Cărți «Intre Orient Si Occident descarcă topuri de cărți gratis .PDF 📖». Rezumatul cărții:
În ce priveşte strângerea gunoaielor, se pare că cea mai mare parte era lăsată pe seama.haitelor de câini vagabonzi, care străbăteau oraşul, şi care, de altfel, erau multi şi la tară. Străinii o constată uneori cu spaimă. Langeron scria: „Câinii moldovenilor şi ai valahilor, de soiul celor ciobăneşti din Franţa şi Brabant, sunt cei mai primej-diosi şi cei mai răi din Europa. Fiecare taran are câte trei-patru. Sunt adevăraţi cerberi care nu lasă pe nimeni să se apropie de casa stăpî-nului. Cine călătoreşte în cele două provincii, atunci când se apropie de un sat, ar face bine să nu se dea jos din trăsură şi nici de pe cal; altfel, poate să fie mâncat de animalele acestea fioroase, pe care nimic nu le sperie şi nu le face să dea înapoi." După părerea lui Stanislas Bellanger, care scrie peste câteva zeci de ani, nici la oraş nu erai mai în siguranţă: „Câinii, lăsaţi de multă vreme slobozi, au umplut tara şi o distrug. Oraşele mari, Bucureşti în primul rând, au fost năpădite de ei. Pe vremea când mă aflam eu acolo, se plimbau fără teamă pe străzi si, flămânzi cum erau, se repezeau la trecători. O situaţie statistică dă numărul de 30 000 [.]. Edilii au izbutit, până la urmă, să facă ceva [.]. Ţiganii, trăgând nădejdea să câştige ceva parale, dau politiei o mână de ajutor, în fiecare dimineaţă, de la cinci până la prânz, se duc pe străzi, prin mahalale, pe la răspântii, alergând după toţi crinii pe care-i găsesc fără botniţa: îi înghesuie pe la colturile caselor, îi înfig într-o ţepuşă fixată de o prăjină, îi pun, ca pe nişte trofee, într-o căruţă care vine în urma lor, şi se duc să-i jupoaie la marginea oraşului, ca să folosească, dacă se poate, pielea animalului."
Să nu părăsim oraşul înainte de a fi spus ceva despre educaţie, căci partea cea mai însemnată a învăţământului public e concentrată în cele câteva oraşe.
La sate, ce-i drept, şcolile sunt puţine, desi învăţământul elementar nu lipseşte cu desăvârşire, fie că este asigurat de preot, fie că vreun boier mai generos dă bisericii bani ca să tină o scoală şi un dascăl.
Îl vedem, de pildă, pe Alexandru Ipsilanti cedându-i văduvei vornicului Radu Văcărescu, Veneţiana, printr-un hrisov din 18 august 1798, beneficiul taxelor strânse din târgul Jilava, deoarece numita Veneţiana Văcărescu ridicase acolo şi întreţinea o scoală gratuită pentru copiii sărmani. Tot astfel, printr-un document din 14 iulie 1803, domnitorul Constantin Ipsilanti reînnoieşte privilegiile acordate de înaintaşii săi Mihail Sutu şi Alexandru Moruzi, precum şi de propriul său părinte, bisericii dintr-un sat, căreia un boier de tară, slu-gerul Matei Locusteanu, îi făcuse o donaţie.
Să-1 amintim şi pe Ion Gheorghe Caragea care, la 4 iunie 1813, îi scuteşte de orice dări pe cei trei preoţi ai unei biserici din judeţul Muscel „pentru că ne înştiinţam Domnia mea că la această sfântă biserică din vechime este scoală de învăţat copiii carte cu cheltuiala preoţilor [.] şi pentru această cheltuială ce fac preoţii au avut privilegiul şi de la alti fraţi domni a scuti vinăriciu, dijmărit şi oierit."76.
Recordon, în 1821, ne confirmă că practica este destul de răspân-dită: „Copiii din păturile sărace din oraşe, precum şi cei de la tară merg la nişte scoli ţinute, cel mai adesea, în pridvorul bisericilor, de către popi [.] ne-am putea teme ca nu cumva acest biet popor să rămână, încă multă vreme de acum înainte, afundat în aceeaşi lipsă de învăţătură, dacă nu am şti cât de multi inşi cu putere şi cu minte luminată se căznesc să răspândească învăţătura în aceste locuri; îndemnate de acest nobil tel, au înfiinţat la Bucureşti o scoală de în-vătământ mutual, şi au de gând să facă la fel în toată tara."
Metoda „lancastriană"77 de învăţământ mutual pătrunsese într-ade-văr de câtva timp în Principate, adusă, mai întâi în Moldova, de Ni-colae Rosetti-Rosnovanu, care călătorise în Apus. Rosetti, introdus în cercurile aristocratice de la Paris şi Londra de către contele Capo-distria, ministrul de externe al Rusiei şi viitor prim-ministru al Greciei independente, pătrunsese, în mod curios, şi în cercurile liberale, împrietenindu-se mai ales cu un fost iacobin, Jullien, fondator al publicaţiei Revue Encyclopedique. în 1818, ajunge membru al „Societăţii pentru învăţământul elementar" al cărui vajnic propagator va fi, nu numai în Moldova, dar şi în Grecia, şi chiar şi în Rusia.
În sfârşit, prin anii 1820-1830, câţiva boieri liberali înfiinţează, pe lângă moşiile lor, scoli gratuite, de nivel secundar, unde aduc dascăli români din Transilvania. Cazul cel mai citat este cel al marelui logofăt Dinicu Golescu, dar au mai fost şi alţii, cum ar fi stolnicul Dincă Brătianu, tatăl fraţilor Dumitru şi Ion Brătianu, figuri de frunte ale viitorului partid liberal.
Din când în când, apar circulare pornite de la domnitor sau de la mitropolit, care spun că învăţământul primar este obligatoriu în toată provincia, în 1776, Alexandru Ipsilanti poruncise ca, până şi în cele mai mici târguri, să existe dascăli de limba română şi slavonă, încât copiii să primească o învăţătură, cât de mică, şi să nu fie cu totul neştiutori când vor ajunge oameni în toată firea – dar nu ştim până la ce punct măsurile acestea au avut urmare, deoarece analfabetismul, în secolul al XlX-lea, este încă foarte răspândit.
Pe lângă unele mânăstiri, există seminarii pentru viitorii preoţi, si, în programul celui de la mânăstirea Socola, de lângă Iaşi, descoperim că (în 1804) se predau în limba română multe alte materiii decât cele cu subiect religios: gramatica, aritmetica, istoria religiei, istoria lumii, filosofia, şi chiar şi elemente de latină78.
În acelaşi timp, în clasele înstărite, există o reţea destul de întinsă de învăţământ privat; la moşie şi în oraş, aşa cum am văzut, mai toţi boierii au, pentru copiii lor,
