directorul, luase legătura cu mine pe chestia asta și după ce a plecat, lăsînd materialul la bancă, m-am dus să-l văd. Tot teancul era falsificat, dar treaba fusese atît de bine făcută încît trebuia să ai un ochi al naibii de bun ca să-ți dai seama.

În fine, asta-i povestea. În aceeași zi am înaintat un raport la conducerea statului. Presupun că l-au trimis mai departe la Washington, iar dumneata ai fost însărcinat cu rezolvarea cazului. Ce-ai de gînd să faci? Crezi că e băgată și ea în combinația asta? Oare ea și bărbat-su au comis falsul ăsta înainte ca el să se fi sinucis?

— De un’ să știu, șefule? zic. În afacerea asta nu se potrivește nimic. Am cercetat cîteva cazuri încurcate la viața mea, da’ nu cred să fi avut vreodată unu’ chiar ca ăsta; și poate că situația nu va fi așa de neagră pentru ea cînd voi da de firu’ afacerii.

— Interesantă chestie, nu? spune ei

— Desigur, îi zic. Foarte! E unu’ dintre cazurile curioase – știi, dintr-alea la care nimic nu se brodește, da-i un caz al dracului de interesant. Iată faptele:

Tipu’ ăla. Granworth Aymes, a fost însurat cu dama asta, Henrietta Aymes, cam vreo șase ani. El e un speculant. Joacă la bursă și uneori se umple de parale, dar alteori se-mprumută ca să plătească chiria. Le merge, totuși, destul de bine. Locuiesc la Claribel Appartments din New York, cheltuiesc mult și trăiesc pe picior mare. Se presupune că sînt și foarte fericiți. De fapt blocul ăsta, Claribel Appartments, e un fel de cuib pentru îndrăgostiți și nu trebuie să-ți mai spun cum se termină de obicei!

Buuun. Așadar, la sfîrșitul anului trecut Granworth Aymes primește un pont. Îl speculează bine și chiar dacă nu-ți vine să crezi, afacerea îi reușește. Se asociază la o mare pungășie pentru ridicarea artificială a cursului unor acțiuni și iese c-un beneficiu de două sute cincizeci de mii de dolari. Băiatu-noată acum în bani.

Care va să zică are aeru’ c-a făcut o ședință-n doi cu sine însuși și c-a ajuns la concluzia că s-a săturat de-a fi cînd sus, cînd jos pe piață și că de data asta o să fie un om rezonabil ș-o să pun în siguranță o parte din beneficii. În consecință varsă cincizeci de mii de dolari în contu’ său personal la bancă, iar cu ceilalți două sute de mii de dolari cumpără obligațiuni de stat în valoare echivalentă. Le aduce la birou’ său din oraș, le leagă-ntr-un pachet pe care-l sigilează, apoi își cheamă avocatu’ la telefon și-i dă dispoziție să facă formele legale pentru transferarea acestor obligațiuni de stat în patrimoniul soției sale, Henrietta Aymes. Susține că dacă banii vor fi ai ei, vor fi în siguranță pe viilor, pentru că ea-i o femeie chibzuită, care știe să țină cu dinții de bani și nu-l va lăsa să-i risipească.

Avocatu-i cam surprins să-l audă pe Granworth vorbind în felul ăsta, da-i mulțumit că judecă bine și redactează un act de donație către Henrietta Aymes, actul e legalizat, apoi avocatu’ predă obligațiunile Henriettei și obligațiunile pe care i le-a predat erau în ordine, nu erau deocheate, ci cît se poate de autentice.

Toate-s bune pîn-aici. Care va să zică Granworth e călare pe situație, nu-i așa? Are o nevastă pe cinste – pentru că mi se spune că Henrietta asta-i o puicuță fermecătoare – are cincizeci de mii de dolari în cont personal la bancă, nu datorează nici un ban și totu’ merge strună.

Și s-ar părea că după toate semnele, lui Granworth i-a venit mintea la cap. Se gîndește să contracteze o nouă asigurare. În acea vreme are o poliță de asigurare cu rentă viageră, contractată la „Second National Corporation” și se laudă pe toate drumurile că vrea să mai facă o asigurare suplimentară. Vrea să plătească o primă inițială de treizeci de mii de dolari. Îl supun unui examen medical și-i găsesc sănătos tun. I se dă noua poliță, însă există doar un mic clenci.

În urmă cu doi ani, tipul ăsta, Granworth Aymes, a încercat să-și curme zilele. A făcut o tentativă de sinucidere prin înec, aruncîndu-se în East River. Trecuse printr-o perioadă grea, era lefter și nu se simțea tocmai în al nouălea cer. L-a pescuit un paznic.

Luînd în considerare această mică-ntîmplare, societatea de asigurări îi pune în poliță o clauză condițională. Avînd în vedere că-ntr-o ocazie anterioară el a mai încercat să se sinucidă, clauza prevede că-n eventualitatea unei viitoare sinucideri, poliția va fi nulă. Asigurările sînt dispuse să plătească pentru orice eventualitate, da’ nu pentru sinucidere.

Pricepi? Care va să zică totu’ se desfășoară ca pe roate și el mai strînge ceva biștari de pe piață, iar anul ăsta, la doișpe ianuarie, mai face o mică afacere din care s-alege cu douășpe mii de dolari. Are patruzeci de mii de dolari în cont personal la bancă, nici o datorie, o nevastă cu două sute de mii de dolari în obligațiuni de stat și crapă de sănătate, potrivit consultului medical făcut de asigurări cu cîteva luni mai-nainte. Ei și? Ei, tocmai asta e. Nu găsește nimic mai bun de făcut decît să-și ia zilele. Poți să-ți închipui una ca asta?

În seara zilei de doișpe ianuarie lucrează tîrziu la birou cu secretaru’ său, un tip pe care-l cheamă Burdell. Nevastă-sa e în Hartford, Connecticut. El aranjează să meargă la o serată cu niște tipi pe care-i cunoștea, iar individul ăsta, Burdell, spune că era foarte agitat în legătură cu ceva.

Strînge de plecare pe la ora opt seara și cere prin telefon să i se trimită mașina de la garaj. Se servește c-o doză serioasă de băutură ș-o șterge. Burdell spune c-avea un aer cam ciudat, cînd a ieșit din birou.

Conducea un Cadillac mare, de culoare cenușie bătînd în albastru – o mașină pe care n-o puteai uita dac-ai fi văzut-o. La nouă și zece îl vede un paznic de docuri conducînd mașina spre docu’ lui Cotton, care-i prin partea locului, și-n timp ce