ori din nouă. Dacă prada fuge mai departe, aleargă ceva mai lent. Numai câteva specii de carnivori îşi aleg prada şi o urmăresc până o doboară. Lupii se comportă astfel. La fel şi oamenii.

— Pisicile mari nu sunt vânători de viteză, şi nici Kzinii. Strămoşii tăi au învăţat că este mai bine să ia urma unui inamic, ca acesta să nu-l înhaţe mai târziu, dar asta este ce-ţi spune creierul. Evoluţia ta n-a prins…

— Ştiai că vei învinge.

— Ştiam.

Kzinul făcu ochii mari.

— Dacă am fi alergat doar până la grădină?

— S-ar fi putut să fi învins tu.

— Mulţumesc pentru această lecţie.

— Eu îţi mulţumesc.

Se dovedise frumos formulat, gândi Louis. Cine-l învăţase asta?

— Louis, priveşte în jurul tău. Reacţionează! îl îndemnă Bram. Să reacţioneze?

— Impresionant. Tot acel verde! De la picioare până la linia gheţii, numai verde. Nu aş fi fost surprins. Acei munţi sunt formaţi numai din aluviunile de pe fundul mărilor, numai din material fertil.

— Mai mult?

— Unele dintre conducte au încetat să-şi livreze flupul. Asta explică munţii cei mai mici. Deja, din ei a rămas doar stânca rezistentă. Cei mai înalţi trebuie să aibă multă apă îngheţată în ei, cel puţin în zona vârfului. Pot vedea râurile ce se formează la baza lor. Aceşti munţi vor furniza Lumii Inelare singurele cutremure regulate.

— Un mediu dificil?

— Presupun. Bram, noi am văzut toate astea cu cincizeci de falani în urmă. Ai remarcat semne de viaţă în munţi?

— O circumferinţă a lumii tale ar marca distanţa până la acei munţi, dar, într-adevăr, am remarcat. Louis, eu am un prânz de terminat. Ultimule, Acolitule, duceţi-l în sala de mese. Arătaţi-i.

Ultimul răspândise reţele pe toţi pereţii sălii de mese. Una singură nu era în funcţiune: o simplă pânză de păianjen din bronz.

O fereastră, de forma unui bazin cu arteziene, se deschidea spre un şir de conuri colorate în verde închis, acoperite de alb. Alta arăta muchia zidului de margine, alunecând lent pe sub ea: o imagine preluată de sonda de realimentare. Prin ultima se vedeau câţiva oameni păroşi şi musculoşi ce utilizau sfori pentru a ghida o placă pătrată, suficient de mare pentru a fi podeaua unui bungalou cu şase camere. Placa plutea deasupra lor. Putea fi o platformă imensă de marfă sau o parte dintr-o construcţie plutitoare. Oamenii o împingeau înspre Louis… spre vehiculul Oamenilor-Maşină şi reţeaua pe care o furaseră.

— Ţi-am lăsat o înregistrare făcută acum şase zile, spuse Ultimul, să o priveşti când te vei trezi. Asta, însă, este în timp real.

— Ce fac?

— Se apropie de Zidul de Margine cum pot şi ei mai bine.

— De ce?

— Încă nu ştiu, răspunse Kzinul. S-ar putea, totuşi, ca Bram, să cunoască motivul.

— În timp ce erai sub tratament, Bram i-a găsit pe prietenii tăi din specia Constructorii Oraşului şi i-a adus la bordul navei Patriarhul Ascuns. I se supun lui Bram, aşa cum se supuneau sclavii tatălui meu stăpânului lor. De o zi, au îndreptat nava spre tribord. Bram studiază Zidul de Margine.

— De ce? întrebă Louis din nou.

— Nu ni s-a spus, completă Acolitul.

— N-am remarcat ca Bram să arate teamă, interveni Ultimul, dar acum cred că se teme de Protectori.

Louis sesiză legătura.

— Jeturile de orientare trebuiau înlocuite. Altfel, Lumea Inelară se descentra. Orice Protector care şi-ar da seama de asta, va trebui să monteze jeturi de orientare pe Zidul de Margine. Corect?

— Dacă teoria rezistă.

— De ce nu este Bram acolo?

Păpuşarul scoase un sunet scurt şi ascuţit, ca şi cum ar fi strănutat un clarinet.

— Dacă Protectorii ar şti că trei specii străine de această lume pregătesc invazia, iar a patra este deja pe o orbită foarte înaltă, pentru a studia efectele, s-ar înghesui pe Harta Marte.

— Dacă le oferim telescoape decente? Nu, ei încă au… Ah.

— Ah?

— Bram ar trebui să fie şi el pe Zidul de Margine. Acum se pregăteşte. Ceilalţi Protectori îl vor ucide, dacă vor putea.

Ochii Păpuşarului se întâlniră.

— În orice caz, pe Patriarhul Ascuns avem imaginea acelei porţiuni din Zidul de Margine. Sonda mea de realimentare, aflată pe o orbită solară de mai bine de un falan, zboară de-a lungul zidului şi înregistrează. Am aflat multe lucruri, Louis.

Ultimul slobozi un tril scurt.

Toate cele trei imagini transfocară lent.

De pe gabia frontală a navei Patriarhul Ascuns: Munţii Răsturnaţi se măriseră până ce doar unul rămase în imagine. Verde deschis şi verde închis, iarbă şi pădure se întindeau până la albul gheţii. Chiar în vârf, un şuvoi negru se înfunda într-un nod compact de ceaţă neagră. Aluviunile de pe fundul mării curgeau încontinuu dintr-o conductă situată deasupra la peste o mie cinci sute de kilometri înălţime.

De pe sondă: Zidul de Margine aluneca neclar pe sub ea. Louis încercă să nu se uite la acea imagine.

De pe reţeaua furată - Louis izbucni în râs.

Vehiculul Oamenilor-Maşină plutea lin la aproape şapte metri înălţime. Dincolo de marginea platformei plutitoare se rostogolea peisajul, deluşoare ce se asemuiau cu mii de uriaşi adormiţi.

Frânghiile trăgeau de platforma de marfă. Treizeci de oameni ciudaţi, dintr-o specie necunoscută lui Louis, trăgeau de frânghii. Oamenii purtau doar nişte mocasini uşori. Părul negru şi drept le acoperea capetele, spatele, continuându-se pe picioare. Probabil, acel păr le asigura toată căldura de care aveau nevoie.

Alergau spre o culme, spre treizeci de femei păroase ce-i aşteptau pe ei. Femeile făceau semne cu mâinile şi le strigau încurajări. Printre ele, se afla o mică femeie roşie, un Păstor Roşu, care încerca să-i ghideze cu mişcări ample ale braţelor.

Drumul deveni mai abrupt; acum, oamenii nu mai alergau. Pe măsură ce se apropiau de creastă, femeile se repezeau în întâmpinarea lor. Erau la fel de păroase ca şi bărbaţii. Fără să ezite prea mult, se apucară să tragă şi ele de frânghii. Era o veselie generală şi se purtau scurte conversaţii între respiraţiile profunde.

Femeile trăgeau şi ele. Altele fugeau înapoi. Aveau picioare puternice, observă Louis, la fel de puternice ca ale bărbaţilor. Curând, ajunseseră pe creastă şi începură să privească în jos. Alergătorii se aflau acum