— Ia loc, spuse Umbridge cu vocea ei blândă şi dulce. Doamna Cattermole se duse clătinându-se spre singurul scaun din mijlocul camerei, dedesubtul platformei ridicate. În clipa în care se aşeză, din braţele scaunului ieşiră nişte lanţuri  zăngănitoare, care o legară de el.

— Te numeşti Mary Elizabeth Cattermole? întrebă Umbridge. Doamna Cattermole încuviinţă o dată din cap, tremurând.

— Căsătorită cu Reginald Cattermole, de la Departamentul  de întreţinere Magică?

Doamna Cattermole izbucni în lacrimi.

— Nu ştiu unde este, ar fi trebuit să ne întâlnim aici! Umbridge o ignoră.

— Mama lui Maisie, Ellie şi Alfred Cattermole? Doamna  Cattermole hohoti şi mai tare ca înainte.

— Sunt speriaţi, cred că nu o să mă mai întorc acasă...

— Scuteşte-ne, se răsti Yaxley. Odraslele Sânge-Mâlilor nu  ne trezesc mila.

Hohotele de plâns ale doamnei Cattermole acoperiră paşii  lui Harry, în timp ce se îndrepta cu băgare de seamă spre treptele care duceau către platforma ridicată. În clipa în care trecu pe lângă locul unde patrula pisica Patronus, simţi cum  temperatura se schimbă - era cald şi plăcut. Era sigur că  Patronusul îi aparţinea lui Umbridge şi strălucea puternic  pentru că era fericită acolo, în elementul ei, aplicând legile sinistre la care îşi adusese contribuţia. Încet şi cu foarte mare grijă, se strecură pe platformă pe lângă Umbridge, Yax- ley şi  Hermione, aşezându-se în spatele celei din urmă. Îi era teamă să nu o facă să tresară. Îi trecu prin minte să arunce vraja  Muffliato asupra lui Umbridge şi Yaxley, dar chiar şi simpla  şoptire a cuvântului ar fi putut s-o sperie pe Hermione. Apoi,  Umbridge ridică vocea, adresându-se doamnei Cattermole, şi  Harry profită de ocazie.

— Sunt în spatele tău, îi şopti el Hermionei la ureche.

Aşa cum se aşteptase, Hermione tresări atât de tare, încât aproape că răsturnă călimara pe care ar fi trebuit să o  folosească pentru transcrierea interogatoriului, dar Umbridge şi  Yaxley erau concentraţi asupra doamnei Cattermole şi nu  băgară nimic de seamă.

— Doamnă Cattermole, când aţi sosit astăzi la minister, vi sa confiscat o baghetă, spunea Umbridge. Douăzeci şi doi de centimetri lungime, din lemn de cireş, miez din fir de păr de unicorn. Recunoaşteţi această descriere?

Doamna Cattermole încuviinţă din cap, ştergându-se cu mâneca la ochi.

— Aţi putea să ne spuneţi, vă rog, de la ce vrăjitor sau vrăjitoare aţi luat bagheta cu pricina?

— L-luat? suspină doamna Cattermole. Nu am luat-o de la  nimeni. Am c-cumpărat-o la unsprezece ani. Ea m-a... m-a ales  pe mine.

Plângea în hohote, mai tare ca niciodată. Umbridge râse dulceag, ca o fetiţă, făcându-l pe Harry să vrea să o strângă de gât. Se aplecă înainte peste balustradă, pentru a-şi observa cu  mai mare atenţie victima, şi ceva auriu se aplecă odată cu ea,  atârnând în gol: era medalionul.

Hermione îl văzuse şi ea; scoase un mic ţipăt, dar Umbridge şi Yaxley, preocupaţi în continuare de prada lor, nu auziră nimic.

— Nu, spuse Umbridge, nu cred că a fost aşa, doamnă  Cattermole. Baghetele nu aleg decât vrăjitori sau vrăjitoare. Dumneata nu eşti o vrăjitoare. Am aici răspunsurile pe care leaţi dat în chestionarul care v-a fost trimis  - dă-mi-le,  Mafalda. Umbridge întinse o mână mică: semăna atât de bine cu o broască râioasă, încât Harry fu surprins când nu văzu pieliţe între degetele ei butucănoase. Din cauza şocului, lui  Hermione începură să-i tremure mâinile. Căută în teancul de acte aflat într-un echilibru precar pe scaunul de lângă ea şi  scoase până la urmă un vraf de pergamente cu numele doamnei  Cattermole pe el.

— E-e foarte frumos, Dolores, spuse ea, indicând medalionul  care sclipea printre volanele bluzei lui Umbridge.

— Ce să fie? se răsti Umbridge, uitându-se în jos. A, da

— o moştenire de familie, spuse ea, atingând uşor medalionul  aflat pe pieptul masiv. Litera „S" vine de la „Selwyn"... sunt o urmaşă a familiei Selwyn... Adevărul este că sunt puţine familii  cu sânge pur cu care să nu fiu înrudită. Ce păcat, continuă ea,  ridicând vocea, în timp ce frunzărea prin chestionarul doamnei  Cattermole, că acelaşi lucru nu se poate spune şi despre dumneata. Profesia părinţilor: zarzavagii.

Yaxley râse batjocoritor. Dedesubt, pisica pufoasă argintie patrula de colo-colo şi Dementorii aşteptau în colţuri. Minciuna  lui Umbridge făcu să i se urce lui Harry sângele în cap,  anulându-i orice fel de precauţii - şi anume că medalionul pe care îl luase ca mită de la un hoţ de rând era folosit pentru a se mândri cu descendenţa ei din familii pursânge. Harry ridică  bagheta, fără să se sinchisească să o ascundă sub Pelerina  Invizibilă, şi spuse: „Stupefy!"

Avu loc o străfulgerare de lumină roşie, iar Umbridge se prăbuşi, lovindu-se cu fruntea de balustradă. Actele doamnei  Cattermole îi alunecară din poală pe podea şi pisica argintie care patrula dedesubt dispăru. Îi lovi un aer rece ca gheaţa,  asemenea unei pale de vânt, şi Yaxley se uită în jur derutat,  căutând sursa problemei. Văzu mâna suspendată a lui Harry cu bagheta îndreptată spre el. Încercă  să îşi scoată şi el bagheta, dar era prea târziu.

— Stupefy!

Yaxley se prelinse pe podea, unde rămase ghemuit.

— Harry!

— Hermione, , doar nu crezi că puteam să stau cu mâinile în  sân şi să o ascult cum...

— Harry, doamna Cattermole!

Harry se întoarse repede, dându-şi jos Pelerina Invizibilă.

Dedesubt, Dementorii îşi părăsiseră colţurile şi pluteau spre femeia legată de scaun; se părea că acum acţionau liber ori  pentru că dispăruse Patronusul, ori pentru că simţiseră că  stăpânii lor pierduseră controlul. Doamna Cattermole scoase un  strigăt îngrozit de teamă când o mână scârboasă, cu cruste, o  apucă de bărbie, trăgându-i capul pe spate.

— Expecto Patronum!

Cerbul argintiu zbură din vârful baghetei lui Harry şi sări spre Dementori, care se dădură înapoi şi se făcură din nou una cu întunericul. Lumina cerbului care mergea uşurel în galop, mai  puternică şi mai caldă decât protecţia pisicii, umplu întreaga  cameră.

— Ia Horcruxul, îi spuse Harry Hermionei.

Coborî în fugă treptele, vârându-şi Pelerina Invizibilă la loc în geantă, şi se apropie de doamna Cattermole.

— Tu? şopti ea, privindu-l în ochi. Dar... dar Reg a spus că  tu eşti cel care a