York să pun la punct dosaru-mpotriva ei.

Numai că eu o-ntind în Mexic și, cînd ajung acolo, Paulette începe să facă și ea greșeli. Îl cheamă la telefon pe prietenul ei, Luis Daredo, și-i cere să mă curețe în drum spre Zoni, unde mă duceam să vorbesc cu presupusul ei soț, Rudy, care-și sfîrșea zilele acolo. Ea crede c-ar fi o chestie deșteaptă să mă scoată din circulație.

În orice caz, treaba nu le-a reușit. Am avut destul noroc ca să scap din încercarea asta cu pielea-ntreagă, dar încă nu bănuiesc adevăru’. Cînd am pornit la drum să-l văd pe Rudy Benito la Zoni, n-aveam încă nici o idee.

Am descoperit adevăru’ numai pentru că escrocii sînt totdeauna neglijenți și pentru că-ntotdeauna fac o greșeală cît casa.

Cînd ajung la sanatoriu’ lui Madrales din Zoni și urc să-l văd pe muribundul ăsta nenorocit, îmi pare rău pentru el, nu bănuiesc nimic și el îmi pune o barbă bine ticluită, care se potrivește cu poveștile lui Paulette. În fond, acum nu văd nimic surprinzător în asta, pentru că vorbise la telefon cu el și-l prevenise în privința mea.

Da’ tocma-n clipa cînd să ies din camera bolnavului observ ceva, un lucru care mi se pare foarte curios. În spatele unui paravan văd pitit un coș de hîrtii și-n coșul ăsta din trestie-mpletită văd o scrumieră mare și pe fundu’ coșului unde fuseseră răsturnate, sînt vreo șaizeci de chiștoace.

Mi s-aprinde o lampă. Cineva a curățat chiștoacele ș-a-ncercat să le-ascundă înainte de a mi se da voie să urc pentru a-l vedea pe Rudy. Așa s-au gîndit să facă, doar și-au dat seama că n-am să cred că un om care moare de tuberculoză ar fi-n stare să fumeze vreo șaizeci de țigări într-o singură zi.

În fine, m-am lămurit. Acum înțeleg de ce a-ncercat Paulette să mă-mpiedice să plec la Zoni. Îmi fulgeră o idee grozavă prin minte. Cobor și-i spun lui Madrales că-mi trebuie o declarație din partea lui Benito. O bat la mașină și-l pun pe Benito s-o semneze, apoi mă-ntorc la locuința Paulettei și compar semnătura de pe declarație cu una dintre semnăturile autentice ale lui Rudy Benito de pe copia unui transfer de acțiuni, datată c-un an în urmă.

Semnătura nu seamănă și asta mi-a spus tot ce-am vrut să știu.

În seara asta înainte de-a veni încoa, am fost în camera Henriettei, la ferma ei. Am găsit o veche scrisoare de la Granworth Aymes ș-am comparat scrisu’ de mînă. Semnătura de pe declarația semnată de Rudy Benito și scrisu’ de mînă a lui Granworth Aymes sînt identice. Individu’ pe care l-am văzut la Zoni – individu’ care se zicea că e pe moarte, care crăpa de rîs tot timpu’, la gîndu’ ce fraier trebuie să fiu, nu era Rudy Benito – era Granworth Aymes!

Mă uit la Paulette. Stă rezemată pe spate, cu privirea ațintită-n plafon. Nu-mi place cum arată. Parcă i-ar veni cu leșin.

Iau de pe birou una din telegramele pe care mi le-nmînase Metts.

— Așa, numai ca să-ți vină-n ajutor cînd ai să-l vezi pe avocatu’ tău, Paulette, îi zic, poate c-ai vrea să știi despre telegrama asta. E expediată de la New York azi dimineață. În urma unor instrucțiuni pe care le-am transmis din Yuma în timp ce erai sub cască la coafor, Langdon Burdell și Marie Dubuinet au fost arestați în zorii zilei de azi. L-au luat pe Burdell la-ntrebări ș-a dat pe față toată tărășenia. A făcut mărturisiri complete ș-a ciripit destule despre tine ca să te-nfunde definitiv.

Paulette face un efort pentru a-și recăpăta stăpînirea de sine. Se-ndreaptă-n scaun și-mi aruncă un zîmbet abia schițat.

— Ai cîștigat, spune c-o voce sugrumată. Eu am fost proasta – am crezut că nu ești decît un copoi ca toți copoii. De unde să știu c-aveai și minte?!

Privesc către Henrietta. S-a așezat ș-arată speriată. Buzele-i tremură.

— Lemmy, spune. Atunci Granworth nu e mort. Trăiește – în Mexic. Eu…

— Numai o clipă, scumpo. Îi zic. Mă tem că ți-am rezervat și ție un mic șoc.

Iau cea de a doua telegramă și le-o citesc.

E din partea poliției mexicane din Mexicali și sună așa:

„Urmare la cererea agentului special L. H. Caution de la Biroul Federal de Cercetări Criminale al Statelor Unite ale Americii, confirmată ieri de către Consulul Federal din Yuma, de arestare a cetățeanului Statelor Unite Granworth Aymes, cunoscut sub numele de Rudy Benito și a cetățeanului spaniol doctor Eugenio Madrales, ambii din Zoni, Locotenentul de poliție Juan Marsiesta, însărcinat să se deplaseze cu o patrulă de jandarmi pentru efectuarea arestării, raportează că ambii oameni și-au pierdut viața fiind împușcați în timp ce opuneau rezistență la arestare.”

Henrietta începe să plîngă. Își îngroapă capu-n mîini și plînge cu hohote de parcă i s-ar rupe inima.

— Nu te omorî cu firea, prințeso, îi zic. Cred că felu-n care s-a terminat afacerea asta e cît se poate de avantajos pentru fiecare. Maloney, ai face mai bine s-o iei pe Henrietta-n mașina ta și s-o duci înapoi acasă la conac.

Henrietta se ridică.